Raport de cursa - Campionatul National de Duatlon 2016

M-am inscris tarziu si cam pe negandite, fara vreun target anume, fara antrenament specific, si doar pentru ca mi se potrivea frumos in calendar si reprezenta o mobilizare pentru a ma urca pe cursiera :) si pentru a vedea cum stau pe ea raportat la celelalte fete :)

Venea si la o zi dupa Urban Trail XCC, unde am dat tot ce am putut, deci din start nu eram in cea mai odihnita forma :) s-a mai schimbat si ora deci se pune si o ora dormita mai putin ;) dimineata m-am mobilizat tarziu, si pana m-am invartit prin casa... pe drum am constatat ca luasem pantaloni pt alergare (deci nu bazon), nu luasem manusi, dar macar luasem casca :)) si pantofii care trebuie, desi nu apucasem sa verific daca ii curatasem suficient de bine dupa tura din ziua anterioara incat sa clipseze usor. Faza asta mi-a adus aminte de Trofeul Chindiei 2013, unde la plecarea de acasa am incurcat niste genti, si am ajuns sa fac cursa in niste pantaloni luati sa fie comozi la condus, si pantofii de trail running :)

Am ajuns cam la limita pentru ridicarea kitului, apoi am dus bicicleta in zona de tranzitie. Acolo m-am simtit pierduta rau :) mi-am dat seama si ca uitasem bidonul in masina si nu mai aveam cum sa reintru in zona de tranzitie (cred; adica logic era sa las casca acolo si nu aveam acces fara casca pe cap, n-am incercat sa ies cu casca pe cap :) ); am gasit totusi un masina o pereche de manusi, le-am pus si pe ele langa bicicleta, cu gandul ca oi vedea eu cum oi face cu ele. Nu imi era clar cum sa stau imbracata, am ramas cu un windstopper subtire pe mine, m-am gandit ca as putea sa fac alergarea cu el si apoi sa il dau jos la T1.

Am iesit din zona de tranzitie, am prins startul 1, apoi m-am dus de m-am incalzit in masina putin :)) am mai rontait niste biscuiti (nu mancasem acasa), am mai baut din bidon, am mai butonat telefonul ... apoi am revenit, voiam neaparat sa prind startul 3, unde erau baietii buni :D

Pana la startul 3 a aparut si Cristi, asa ca m-am reorganizat si eu cu hainele si cu ce voiam sa iau cu mine. Am ramas totusi fara bidon, nu mai aveam cum sa fac cu el. Pana la urma am facut curse si mai lungi fara hidratare, deci nu as suferi asa rau :)

Am urmarit foarte implicata cursa baietilor :) am fost foarte curioasa cat poate reupera Alex Ciocan la ciclism ;) cred sincer ca daca ataca mai devreme lua avans suficient incat sa ramana in podium la final :) la Cip ma asteptam sa ia avans, semnele de intrebare erau la locurile 2-3 ;)

Dupa ce au terminat primii vreo 10 m-am apucat si eu de incalzire ... nu m-am simtit foarte "cuplata" la eveniment, oricum nu venisem cu pretentii. M-am asezat la start cu windstopperul pe mine ca ma incalzesc mai greu, dar i-am suflecat totusi manecile :) Si start!

Prima alergare a mers binisor, desi ma simteam destul de stoarsa dupa ziua anterioara. Ah, cum ceasul meu trece prin niste aventuri nebanuite in speranta ca ajunge totusi pentru un service, n-am avut cum sa inregistrez cursa cu el, si am inregistrat-o cu Endomondo, folosind telefonul, pe care la prima alergare l-am tinut in tricoul de ciclism, in buzunar la spate. Avand geaca peste el, stiam ca nu cade. Analizand la final rezultatele, am alergat cu sub 5 min/km (teoretic telefonul trebuia sa imi spuna ritmul la fiecare 500m, dar nu stiu ce am setat prost de a tacut ca un peste). Deci la fata locului nu aveam idee despre ritm. Totusi, am intrat in T1 imediat dupa Adriana Ceausescu, atunci mi-am dat seama ca nu alergasem tocmai rau :)

(Multumesc Cristina pentru foto)

A urmat prima tranzitie. In care dupa ce mi-am pus casca si mi-am luat pantofii, mi-am adus aminte sa las totusi geaca jos :D si cum vazusem ca baietii plecasera fara manusi, am lasat acolo si manusile :) Vestea buna e ca la iesirea din zona de tranzitie, pantofii au clipsat din prima. Am avut mici emotii la prima curba, chiar la intrarea pe traseu, dar am luat-o in cel mai larg mod posibil :)) si am dat bice. Pierdusem deja in tranzitie vreo 3 locuri castigate cu greu cu vantul in fata pe ultimii 200m de alergare.

Ei, am pornit eu cu bicicleta, dar contra vantului. Tin sa precizez ca a fost a doua mea iesire cu Firutza, iar cu vantul acela eram complet nesigura pe ea. Motiv pentru care am si flituit-o pe o concurenta care incerca sa se tina langa mine - sorry, dar daca era sa cad preferam sa cad singura, fara sa trag pe cineva dupa mine. Vestea buna e ca totusi am simtit ca fac fata vantului destul de bine, am reusit sa tin controlul bicicletei binisor. Dar am ramas pe foaia mica, am pedalat prea putin pe ea pe foaia mare pana in acest moment, si am hotarat ca nu era cazul sa risc tocmai atunci :) eventual imi faceam planuri sa trec pe foaia mare pe ultimele 3 ture, dar dupa ce s-a intetit vantul fix pe acele ultime 2 ture, am hotarat ca foaia mica e rusinoasa dar sanatoasa :)

(Multumesc Cristina pentru foto)

La prima intoarcere am avut emotii, era spre stanga, si asta nu e deloc partea mea favorita, v-am explicat deja ca traficul ma ajuta spre dreapta, dar nu prea apuc sa exersez si stanga :) asa ca am incetinit destul de tare, au ras putin arbitrele (inca sper ca nu de mine totusi :D ), dar am ajuns ok pe celalalt sens, Am accelerat treptat, nu m-am simtit suficient de stapana incat sa fac chestii bruste :)

Linia cu vantul din spate mergea ok. Da, acolo as fi putut trece pe foaia mare. N-am facut-o, acum ma simt putin lasa din cauza asta :) am ajuns totusi la viteze de 36-39 pe foaia mica :)) dar mai mult de atata n-as fi putut scoate. Mai mult o sa scot la ture normale, de acomodare, parca nu era un CN momenul potrivit pentru experimente :) pe liniile cu vant din fata am tinut 23-24 km/ora.

Fix cand ma hotarasem ca intram in ultimele 2 ture si era cazul sa incerc si foaia mare, am avut surpriza sa se inteteasca vantul. Sau asa mi s-a parut mie. Atunci am inceput sa lucrez si la pozitie, sa stau mai ghemuita, sa sparg vantul mai usor. Cu toate astea, nu am avut curaj sa trec mainile pe pozitia de jos. Desi pe trainer lucrez foarte bine in pozitia respectiva, nu prea ajung la frane, si asta m-a inhibat. Desi la o adica, daca voiam sa reduc viteza, nu era nevoie decat sa reduc cadenta, ca oricum ma frana vantul suficient de mult (frana de motor, cum s-ar spune :D ). Dar n-am avut atunci prezenta de spirit sa imi dau seama de acest detaliu :)) revenind, cand am simtit vantul mai tare, mi s-a taiat si curajul de foaie mare, asa ca am ramas la fel pana la final.

In partea de ciclism am mai si ajuns din urma, am fost si ajunsa din urma chiar mai mult decat am ajuns eu, am mai fost depasita si de fete pe care le mai depasisem eu ... am pierdut sirul oricum destul de repede :)

A urmat T2. Stiam de la singurul meu duatlon anterior ca alergarea dupa ciclism e destul de crunta :) sau cel putin primele sute de metri, cand se acomodeaza corpul la alt tip de miscare :D surpriza insa a fost sa constat ca simteam furnicaturi in mana stanga, imi era semi-amortita. De la ce - nu stiu, probabil de la inclestarea cu care am tinut de bicicleta contra vantului. In plus, imi simteam gambele cam terminate, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult :)

A doua alergare a fost cam chinuita, desi m-am straduit sa tin un zambet pe fata tot timpul :) Am facut si greseala sa opresc la punctul de alimentare, unde am bagat rapid 2 pahare de apa. Cred ca 1 ar fi fost suficient, dar 2 mi-au cam stricat respiratia, parca plamanul drept mi se blocase pe jumatate. Din cate am vazut ulterior am depasit cu brio 6 min/km. Sper totusi ca la Viena sa nu ajung la viteze asa halucinante inainte de km 35 :)) Am mai pierdut 2 pozitii la general pe aceasta bucata.

(Multumesc EventsPhotographer pentru foto si incurajari, 

pentru voi am zambit in mod special aici)

La final - bazandu-ma pe ce a inregistrat telefonul meu, timpul e probabil putin peste 1h20, dar astept rezultatele oficiale, eu l-am pornit inainte de start si l-am oprit mult dupa. A fost o cursa care mi-a prins bine, mi-am consolidat relatia cu bicicleta, am vazut cum merg si alte fete :)) si am mai prins curaj in diverse abordari - de exemplu acum nu ma mai sperie vantul asa cum m-a speriat inainte de cursa :) ii pot face fata fara sa pierd controlul bicicletei :) si la iesirea viitoare promit sa fie foaia mare :) Notez si o febra musculara crunta la spate si gat (clar de la pozitie) si, surprinzator, la gambe, la asta nu ma asteptam :)

Urmeaza 2 saptamani lejere, tapering, pregatirea mai mult psihica pentru Maratonul Viena. Cand m-am inscris speram sa merg pentru un timp de 4 ore. Acum am mici dubii ca mi-ar iesi, dar am incredere ca fizic sunt capabila sa nu depasesc 4:10 - 4:15. Mai vedem la fata locului, in functie si de cum reusesc sa ma mobilizez :)

Felicitari campionilor de duatlon, poate candva voi prinde si eu un loc pe podium, cred sincer ca am potential ;)

Raport de cursa: Urban Trail XCC Baneasa 2016

Oh, what a day :)

A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)

Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))

Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)

Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)

Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.

Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.

Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)

In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)

Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).

Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.

N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)

Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D

A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))

Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))

Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)

Firutza

Desi mi-ar fi placut sa fie mai blonda sau macar ceva mai viu colorata :) e totusi o domnisoara cu linii fine, supla, delicate, e usoara, aparent fragila. Aluneca frumos pe drum, mladioasa, cu gratie, curge ca un fir de apa ;)

Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
 :) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).

Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)

Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)

Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)

Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)

Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)

Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)

O primavara frumoasa si fructoasa!