duminică, 21 august 2016

Raport de cursa - Eroica - RGT 2016

Moto: Si nu uita, sa fii puternica!

Pana la urma am hotarat sa fie Eroica 2016, desi ... era vorba de un timp limita in care aveam dubii mari ca as reusi sa ma incadrez. Dar merita incercarea ;)

Am fost si in 2015, dar n-as putea sa spun de ce - a fost un fel de pariu cu mine, ca pot sa termin, dar l-am avertizat anticipat pe Alex ca s-ar putea sa ajung foarte tarziu :D ceea ce evident s-a si intamplat :) am ajuns in 5h22m, si sus la finish mai erau doar Alex si inca un prieten, si cu masina lor am ajuns si eu inapoi in Brezoi. Si tot evident, e probabil singurul eveniment de la care nu am nici macar o poza - ca nu a stat niciun fotograf dupa mine, si nici pe mine nu m-a dus capul sa fac macar un selfie :D Capul de selfie nu m-a dus nici anul asta, dar inca sper ca vreun fotograf m-a prins si pe mine...

Ca sa rezum editia 2015 in cateva idei:

- tura facuta cu MTB-ul pe care il foloseam in oras; m-am bucurat de stabilitatea lui si franele pe disc la coborare :D si de amortizare pe bucatile de asfalt prost. M-as fi putut bucura si de raportul foi-pinioane daca as fi stiut sa il folosesc optim :) acum urma sa fac tura pe Firutza, si mi-a tot pomenit Cristi sa nu ma astept sa imi fie mai usor dat fiind ca aveam foaia mica de 34 si pinionul mare de 28 :D
- tineam minte doar muuuulta urcare, serpentine si drum prost. Stiam ca de la Voineasa primii vreo 8 km i-am facut integral pe bicicleta cu medie de vreo 10 km/ora, dar de acolo am mers destul de mult si pe langa bicicleta, nu mai eram capabila sa apas pedalele, pur si simplu; acum speram sa reusesc sa pedalez tot, sa nu mai cobor de pe bicicleta
- tineam minte izvorul de pe la km 55, aproape de finalul urcarii; si ca la un moment dat, dupa urcare, urcare, urcare, in fata ochilor mi s-a asternut o bucatica de vreo 200m de coborare, si am oprit fericita rotatia pedalelor, in speranta ca mai aluneca bicicleta si singura; ei bine, bicicleta s-a oprit si a inceput sa alunece, dar inapoi :)) a fost un soc pentru mine, varianta de Fata Morgana a cataratorilor obositi probabil :))
- asfalt prost; bucati de asfalt lipsa; si totusi, acum pe cursiera mi s-a parut chiar si mai prost decat atunci (nu stiu daca e doar perceptia mea sau chiar s-a stricat intre timp)
- am atins 50,1 km/ora pe coborare, acum speram sa prind mai mult pe cursiera (well, am prins 50.0 :)) n-am nicio explicatie :D )
- ultimii 3 km i-am facut atunci in 20 de minute, eram absolut terminata, facusem greseala sa nu ma alimentez in ultimii 20 de km, mi-am promis ca nu mai fac aceeasi greseala. Acum i-am facut tot incet, dar pentru ca tocmai se terminase limita de timp. Intre timp am observat si ca erau de fapt fals plat...

Revenind la 2016.

In primul rand s-a modificat traseul - s-a adaugat inca o bucata de aprox 15 km, urcare pe Transalpina, dar s-a introdus si un timp limita la Obarstia Lotrului - 3h45 de la start. Am stat mult si am calculat, daca ma pot incadra in timp. In primul moment am zis "nicio sansa". In al doilea moment am zis "sanse aproape nule". In al treilea moment mi-am spart cursa pe bucati, am analizat ce pot in mod cat mai obiectiv, si am ajuns la concluzia ca ar fi fezabil dar in conditii ideale, daca totul merge perfect :) well, greu sa masori sansele la acest "totul merge perfect", dar merita incercat. Totusi, dat fiind ca era considerat un finish secundar, probabilitatea mare era sa ma opresc la Obarsie chiar daca m-as fi incadrat in timp. Si nu pentru ca nu m-ar fi putut duce ambitia pana sus, dar pentru ca in momentul acesta nu sunt pregatita pentru cursa intreaga, si suplimentul de efort mi-ar fi compromis restul curselor planificate pentru toamna asta. Pentru un om caruia ii place sa isi provoace ambitia, a fost o decizie grea :))

Am plecat dimineata din Bucuresti, cu Edi. Am ajuns destul de devreme in Brezoi, am luat kiturile. Simona m-a anuntat ca sunt pregatiti sa ma culeaga :)) eh, nu, anul asta nu pe mine :)) anul trecut la finalul cursei mi-am promis ca o sa ma pregatesc pentru ea, si m-am tinut de cuvant :D

M-am tot invartit pe la start incercand sa imi gasesc un plutonas de ... coada cursei :D Mai multi se anuntasera a avea dubii ca s-ar incadra in timpul limita, si cum ma gaseam in aceeasi situatie, mi se parea logic sa ne grupam si sa "lucram" in pluton macar pana la Voineasa, sa incepem urcarea mai odihniti dar sa fi dus pana acolo viteza pe care am fi dus-o si singuri. Asta a fost calculul meu. N-a iesit, n-am gasit pe nimeni cu care sa ma grupez. In teorie am plecat cu Adriana Silav, in practica ne-am separat cand s-a dat drumul la trafic si s-a facut coloana de masini care s-au infiltrat printre ciclistii din coada si ne-au spart plutonasul. N-am mai reusit sa il refac. Poate il mai rugati si voi pe Alex sa scrie un articol / organizeze un eveniment despre avantajele unui pluton / grup, eu le-am simtit pe propria piele, dar nefiind intr-o echipa care sa discute o strategie inainte de cursa, mi-e destul de greu sa gasesc persoane de nivelul meu si care sa se grupeze cu mine. Da, stiu, pot si eu sa caut pe google / youtube, dar nu e acelasi lucru :) Acum stand si judecand, dupa cursa, cred ca toti cei pe care i-am ajuns din urma pe urcare ar fi putut sta cu mine in pluton in prima parte, ar fi salvat din energie si i-ar fi ajutat asta pe urcare. In acest an de cand ies pe sosea, m-am lamurit de un lucru - e totusi un sport de echipa ;)

La incalzire am fost martora cazaturii dinaintea startului :D sorry, cainele iesise la mine, tocmai trecusem pe acolo in sens invers, am vazut baiatul venind in super viteza dar a trecut ca vantul pe langa mine si n-am apucat sa il avertizez ca e un caine dupa tomberon. Cred ca nici cainele nu se astepta sa vina cineva in viteza din sens opus. Am mai apucat sa aud cainele schelalalind si mi-a fost clar ce se intamplase. Ma bucur ca baiatul a fost ok, ba chiar a prins si podium, felicitari! :)

Si, sa nu mai lungim vorba - start! M-am prins rapid ca eram in coada, desi credeam ca am plecat binisor :)) mai erau langa mine cei 2 baieti cu MTB, Adriana, Gabriela de la Daimon. Nici nu stiu cum au trecut cei 2 km de start festiv, dar stiu ca de la un moment dat se infiltrasera masini printre noi, cei din coada ne-am imprastiat ca potarnichile si din cauza masinilor nu am reusit sa ne regrupam. Apoi, cand s-a eliberat drumul, a luat-o si Gabriela inainte, Adriana se dusese deja inainte grupata cu un baiat ... am ramas fix cum n-as fi vrut - singura.

Am dat la pedale cum am putut mai bine, dar nu chiar la maxim, in ideea de a nu ma termina complet pana la urcare :D Acum uitandu-ma pe track, vad ca am mers cu 28-30 km/ora. Din calculele mele, acea situatie ideala in care m-as fi incadrat in timpul limita spunea ca trebuia sa ajung la Voineasa in 1h15 - 1h20. Pentru asta trebuia sa tin cam 30 km/ora in medie. Totusi, am mers mai mult la feeling si incercand sa prind pe cineva din fata, la fiecare curba speram sa vad vreun tricou colorat :) nu s-a intamplat decat pe ultimii vreo 10 km pana la Voineasa :) Pe ceas nu prea m-am uitat, pentru ca vedeam ca imi afiseaza ceva aiurea, am crezut ca imi era pus pe ecranul de lap in loc sa fie pe cel general, dar nici nu m-am obosit sa mi-l aranjez in mers, am zis ca mi-l pun la punct la Voineasa, unde aveam de gand sa opresc la alimentare.

Mai tin sa mentionez acea curba cu panta care m-a luat prin surprindere anul trecut, atunci am oprit si am coborat de pe bicicleta :D acum eram avertizata, am schimbat din timp vitezele si am urcat frumos :) Strava zice ca e un segment de jumatate de km cu panta 16% pe care l-am luat cu peste 14 km/ora :D asa sa fie :))

Si m-am dus si m-am tot dus, pana cand spre km 30 am zarit in fata un tricou rosu :) initial am crezut ca era Adriana, pana la urma am remarcat ca avea si un rucsac in spate, deci era altcineva :) am accelerat pana m-am lipit de el. Era un domn care imi parea ca merge destul de relaxat, m-am asezat cuminte la plasa lui, mi-a prins bine sa imi recapat suflul, dar mergea vizibil mai incet decat as fi mers eu (da, stiu, cand stai la plasa feelingul asta e relativ :D ). Am trecut si la trena dar am vazut ca daca o tai mai tare il pierd, si nu imi doream asta, mai aveam nevoie sa imi salvez din energie, asa ca am ramas la viteza lui pe ultimii km pana la curba de la Voineasa.

Am ajuns acolo in 1:24. Depasisem putin timpul din calcule, dar nu m-am stresat prea mult. Mi-am miscat rapid afisajul de la ceas pana m-am asigurat ca il am in fata ochilor pe  cel care trebuia, dar cum viteza era 0, nu am stat sa verific prea multe. Am umplut bidonul, mi-am mancat un baton, si m-am trezit cu nevoia imperioasa de a ma descalta (avand o forma mai atipica a picioarelor am probleme in a-mi gasi niste pantofi de ciclism mai "race" si in care sa ma simt si bine cu orele :D cei in care ma simt bine pe termen lung sunt destul de badarani, grei si complet ne-aerodinamici :D ). Asa ca a trebuit sa lungesc pauza putin. Am plecat de la punct pe la 1:28-1:29, nu m-am uitat exact, si am inceput urcarea (nu ca n-ar fi fost urcare si pana acolo, dar de acolo devenea treaba mai serioasa).  Domnul in rosu mi-o luase cu cateva minute inainte dar nu imi faceam probleme ca nu l-as prinde din urma. Am aflat si ca mai erau 3 ciclisti in urma mea - probabil cei 2 cu MTB si inca cineva, o sa recunosc ca m-am bucurat ca nu eram lanterna rosie a cursierelor :)

Urcarea. Calculul de acasa spunea ca trebuia sa tin peste 10 km/ora in medie ca sa ma incadrez in timpul limita. Stiind ca panta incepe mai usor si se acutizeaza pe parcurs, am trecut pe foaia mica, am lasat pinioanele pe la mijloc, si i-am dat bataie, tot la feeling. Am inceput sa arunc cate un ochi pe viteza, si vedeam sub 10. Am mai zis ca poate una, poate alta, mai incerc si asa, mai incerc si pe dincolo - tot 6-7-8-9 vedeam pe ceas. Recunosc, mi-am stors putin creierasul, ca nu se potrivea nimic cu calculele mele, nu intelegeam cu pot avea 5-6 km / ora la inclinatia respectiva, raportul respectiv foi-pinioane + cadenta :D Abia cand am ajuns la o borna din care am tras concluzia ca as avea 42 de km, si am vazut pe ceas distanta 26, am avut revelatia zilei - afisajul era in mile, nu in km! Am aflat ulterior ca la fiecare update ceasul trece pe mile, isi facuse update cu o zi inainte si n-am mai stat eu sa verific...

Acum macar ma linistisem cu afisajul ceasului, am facut rapid un calcul si am tras concluzia ca trebuia sa am peste 6 mile/ora ca sa ma mentin in grafic. Ce pot sa spun despre urcarea de anul asta:
- mi s-a parut asfaltul mult mai prost. Nu stiu daca intr-adevar s-a mai stricat peste an, sau doar anul trecut l-am simtit mai smooth din cauza mtb-ului. Portiunile de asfalt stricat ma intarziau teribil, si mi-am dat seama ca in calculele de acasa nu luasem ca parametru si calitatea asfaltului :) incepeau sa se stranga tot mai multe elemente care ma departau de situatia ideala in care m-as fi incadrat in timp. Dar am continuat sa sper, asa ca am dat la pedale in continuare.
- nu am fost deloc atenta la peisaj :D nu stiu pe unde am trecut :) am fost concentrata maxim pe pinioane, panta, trasa, evitarea gropilor, viteza, transformat mile in km, borne cu AMR :D Abia la intoarcerea cu autocarul am vazut pe unde am trecut cu bicicleta, si mi-am adus aminte ca anul trecut am avut timp si sa admir peisajul :)
- de la jumatatea urcarii ma cam lua cu frisoane, in special in soare unde erau peste 26 de grade :D data viitoare iau mai multe batoane cu mine, clar frisoanele erau de la alimentatia necorespunzatoare, nu de la temperatura de afara
- am avut cateva portiuni pe care o sa recunosc ca am "manifestat" niste ragete animalice :)) mi-am atins limitele, am tras de ele ca de elastic... dar n-am oprit bicicleta :) noroc ca nu mai era nimeni pe langa mine
- parca panta nu a fost asa abrupta si parca serpentinele au fost mult mai lejere si mai usoare decat anul trecut. Deci sigur e chestie de perspectiva, e alta impresia cand esti in forma mai buna si nu te mai sperie traseul :D
- am avut mai multe momente in care am mutat mainile fara sa am emotii, am si pedalat pe urcare fara sa tin bicicleta cu minile. Evident, inconstient, ca daca apucam sa imi dau seama de faza le puneam repede la loc :D cred totusi ca e de bine :)

La km 55 am ajuns la izvorul pe care il tineam minte de anul trecut :) acolo erau Roxana Radu si inca un baiat cu tricou albastru (mi-a spus numele la finish, dar imi cer mii de scuze, creierul meu era in ceva transa si nu l-am retinut - LE: dupa rezultate deduc ca e Octavian :) ), ei au plecat fix cand am ajuns eu. Am hotarat sa stau putin, sa umplu bidonul, sa mai mananc un baton. In timp ce ma ocupam cu aceste treburi "administrative" a venit langa mine o fetita care mi-a facut raportul cursei - au cazut 2 baieti acolo, mai sunt atatia km, dupa care vine atata coborare, apoi mai e atata pana la final :D stia tot :)) si cand ma pregateam sa plec am mai auzit-o in spate:
Si nu uita, sa fii puternica!
Mi-a mers la inima :)

Dupa o pauza de vreo 2-3 minute am pornit si eu, in speranta ca mai prind pe cineva pana la finalul urcarii :) si fix in varf am prins doi baieti - pe cel in albastru si inca cineva, care a luat-o rapid inainte pe coborare.

Na, coborarea m-a surprins. Eram absolut convinsa ca o voi face mai bine decat anul trecut. Eh, am intrat in coborare in spatele baiatului in albastru, care cobora chiar mai precaut decat mine :D era tot lipit de frane si am inteles repede de ce - asfaltul era praf, plin de gropi, gauri, santulete etc. N-as putea spune daca a fost la fel si anul trecut si doar am avut eu mai mult curaj sa trec peste el fiind pe MTB, sau s-a stricat intre timp :D cert e ca as fi coborat ceva mai repede, dar nu reuseam sa trec printre baiat si vreo bucata buna de asfalt, si nici curaj sa trec peste gropi nu aveam :D abia dupa vreo 2 km de coborare am reusit sa trec in fata lui, am schimbat rapid niste vorbe gen "sunt asteptat intreg acasa / si eu" :D si am coborat si eu tot precaut. Ceva mai repede decat el, dar oricum m-a prins din urma cand am intrat pe partea de "plat valonat" de dupa coborare. Vazand track-ul dupa cursa, constat ca am facut coborarea mai prost decat anul trecut :)) si semnificativ mai prost decat in calculele de acasa. Mai punem si aici niste timp pierdut fata de target. Am terminat coborarea cu minile inclestate pe frane, mi-a luat vreo 200m sa reusesc sa ma desclestez, sa ma dezlipesc, sa ma misc... nici asta nu cred ca e normal :))

Dupa ce ne-am regrupat, i-am spus colegului ca targetul meu e sa ma incadrez in termenul limita chiar daca nu voi continua de acolo. In primul moment mi-a zis ca nu mai avem sanse, apoi... ca singura sansa sa ne apropiem de target este sa lucram ca lumea impreuna, sa facem trena bine :) Wow, ce mi-a mers la inima treaba asta :)

Pot spune ca am avut o bucata de vreo 12 km care mi-a placut enorm :) ne-am succedat la trena, am dus mai mult de 500m fiecare dar ne-am adaptat la traseu, anuntat frumos de gropi si trasa ideala... mi-a placut :) la un moment dat colegul mi-a iesit din plasa si a luat-o mai in stanga crezand ca prinde asfalt mai bun - din pacate a ramas pe o bucata de drum in lucru de pe care nu a mai putut urca pe sensul corect, care era cu cativa cm ridicat ca era asfalt turnat proaspat :D l-am asteptat :)
Am tras cat am putut vreme de peste 10 km, si la un moment dat a spus ca am ajuns la Obarsie. M-am uitat la ceas, inca mai aveam cateva minute pana la limita. Daaar mergeam si mergeam si inca nu se zarea poarta de timp intermediar. Incepusem sa devin derutata, insistam inca, dar numaratoarea inversa continua amenintator... si cand eram aproape de cele 3h45, il aud pe coleg spunand ca s-a inselat si ca mai avem cam 3 km.

Initial nu am vrut sa il cred, inca am insistat cu viteza, pana cand ... am vazut pe ceas 3h45 si cateva secunde. Atunci s-a terminat ceva - probabil motivatia :) A fost momentul in care am redus viteza, din acel moment cursa nu mai avea nicio miza. Asa ca ultimii vreo 3 kilometri i-am facut mai relaxati, oricum eram destul de terminati amandoi :)

Am trecut linia de finish intermediar dupa 3:56:13, din care ceasul spune ca m-am miscat 3:53 :) Nu m-am incadrat in timp pentru ca nu s-a intamplat acea situatie ideala in care ar fi dat calculele bine :) diferenta sunt cele 8 minute in plus la Voineasa, plus diferenta de viteza de pe coborare, poate si 1 minut in plus fata de calcule la izvorul de la varful coborarii :) Surprinzator insa, am facut urcarea mai bine decat ma asteptam, am facut Voineasa - varf (Curmatura Vidrutei spune Strava) cu viteza medie de 11,7 km/ora, si de la start pana in varful urcarii cu 17,6 km/ora, ceea ce ma multumeste :) Am avut si cateva segmente pe care m-am clasat binisor intre fete, ceea ce ma multumeste si mai mult ;)

Vestea buna e ca inca mai era lume in zona, inca mai aveam masa de alimentare, mai aveam cu cine povesti, nu se grabea nimeni sa se intoarca, mai erau umflate portile etc :)) am fost notati ca finisheri, aparem si in clasament :) am facut niste stretching, am baut o cola, am incercat si sa mananc ceva dar s-a refuzat servirea la localul din zona :( noroc ca mai aveam un baton proteic in buzunar la spate. Si au mai venit destui concurenti si dupa mine, n-am mai fost lanterna rosie :)

Stiu foarte bine ce mi-a lipsit pentru a ma incadra in timp, si probabil pentru prima data m-am evaluat destul de realist (de obicei sunt prea optimista si prea increzatoare in fortele mele); dar stiu foarte bine si ca anul viitor voi putea sa trec in limita si sa ajung pana la finish :) asta, evident, daca nu se hotaraste Alex sa faca o cursa si mai "eroica" si sa o lungeasca si sa reduca / suplimenteze timpii intermediari :) ramane de vazut, dar candva voi termina si eu decent cursa asta :)

Oricum, simplul fapt ca s-a introdus acel timp intermediar mi-a transformat o cursa de "sa vad ce pot" intr-una dintre cele mai motiva(n)te ever :) Un fel de echivalent al Boston-ului la maraton :) Si da, sa fie cu timp intermediat si anul viitor :)

Urmatoarea cursa - One night stand, daca reusim sa reparam masina pana atunci :) azi am reusit sa stricam zen-ul soferului de pe platforma, care zice ca nu ridica mai mult de 3 Passat-uri pe an, pe cand noi deja urcam Calutul pe platforma a doua oara sezonul asta :D Daca nu, ramane 4 pedale, unde fac echipa cu Cristi.

Si nu uitati, sa fiti puternici! :)

duminică, 14 august 2016

Raport de cursa: Cursa Campionilor - RGT 2016

N-am ratat nicio editie.
In 2014 am inchiriat o bicicleta de sosea, am avut "bafta" de a mi se rupte fix inainte de start surubul care strange colierul de la sa deci am mers toata cursa cu saua cazuta :) stiu cum striga lumea dupa mine, pe urcarea de la Casa Poporului (sensul acelor de ceas) sa ridic saua :) da, mi-ar fi placut si mie ... :D Am iesit totusi pe la mijlocul clasamentului feminin, am fost super multumita (David avea 6 saptamani) :)
In 2015 nu m-am mai complicat cu inchiriatul dupa experienta anterioara :D asa ca am facut cursa cu MTB-ul echipat cu slick-uri. De data asta in sens invers, urcarea mai lunga, efortul altfel ... n-am fost foarte eficienta la ales combinatia corecta de foi/pinioane (imi dau seama acum), dar m-am incadrat in niste targeturi personale (ceea ce m-a si convins sa merg la Eroica :D ).

In 2016 eram in sfarsit "regulamentara", bicicleta mea de sosea, doar ca s-a schimbat iar traseul, acum vorbeam de acelasi traseu ca la Campionatul National de Duatlon. Fals plat pe o linie - 2%, evident coborarea aferenta pe celalalt sens.

Forma mea - ei bine, dupa "fierastraul" facut miercuri seara la antrenamentele cu Trupa lui Fane, joi mi-am dat seama ca aveam muschii importanti cam contracturati, ma "tineau" picioarele indiferent ce as fi incercat. Vineri am facut un masaj, unde Ioana s-a luptat cu flexorii - sau mai bine zis s-au luptat ei cu ea :) S-a simtit diferenta dar inca nu era perfect :) vineri seara inca masam si eu cu un relaxant muscular, sambata dimineata am mai bagat un magneziu si gata, ma impacasem cu gandul ... ce-o fi o fi :D

In zona startului multa foiala, lasasem masina la Unirii deci m-am invartit aiurea ca nu aveam unde sa las saculetul cu kitul :) de-asta e bine sa il iei cu o zi inainte :D Am plecat la incalzire, am dat 2 tururi, dar era deja tarziu, deci pana sa termin al doilea tur toata lumea era deja asezata la start, si nu mi-a mai ramas decat sa ma plasez in spate. Am incercat sa ma grupez langa Zora si Cristina, speram in sinea mea sa ma pot tine de plutonasul lor, desi nu aveam mare incredere ca as putea face asta de la start, ca na, eu ma incalzesc mai greu.

Si start! Nici n-am apucat sa plec ca deja se cazuse. Si uite-asa din prima suta de metri le-am pierdut pe fete, care au apucat sa treaca de cazatura iar eu am ramas sa ocolesc putin. Si daca iti pierzi plutonul, greu il mai prinzi apoi.

Am ramas intr-o zona cu baieti pe MTB. Nu m-ar deranja tipul bicicletei deloc (si eu am facut editia 2015 pe MTB, pana la urma), dar m-a deranjat faptul ca refuzau sa se grupeze. Cum ma apropiam de ei, cum se imprastiau ca potarnichile. Cum se apropuau unul de celalalt, cum unul o lua aiurea inainte si tot asa. Relax guys, am invatat si sa merg aproape de altii fara sa ii daram :D aveti putina incredere, in mine si in voi :D trena / plasa nu exista degeaba :D

Vreo 3 tururi m-am invartit si chinuit aiurea fara sa imi gasesc pe cineva cu care sa ma grupez, iar asta s-a vazut pe timpi, mai ales ca eu ma si incalzesc mai greu :D Apoi am gasit niste fete, am stat o vreme la plasa de m-am mai odihnit, apoi am trecut si eu la trena, si in sfarsit am inceput sa intru in timpi sub 6 min/tur.

La turul 6 m-a ajuns din urma un pluton in care erau fete de la HC Cycling si Daimon. Si cum deja aveam planul asta in minte, am hotarat sa vad cat reusesc sa ma tin de ei. M-am strecurat si eu in pluton si la adaposul lor am reusit sa maresc viteza. M-a tinut toata treaba aproape un tur, din pacate dupa intoarcerea de la Unirii i-am pierdut si n-am mai reusit sa ii prind. Cu toate astea, am un cel mai rapid tur al meu de 5:19 conform Strava. Na, cand o sa reusesc sa tin sub 5:30 per tur macar o ora, o sa intru si in podiumuri :))

Am pierdut plutonul ramanand totusi cu o "coada", una din fete a ramas la plasa mea, si asa a stat pana la sfarsitul cursei. Am incercat la o intoarcere sa raman mai incet si sa o las si pe ea sa duca trena, dar n-am avut cu cine... a mers vreo 200m ca n-a avut de ales dar incet, apoi s-a invartit de m-a lasat tot pe mine la trena :) Daaar, s-a intamplat cel mai bun lucru care putea sa se intample :) cand ne apropiam de o ora de concurs ne-a ajuns din urma (pentru a doua oara) Zora, care a hotarat sa lase ritmul mai moale si sa ramana cu noi. Si uite-asa ne-am facut un plutonas de 3 fete, cu Zora la trena.

Mi-a prins foarte bine, m-am mai odihnit putin la plasa ei, mi-am recapatat suflul. Cu toate astea, aveam niste mustrari de constiinta - stiam ca e mai buna decat mine, dar simteam si ca nu era tocmai corect sa duca doar ea trena, mai ales stiind cum ma simteam eu cu cealalta fata stand permanent in spatele meu. Am tot cantarit ideea de a trece si eu la trena, dar cum deja la plasa ei aveam viteza mai buna decat avusesem singura, ma gandeam ca mai degraba o sa incurc decat o sa ajut. Si totusi, la un moment dat mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa trec si eu la trena, macar o jumatate de tur, nu as fi ramas impacata daca n-as fi facut-o :) Am stat mereu cu ochii pe ceas ca sa fiu sigura ca mentin viteza la care mergeam si cu Zora la trena, si cu celalalt ochi pe umbre sa fiu sigura ca sunt fetele inca in spatele meu :D Stiu ca la un moment dat mi-a zis ca mai sunt vreo 17 minute din cursa - da, mi-a picat bine informatia asta, eram atat de concentrata pe ideea de viteza incat la timp nici nu ma uitasem :)) dar stiu ca am calculat rapid ca inseamna 3, maxim 4 tururi, deci chiar mai era putin. I-am zis Zorei sa treaca inapoi la trena cand simte ca pierd din viteza, si s-a intamplat repede :)) dupa cursa mi-a zis ca am ales momentul potrivit si ca i-a prins bine schimbul, deci .. imi pare bine :)

Pe ultimele vreo 2 tururi am "agatat-o" si pe Irina, si le-am mers ceva mai incet, am trecut de 6 minute pe tur, dar deja nu mai era cine stie ce miza si era mai frumos sa continuam si sa terminam asa grupate. La final eram convinsa ca mai avem dreptul la un tur, dar s-a tras banda fix in fata noastra, asa ca  ... ne-am oprit. Am ratat ideea de "a trece linia de finish", parca s-a terminat totul prea brusc. Asta e.



Cateva concluzii si idei de final:
- am prins 16 tururi, elitele au prins 21. Dupa ce am aflat care e traseul si comparand cu cursa de la Ploiesti, targetul era sa prind 15 tururi si sa nu fiu ajunsa din urma de pluton de mai mult de 5 ori. Target atins :) Viteza medie vreo 30,5 km/ora, cel mai bun tur la 33 si ceva.
- fetele pe care le-am dus o parte din cursa au prins podiumul (locurile 2 si 3) la U19. Felicitari si sa va fie de bine :)
- Zora a prins podium la categorie (oricum avea 2 tururi inaintea mea). Felicitari, mai ales ca am vazut de la start ca avea cauciucuri mai late si incaltari fara prinderi cu pedale SPD :D
- E bine sa ai un pluton inca de la start. Data viitoare in loc sa ma fatzai aiurea inainte de start o sa ma inteleg cu cineva la fata locului, si ma bag intr-o grupa apropiata de viteza mea. Cat o fi sa rezist. Strategia e totusi foarte importanta in sportul asta :)
- Prima data cand am baut apa din mers pe cursiera :D am scos bidonul usor, cu bagatul la loc am avut niste probleme, asa ca am fost nevoita si sa iau curba cu o singura mana pe ghidon si cu bidonul in cealalta mana. N-am cazut. Evident, e turul cu cel mai prost timp, am pierdut vreo 20 de secunde cu incetineala, dar ... e un inceput :D
- Primul tur tinut cu un pluton semnificativ mai bun decat mine. Data viitoare poate ies 2-3...
- Multumesc suporterilor, ati fost multi si m-ati luat prin surprindere si prin invaluire :) la un moment dat puteam sa bag mana in foc ca toate fetele din concurs se numesc Diana, de atatea ori mi-am auzit numele :)

Cam atat momentan. Inca sunt in dubii daca sa merg la Eroica sau nu. Daca era doar traseul de anul trecut nu ezitam, dar asa... n-as putea sa merg fara sa trag in speranta ca prind timpul limita sa pot urca pana sus, iar pentru a reusi asta ar fi un efort imens pe care l-as resimti cateva saptamani, si parca nu mi-as periclita rau 4pedale, unde fac echipa cu Cristi. Mai vad...

duminică, 7 august 2016

Raport de cursa - Dumbrava cu Margaritar 2016

Am mai parcurs traseul in 2013, dar in sens invers, si cu 29er-ul lui Cristi. A fost cursa la care am fost agatata pe o depasire si azvarlita in jos, ceea ce m-a marcat o vreme :D Nu mai tineam minte mare lucru din traseu, decat ca am avut o coborare lunga care acum ar fi trebuit sa fie urcare :D si ca ma asteptam sa fie plat, si numai cu impresia de plat n-am ramas la finish :)

Am revenit si in 2014 si in 2015 dar doar sa il conduc pe Cristi la start :) si in sfarsit in 2016 mi-a venit si mie randul sa parcurg traseul in varianta actuala. Intre timp am trecut si la nivelul 2, asta inseamna 2 tururi de cate aprox 21 km, cu ~180m diferenta de nivel fiecare.

Am fost cu o saptamana inainte sa facem o recunoastere. Eu in general evit Comana, pentru ca desi e aproape de Bucuresti, iar noi stam tot aproape de Bucuresti, per ansamblu mi se pare ca drumul de la noi pana la Comana e foarte lung :D vreo 90 de km, de fapt. Am zis totusi ca o recunoastere e utila, mai ales ca imi tot spunea Cristi ca o sa ma surprinda urcarile :D Asa ca acum o saptamana ne-am urcat in masina, am parcat langa stadion, am pornit pe traseu, si la nici 2 km am facut eu pana :)) cum n-am patit-o niciodata pana acum in atatia ani, nu aveam la noi camera de schimb (aveam pompa, da? :) ), asa ca n-am avut ce face decat sa ne intoarcem acasa, inca vreo 90 de km cu masina :)) Am zis ca totusi e si asta o lectie invatata, o sa bag macar in portbagaj cate o camera de schimb de fiecare fel pentru bicicletele pe care le avem, sa fie acolo :D

O sa recunosc din start ca am studiat (scriptic) traseul, inscrierile, concurenta.. si am decis ca aveam sanse mari de:
- loc 1 la categoria de varsta; ar fi trebuit sa se intample ceva gen probleme tehnice ca sa pierd podiumul la categorie
- podium la general, ma asteptam cam la loc 2
- timp de gold badge, asta insemnand sa termin traseul sub 2h45m. Aici recunosc ca aveam emotii, Cristi era convins ca nu sunt capabila s fac urcarile pe bicicleta, si ca o sa fie cateva portiuni de traseu care o sa ma surprinda. A avut dreptate pe jumatate - m-au surprins niste portiuni, dar (surprinzator si pentru mine) nu urcarile :D

La start m-am invartit putin de o incalzire, dupa care m-am plasat langa Cristina. Stiam ca merge bine si ca trage la podiumul general, si targetul meu a fost sa stau cat mai aproape de ea. Asta pana am vazut ca are 29er si atunci mi-am dat seama ca socoteala de acasa nu se va intampla la fata locului :)) totusi, am ramas cu ea in prima linie, am constatat ca intr-adevar la fiecare nivel, chiar si la elite, fetele bune pleaca din fata :) eu pana acum ma ascundeam undeva mai in spate, apoi e drept ca faceam ca trenul ca ma enervau baietii care porneau tare si se taiau dupa 5-10 km iar eu trebuia sa fac slalom printre ei (ba pe unii ii mai apuca si orgoliile cand se vad in pericol de a fi depasiti de fete si nu va spun ce nervi ies din fazele astea). Ei bine, de data asta nu am avut parte de asa ceva, startul decalat si plasarea in fata au fost "prietenii" mei cei mai buni.

Si, start nivelele 1 si 2! Am plecat cat de bine am putut, desi la inceput ceasul imi arata 24km/ora :)) cred ca si gps-ul se da peste cap in aglomeratie mare de gps-uri :D pana la urma am reusit s avad ceva ce incepea cu 3, pentru ca apoi pe track sa vad viteza maxima 40, deci ... am pornit ok :) a trecut rapid asfaltul, fara incidente, a venit coborarea pe care am facut eu pana cu o saptamana inainte (de data asta era curatata de gunoaie), si m-am trezit intr-o ambuscada la intrarea in padure :) dar s-au intins randurile repede, am reusit si eu sa intru in ritm si am incercat sa mentin si eu viteza sirului in care eram, sa nu il las pe cel din fata sa se departeze. A venit rapid prima urcare - am luat-o pe bicicleta in totalitate, acolo am depasit-o pe Andreea Ionescu si am ajuns-o pe Cristina :) a mai urmat o bucata in care am incercat sa o pastrez pe Cristina sub ochi, n-am reusit :D

La primul podet am tras un super drift - da Cristi, m-a surprins traseul :D abia la al doilea tur am vazut atentionarea, la primul eram prea prinsa in pluton ca sa il observ, m-am luat doar dupa roata celui din fata care a tras un drift similar, am oprit amandoi lateral milimetric langa apa :)) pe al doilea podet la fel, nu l-am vazut din timp :)) asa ca am oprit si am trecut la pas, dar mi-am promis ca la al doilea tur voi trece frumos peste el.

A doua urcare, cea abrupta - da, m-a surprins putin, in ideea in care nu mi-am gasit pozitia potrivita si pe la jumatatea ei am pierdut aderenta pe roata fata, si coroborat cu faptul ca toata lumea pe langa mine impingea bicicleta pe acolo - am coborat si eu si am impins ultimii 10 -15 metri. Din nou am ajuns-o pe Cristina sus. Dar de acolo pana pe finalul turei 2 n-am mai vazut-o :) eh, roti de 29...

Si a venit si punctul de alimentare de la trecerea de sosea. Chiar inainte de asta ma gandeam ca nu m-a ajuns Cristi inca, si calculam deja ca daca nu ma ajunge in primul tur inseamna ca am mers foarte bine :D Dupa punctul de alimentare stiam ca urmeaza cativa km prin soare, asa ca am decis sa opresc, sa bag o napolitana si un pahar cu apa. Asa ca am tras pe dreapta, am luat paharul, si l-am auzit pe Cristi strigand in timp ce zbura pe langa mine - Ai apa in bidooooon! Well, da, aveam apa in bidon, aveam napolitana in buzunar la spate, dar nu prea imi iese sa le iau din mers, asa ca am riscat cele vreo 30 de secunde pauza...

L-am pierdut si pe Cristi dupa ce am plecat de la punct, in schimb mi-a aparut sub ochi din nou Andreea Ionescu (ma depasise la un moment dat), asa ca ultimii km din turul 1 i-am facut in spatele ei, m-am simtit bine sa stiu ca ma pot tine de o elita (chiar daca ea e de fapt soselara iar offroadul e altceva :D Am ajuns impreuna la inceputul turului 2, unde Razvan ne astepta cu paharele de apa :) dupa care am pornit in turul 2. Mi-a luat-o inainte in zona de sleauri pe care eu am luat-o prost (am facut stanga prea devreme).

Turul 2 a fost ceva mai liber, am vazut in fata, am vazut pe unde merg, am apucat sa aleg singura trasa etc :) Stiam deja ca eram prima la categorie, miza devenise timpul de gold badge, stiam ca sunt in grafic pentru el. Din nou prima urcare luata excelent (am depasit vreo 6 baieti acolo), la primul podet m-am incadrat mai ok dar era deja imprastiat in apa asa ca am trecut pe acolo tot la pas, la al doilea podet m-am incadrat excelent dar fix cand sa intru pe el in viteza am vazut ca era rupt, am oprit la fix cat sa nu ma infig in el :)) a doua urcare din nou oprita, de data asta ceva mai sus decat prima data, deci inca din 2-3 incercari o iau pana sus :)) eh, undeva dupa o urcare luata pe bicicleta am ajuns un baiat in echipament portocaliu (daca e sa ma iau dupa rezultate cred ca il cheama Mihai, dar au fost 2 Mihai in zona respectiva la rezultate :D ), nivel 3, dupa care m-am tinut o vreme :) stiu ca dupa urcarea in care l-am ajuns (o luase si el pe bicicleta) eram amandoi terminati si o luasem pe foaia medie pe linie dreapta... pana mi-am adus aminte ca eram la concurs nu la plimbare, i-am zis bage foaia mare si sa dea tare :)) (eram pe singletrack), la care el s-a conformat :) am apucat sa povestim putin, el e nivel 3 si a inceput sa rada cand a auzit ca eu sunt 2, si a zis ca sigur sunt in podium. Well, da, dar voiam si sa il pastrez, nu stiam cat de in spate era urmatoarea fata :D

Pe coborari o lua tare inainte (eu desi am dat mai kamikaze decat de obicei nu am depasit 40,2 km/ora pe coborari), la fiecare bucata de urcare il ajungeam din urma :) pana la un moment dat am simtit ca pot sa dau mai tare si i-am luat-o inainte, stiu ca mi-a strigat sa fac ce pot sa pastrez podiumul :) Pe zona valurita cu coborari lungi m-a ajuns din urma Andrei Nechita (ma rog, eu am vazut doar a umbra rapida neagra cu ceva colorat), mi-a stat inima in loc cand ne-a depasit in slalom, mi-a trecut milimetric pe langa ghidon prin stanga dupa care a trecut milimetric prin dreapta baiatului care era cu putin in fata mea, sa zic vreo 4 metri. Stiu ca el e obisnuit cu mersul asta in pluton la distanta milimetrica, dar dupa ce am fost agatata in 2013 eu am ramas cu sechele, asa ca... am inghetat :)) dar a trecut repede.

Pe bucata lata dreapta am bagat iar peste 30 la ora, deja ajungeam din spate nivelul 4, pe o parte i-am ajuns chiar pe nisip - eh, a fost cam greu sa fac slalom pe acolo, dar mi-a iesit, dupa ce am coborat pe foaia medie. Candva pe linia lunga m-a depasit si Alex Stancu. Si a venit iar punctul de alimentare. Eram hotarata sa opresc sa mananc a doua napolitana si sa mai beau un pahar de apa. Si pe cand ma apropiam de punct, ce vad? Echipamentul Daimon - pe Cristina :) era oprita la alimentare.

Primul gand a fost sa nu mai opresc, sa trec pe langa ea rapid, daca se poate fara sa ma vada, si sa o tai cat de tare pot ca sa iau avans. Al doilea gand a fost "alooo, ultimii km de la Eroica 2015, remember??". Nu cred ca am povestit pe blog - am avut sansa sa iau un gel cu cativa km inainte de finish la Eroica anul trecut (mai aveam doar plat), si m-am gandit atunci ca nu merita efortul sa mai opresc pentru cativa km ca sigur sunt capabila sa ii fac oricum. Numai bine, am avut cei mi groaznici 3 km pedalati ai vietii mele (ultimii 3 km), facuti pe plat cu 9-10km/ora, efectiv am fost atat de stoarsa incat nu mai reuseam sa apas pe pedale. Practic am pierdut minute bune pentru ca am vrut sa evit o oprire de maxim 1 minut. Mi-am promis ca nu mai las asta sa se intample :)

Asa ca am decis sa opresc totusi, am salutat-o scurt, ea a plecat rapid, eu am cerut un pahar cu apa, mi-am infundat napolitana in gura precum un harciog, am cerut al doilea pahar de apa dar domnisoara de la punct era deja pierduta intre prea multe solicitari :) si desi avea paharul meu in mana se tot invartea sa ajute si alti ciclisti. Evident, in mintea mea secundele alea pareau minute bune, vedeam in minte locul 1 general departandu-se de mine cu roti de 29 pe plat :D Am dat ochii peste cap la un moment dat, am primit paharul, dar n-am mai stat sa il beau pe tot, am baut 2-3 guri, l-am lasat jos si am pornit. Am luat rapid asfaltul si curba, si am constatat cu bucurie (recunosc) ca o aveam pe Cristina inca sub ochi, deci aveam sanse sa o ajung. Ah, tot la punct m-a depasit si concurentul in portocaliu, el n-a mai oprit.

Am pornit in ultimii km cu motivatia la maxim. Vedeam deja pe ceas ca ma voi incadra in timpul de gold badge, asa ca acum miza devenise locul 1 general. Am cantarit putin asta in minte, mi-am dat seama ca e o conjunctura unica si e sansa mea sa se intample :) Am mai coborat un pinion si am marit cadenta, aveam mici dubii ca o pot tine asa pana la final dar in acel moment nu mai aveam ce pierde :) Am inaintat rapid, am mai depasit vreo 2 baieti. Mi-a dat curaj si faptul ca o vedeam pe Cristina in cadenta mica. Si iata ca i-am ajuns, si pe ea si pe baiatul in portocaliu, cam in acelasi timp, si am trecut pe langa ei :)

De acolo scopul a fost sa iau avans, nu stiam daca nu cumva se agata Cristina de mine ca nu mai era mult pana la finish. Nu m-am uitat in spate deloc, am ignorat zgaltaitul, cred ca am scos si niste sunete animalice din loc in loc din cauza lui :)) dar nu m-am lasat pana la ultima curba la stanga, unde am aruncat un ochi in spate si am vazut ca e gol pe vreo 30 de secunde, asa ca am lasat cadenta putin mai moale. Si am urcat si-un pinion, ca zarurile erau aruncate, targeturile atinse si chiar depasite :)

Daca e sa ma intreb de unde energia de pe ultimii km - cred ca au contat cateva elemente, de la bautul cate o gura de ceva la opriri, la napolitanele de la punctul de alimentare la fiecare tur, la intervalele de alergare facute cu Trupa lui Fane, la masajele pe care le fac regulat de ceva vreme, si la motivatie. Ca niciodata nu am simtit ca m-ar afecta caldura, am ramas concentrata, motivata, si am crezut in sansele mele pana la sfarsit.

Finish, 2:33:09, primul meu timp de gold badge la Riders Club, loc 1 general nivel 2, si evident loc 1 categorie (cu aprox 30 minute avans fata de urmatorul loc de la categorie, si cu aprox 2 minute avans fata de locul 2 general). Cu vreo 30 de secunde inainte ajunsese si Andreea Ionescu, dar cred ca m-am concentrat prea mult pe ce aveam in spate si efectiv nu am recunoscut-o in fata, altfel as fi fortat sa o ajung si pe ea :) Au mai ajuns inainte totusi 2 fete de la nivelul 3, dar care probabil vor ajunge curand la nivelul 2 :D deci creste concurenta.

O cursa de care sunt super multumita. As fi putut sa trag si mai tare. Am mers destul de constant, am avut 1:16 si ceva pe fiecare tur, iar la final as mai fi fost capabila de 1 tur cam la 1:20. Elitele au facut 1:05 - 1:07 per tur la epic 63 km, deci mai am putin pana sa le ajung :)

Urmeaza Cursa Campionilor, Bucuresti. N-am ratat nicio editie, dar acum se va intampla pe alt traseu, cel de la Campionatul National de Duatlon. Acela a fost prima mea cursa pe bicicleta de sosea, acum ar trebui sa ma descurc mult mai bine. Am inceput sa ma gandesc la o strategie, vedem ce iese...

duminică, 17 iulie 2016

Raport de cursa - Trofeul Muscelului

Am mai fost in 2013, cand am terminat in 3h21 traseul scurt, de 29 km. Dar tineam minte ca am impins mult bicicleta pe urcari, si ca am coborat mult pe langa bicicleta pe coborari :D si mai tineam minte in principiu prima coborare, ca m-am panicat de ea la acel moment, si am luat-o complet pe langa bicicleta :)

Intre timp insa am mai avansat din mai multe puncte de vedere, plus ca am mai ajuns pe bucati din traseu in diverse momente, fie la curs MTB Academy fie la 4 Munti (despre care sper a revin cu cateva idei, nu un raport complet pentru ca ar fi prea mult si pentru ca nici nu am tinut minte tot in ordinea corecta :D )

Asa ca m-am inscris cu mare incredere ca pot face o figura buna, aveam incredere ca sunt capabila sa fac urcarile si ca imi pot face curaj si pentru coborari, ca pot si stiu sa le fac, la viteza mica e drept, daca reusesc sa ma motivez sa le incerc pe bicicleta :)

Am ajuns la start in dimineata cursei, impreuna cu Cristi, care urma sa faca aceeasi cursa in safe mode fiind putin ranit :) M-am pozitionat la start in zona numerelor rosii, e putin aiurea sa plec din fata lui Cristi :D m-am plasat langa Ana Z, in ideea de a merge cat mai aproape de ea, cu gandul ca am fi cam la acelasi nivel :) ceea ce s-a si dovedit pana la final, a terminat cu 3 minute inaintea mea.

Si - start! A fost putin ciudat ca ar fi trebuit sa fie un start pentru toata lumea, neutralizat, dar la numaratoarea inversa noi, nivelul 2, inca aveam banda in fata, in timp ce la nivelul 3 se scosese banda. Asa ca s-a dat startul si au plecat nivelurile 1, in fata, si nivelul 3 peste noi :D pana s-a dat banda deoparte si am reusit sa plecam toti :) am luat intoarcerea frumos pe exterior fara emotii sau probleme, si de acolo in linie dreapta, in spatele Anei. Am vazut ca a plecat mai precaut, am stat si eu asa vreo 3 km, pana cand am remarcat ca trecusera in fata multe fete de la nivelul 3, si atunci am accelerat. Am ajuns din urma destul de multe fete, am urcat binisor bucata de asfalt, dar... am intrat in bucata dificila de urcare intr-un "pluton" de baieti care impingeau bicicletele, asa ca a trebuit sa cobor si eu.

Am impins rapid, concentrata :) si cu prina ocazie am urcat pe bicicleta. Am ajuns si la bucata care se impartea in 2 - pietris pe dreapta si pamant cu sleauri stanga - a fost un moment in care m-am gandit sa cobor si sa o iau pe langa bicicleta. Apoi mi-am adus aminte de un comentariu de-al lui Jughi de la curs - el a impachetat frumos in cateva cuvinte despre motivatie, dar pe scurt ideea e ca pot sa urc dar sunt puturoasa :)) asa ca am hotarat sa mai stau pe bicicleta si sa vad ce se intampla mai departe :D Si ce sa vezi, s-a intamplat ca am reusit sa pedalez urcarea aia pana sus :)) Conform segmentului de pe Strava, am facut 45 de minute pe ea, stiu ca am ajuns in varf la fix o ora de la start.

Ce e amuzant e ca in urcare am trecut si de Cristi, fara sa imi dau seama, eram foarte concentrata sa imi caut trasa si sa nu ma las ajunsa de fetele din urma mea, nu am fost deloc atenta pe cine aveam in jur :D am ajuns sus cu 1 minut inaintea lui :)

Eh, acolo... s-a petrecut tocmai ceea ce imi pre-setasem eu mental :( m-a apucat groaza ca urmeaza o coborare tehnica, asa ca am oprit la punctul de alimentare, desi nu simteam nevoia nici de apa nici de mancare, nici nu simteam ca as fi tras foarte tare pe urcare. Am baut 2 pahare de apa si m-am uitat cu groaza in jos. Am stat vreo 2 minute, am pornit agale pe langa bicicleta pe coborare, pierdusem orice motivatie. Am urcat pana la urma pe bicicleta dupa vreo 100 metri, dar pe masura ce am inceput sa apas de frane, au inceput sa scartaie enervant. Din ce in ce mai tare. Ma asteptam sa se opreasca zgomotul, dar nu, parca era tot mai intens pe masura ce avansam. Coroborat cu teama pre-existenta, am intrat intr-o stare ciudata de panica, si am coborat de pe bicicleta, am iesit pe marginea traseului, si am luat-o incet la pas. Numai bine, am dat tot pe margine de un baiat care spunea continuu ca a cazut in cap, a cazut in cap, s-a dat peste cap etc. A fost picatura care a umplut paharul, am ramas cu o idee ca eu nu mai urc pe bicicleta.

Si au trecut pe langa mine Ana si inca niste fete, nu mai stiu exact cine sau cate, eram intr-o stare de transa, nu mai eram concentrata la ce se intampla acolo. Pana cand ... a trecut pe langa mine Minodora, alergand pe langa bicicleta. A fost dusul rece de care aveam nevoie. M-am intrebat atunci eu oare de ce nu aleram pe langa bicicleta pe traseu :) si am intrat rapid dupa ea si am luat-o la fuga :) numai bine se cam termina si coborarea, si am vazut si un fotograf jos - atunci am decis sa urc pe bicicleta, macar in poze sa nu apar pe langa ea :)

Si asa mi-am revenit, si am revenit in cursa. pe ideea de a-mi seta target persoana din fata mea pentru a o depasi. S-au intercalat niste baieti intre mine si Minodora, dar mi-a rams in vizor, asa ca am dat bice.

Interesant, din acel moment am mai coborat de pe bicicleta doar de 2 ori scurt - o data la una din traversarile de apa, unde nu vedeam marcajul si nu stiam pe unde o ia traseul, am intrebat niste copii si mi-au spus ei :) si a doua oara la urcarea scurta si brusca din padure cu vreo 3 km inainte de final, unde am prins un grup de push bike-ri in fata.

Revenind, mi-am setat target sa o intrec pe Dora :) Asa ca am tras cat de bine am putut. Interesant, la acest nivel de motivatie nu m-a mai speriat nicio coborare, am reusit sa iau pe bicicleta absolut toate coborarile din acel moment incolo :) Pe Dora am depasit-o la o curba brusca la dreapta - ea a luat-o mai din scurt iar eu am luat-o larg, am apucat sa vad ca urma o urcare abrupta si am reusit sa schimb vitezele la timp :D Un nou pas inainte pentru mine, am reusit sa nu ma mai las surprinsa de traseu :)

Apoi, evident, am dat bice ca sa nu fiu ajunsa din urma si sa pierd toata munca de pana acolo :) am mai prins niste baieti din urma, l-am pomenit putin pe Jughy pe campul acela valuri, un camp pe care iti clantanesc dintii e "semnatura" lui :D

Mai tin minte din traseu coborarea pe langa gardulet, am facut-o ok si as fi facut-o si mai bine daca nu ma impiedicam de baiatul din fata mea  :D mai tin minte si un drop pe care l-am luat frumos "cu burta pe sa" :) Dar amintirile mi-s destul de amestecate, eram motivata la maxim si ma interesa doar sa mentin viteza mare, probabil tocmai de asta am si luat tot restul traseului pe bicicleta, pentru ca mergeam suficient de repede incat sa nu apuc sa stau sa analizez pericolele :D pana imi dadeam seama de ele, eram deja pe ele sau tocmai treceam de ele :) Mai stiu ca de cateva ori am mai pus cate un picior jos si m-am mai ajutat de el, dar nu am mai oprit :D

La urcarea din padure, dat fiind ca a trebuit sa opresc, am avut timp sa analizez ce trasa sa iau - prin stanga s-ar fi urcat mai usor pe bicicleta dar era mai lung, drept in fata urcarea era abrupta dar prea putin probabil de luat pe bicicleta. Si cum deja coborasem de pe ea, am zis sa fie abrupt dar scurt si m-am aruncat pe urcare :) numai bine, sus am ajuns inca o fata, ceea ce m-a motivat si mai bine. Am coborat cu grija dar fara frane :D pe pietrisul de dupa padure, acolo am ajuns-o si depasit-o si pe ea, apoi am tras maxim pe ultimul km, am trecut linia de finish inaintea ei :)

La final - locul 5, cu 2h35 minute, deci timp cu 46 minute mai bun decat data trecuta (e drept ca traseul e putin schimbat pe final, dar aceeasi lungime / diferenta de nivel). La 3 minute de locul 4, respectiv 4 minute de locul 3. Stand si calculand cele vreo 2 minute pierdute la punctul de alimentare de sus (acolo m-a si depasit Cristi, el n-a oprit la punct, a recuperat minutul pe care i l-am luat pe urcare), plus cel putin 7 minute pierdute pe coborare daca as fi luat-o pe bicicleta, luand in calcul cea mai precauta coborare ever :D se fac vreo 9-10 minute pierdute din motive aiurea, o panica pe care acum o consider nejustificata :D si m-ar fi dus pe podium. In plus, m-ar fi dus la un timp final de vreo 2:25, care ma apropia mult de timpii de gold badge (care erau pana la 2:20). Cristi a prins 2:18 :)

A fost o cursa frumoasa, m-am bucurat de traseu si mai ales de urcari :) n-as fi crezut ca ajung sa spun asa ceva :D dar si de restul coborarilor, in afara celei mari :) am capatat si mai multa incredere in minte si am mai invatat cateva lectii.

Va fi mai bine data viitoare :)

Azi am facut o tura lunga dar lenta pe cursiera, in cadrul evenimentului Rapha 100 - o tura de 100 km pe sosea, organizata de Road Grand Pink, exclusiv pentru fete (desi am avut si suportul a cativa baieti). A fost vreme excelenta, poate putin vant, am pedalat fara efort vreo 70 de km, dupa care am cam inceput sa ma uit pe ceas si kilometraj, ca ne-am intins multisor in timp :)

Maine pauza :)

Urmatorul concurs - cred ca Riders Club - Dumbrava cu margarital, vedem :)

joi, 12 mai 2016

Raport de cursa - Prima Evadare 2016

Revansa.
Da, daca e sa ii dau un nume relevant, exact acesta ar fi - Revansa.

Totul pleaca de la Prima Evadare 2011. Eram inscrisa prin firma de atunci, dar eram incepatoare pe bicicleta, aveam si o bicicleta fara pretentii, nici macar echipament adecvat, si nici macar nu stiam ca exista anvelope de mai multe feluri :)
Plouase toata saptamana dinaintea concursului, de fapt ploua si in acea dimineata. Am ezitat mult, daca sa ma prezint la start sau nu, traseul insemna un efort semnificativ pentru mine chiar si pe uscat si nu aveam nici cea mai vaga idee ce putea insemna pe ud. Dar cum imi era jena sa raman acasa dupa ce firma imi platise inscrierea, plus ca aveam de predat colegilor niste tricouri - am pus lucrurile intr-un rucsac de alergare, si m-am prezentat la start in cea mai buna varianta in care puteam :)
La start, colegii m-au informat ca vor prelua tricourile la finish :) deci era musai sa o iau si pe traseu. Intentionam sa ma intorc cu transportul organizatorilor, totul era sa ajung la timp la finish. Am inteles ca se prelungise timpul limita cu 30 de minute, mi s-a parut cam putin dar ... am intrat in hora, am jucat.
Lipsa de experienta si bicicleta neadecvata mi-au dat de furca inca din padurea Baneasa. Stiindu-mi nivelul, am plecat din coada, si abia am reusit sa pedalez prin padure. De fapt singurele mele poze de la competitie sunt de acolo, din padure, in timp ce trasesem pe stanga sa ii las pe altii sa treaca. imi era teama sa urc pe bicicleta, daramite sa si pedalez pe noroiul respectiv :)
Cumva am iesit totusi din padure, si tin minte ca m-am impotmolit total in spatele aeroportului. Filmele de pe youtube spun tot, n-are rost sa mai descriu eu ceva :) Mai aveam si v-brakes, si, sa nu uit, muiasem deja tricourile intr-o balta din Baneasa, in care m-am scufundat cu bicicleta cu tot :)
Dupa ce organizatorii ne-au scos la asfalt, spre Dimieni, am dat de o spalatorie de masini, unde am stat la coada vreun sfert de ora pt spalat bicicleta. Apoi am luat-o pe sosea, dar cum ma cam racisem la coada la spalatorie, am tras un frig si o clantaneaza zdravana cand am dat de aerul rece in viteza pe sosea :) Iar cand am vazut ca trebuie sa intru inapoi pe noroi la calea ferata, am hotarat sa abandonez, si am continuat pe sosea pana acasa. Unde Alex (avea 4 ani) s-a uitat la mine admirativ exclamand "oaaaa, ce murdara eeeeesti!" :) Am facut un dus lung si fierbinte, apoi am iesit pe terasa si m-am distrat de concurentii care impingeau bicicletele pe marginea lacului, dupa Palat :D Sorry guys ;)

Evident, toata treaba mi-a ramas ca un ghimpe in coaste...

Urmatorii 3 ani am ratat participarile din diverse motive personale, evenimente in familie, burtica de luna 8 :D Anul trecut am reusit in sfarsit sa termin, dar tot cu plecat mai din spate, conditiile mai bune decat in 2011 dar nu ideale, am stat blocata in cateva coloane, am scos un timp deloc grozav, dar o plasare pe locul 35 la feminin. Nu foarte rau, dar pot mai bine :)

Si ajungem in sfarsit la zi :D 2016. Si una din fotografiile pe care le consider relevante pentru ce a fost :) (Foto BikeFun Romania)



A plouat iar. Cristi tot iesea la recunoastere, si cand il vedeam cum se intoarce imi pierea orice chef de iesit sa recunosc si el. Imi era suficienta recunoasterea hainelor lui :)) da, acum era momentul pentru revansa, cu adevarat :)
Ce pot sa mentionez este ca de data asta am incercat sa lucrez si niste antrenamente structurate peste iarna, am facut in toamna si un curs de MTB la care am invatat una-alta si, cel mai important, am capatat incredere in mine in cateva situatii care o cer ;) printre altele pedalat cu SPD-uri neclipsate :D

Eram inscrisa si pe Corporate, si va spun sincer ca am plecat cu gandul ca avem un loc pe podium :D competitia mare o dadeam cu Renault si Ericsson, si am crezut continuu in sansa mea/noastra :)

Am plecat din zona numarului 700. Totusi, nu cred ca au fost 700 de participanti in fata mea, cred ca multi si din top 700 nu s-au prezentat la start. Incalzire am facut asa, minimal, pe loc, desi am mare nevoie sa fiu incalzita ca sa pot pleca bine la start, si era important sa iau pozitie cat mai buna la start. Din inscrieri numarasem cam 12 fete in primele 700, speranta mea era sa nu pierd multe pozitii fata de ele, si la final sa ma clasez undeva in zona 15% feminin. Cred sincer ca la o competitie cu adevarat de masa, cam acolo ar fi locul meu in momentul de fata :)

Si - Start! Nu aveam ceas, nu aveam gps, nu aveam niciun reper. Aveam telefonul sigilat intr-o punga, pus intr-un buzunar, sperand sa nu il distrug, sa ma pot intalni cu Cristi la finish :) Am tras cat de tare am putut pe primii km, in zona de asfalt. Cred ca nici nu am avansat, nici nu am pierdut, am cam ramas in zona in care ca eram la start. Am vazut-o si pe Anca B cazuta, ceea ce mi-a adus aminte de ce mi-e teama sa ma infig in pluton la plecarile astea disperate in masa. De data asta am avut noroc si n-am patit nimic :)

Am intrat in Baneasa ok, n-am mai prins coloana ca anul trecut, dar oricum eram hotarata sa trec prin balti la nevoie. N-a fost, doar ca parca eu as fi pedalat putin mai repede decat cei din jurul meu, dar cum eram toti pe biciclete nu ma puteam nici infige prea rau la depasiri. Unde am putut sa o fac in siguranta, am depasit.

Trecerea peste centura - am oprit putin prea devreme inainte sa trec centura, am pierdut acolo sa zic vreo 30 de secunde. Nu ca ar conta la final, dar mi-a ramas in mine :D anul acesta s-a trecut mai usor decat anul trecut, am avut si rampa de coborare :D apoi am urcat pe bicla, de acolo am sarit frumos bordurile, n-am mai coborat la obstacole de genul asta. Am mers decent pana la stana, unde intr-adevar am ramas in coloana, se pedala dar incet. Zona de noroi lat de langa camp am pedalat-o pe marginea ierbii pe stanga, pana am reusit sa cad :D si ca sa nu incurc coloana m-am mutat pe dreapta pe marginea campului (de floarea soarelui cred). Va spun sincer ca am pedalat ok pe acolo, era pamant arat si discuit dar facuta si putina scoarta deasupra, nu s-a lipit tare de bicicleta.

Totusi, bucata aceea mi s-a parut luuuuunga. Prea lunga. Asteptam palatul ca pe o izbavire :) cred ca am si intrebat de vreo 2 ori ceva gen "are we there yet"? :) Totusi, am vazut cateva fete in fata, si mi-am stabilit cate un scop de moment sa le ajung si sa le intrec pe fiecare, una cate una. A iesit :) Si undeva pe zona pietruita inainte de calea ferata din Caciulati am ajuns-o din spate pe Irina Dumitru. Probabil avea probleme cu bicicleta, am trecut de ea si am accelerat - am zis ca ori ma ajunge ori ramane la Palat. A fost a doua varianta.

La intrarea la Palat am avut de ales daca iau apa - aveam inca destula in bidon si am renuntat; de asemenea prezentatorul m-a indemnat sa merg pe dreapta sa spal bicicleta - pai la ce rost, ca stiam ca dupa palat e un namol dezastruos? :) Asa ca am continuat fara oprire, fara ezitare.

Pe linia de langa lac, in gradina palatului, m-a luat un baiat tare in spatele meu - sa nu franez ca n-are frane :)) pff, asta da motivatie :D

Dupa traversarea lacului si intrarea in linia de langa lac am intrat in prima mea portiune de push bike. Acolo m-am si infipt in bidon, ca oricum se preta activitatea, nu avusese rost sa incetinesc pentru asta inainte :)) Am impins cam un km. Apoi padurea, fosta orezarie de anul trecut - desi nu mai aveam coloana de impingatori de biciclete, majoritatea impingeau care pe unde apuca - la fel am facut si eu :) prea putin am stat pe bicicleta in zona respectiva. Mai adaug cam inca 1,5 - 2 km de push bike acolo. Am aflat si ca aveam 2h30 de la start, primul meu reper de timp. Cam pe acolo am terminat si ce aveam in bidon - apa, izotonic, un gel :D Urmatoarea padure insa am zburat-o :D stiu ca e linia aceea lunga pe pietris, balti pedalabile, mi-au spalat bicicleta... apoi marginea lacului etc - perfect ciclabil :) Pe foaia mare :D

 Desi mi s-a parut departe raaaau, am ajuns cu chiu cu vai si la CP de la calea ferata. Izbavireee, si apaaaa, si napolitane :D Si multa apa. Eram rupta de sete, imi fusese o super ciuda ca nu luasem o sticluta de apa de la palat. De data asta am baut bine, am umplut bidonul, am luat la mana 2 napolitane, si in timp ce le mancam, am auzit vocea unei alte fete care tocmai ajungea in CP - "Apaaa, de cand vin fara apa!"

Noa, aici s-a incheiat pauza mea de relaxare, nu muncisem din greu inainte de Palat sa castig locuri la feminin ca sa le pierd in punctul asta :D asa ca am urcat rapid si am dat bice mai departe.

De aici nu mai stiu exact ce zone de noroi pe unde erau :)) sunt mai dezorientata oricum. Dar cred ca urma partea aia de padure cu urcari si coborari :D stiu ca am dat pedale cat am putut de mult, sa fiu sigura ca iau avans :) am reusit si coborarea lunga pe noroi stand pe bicicleta, dat drumul fara frane :)) chiar si cateva urcari scurte, plus mersul pe plan inclinat, cauciucurile de noroi au fost geniale (mersi Cristi).

Vanam afisele cu AMR X km. Moralul mi l-a ridicat in primul rand cel de 25, apoi am mai vazut doar la 21, la 19 ... la CP de la calea ferata ni se comunicase AMR 14. Dupa inca vreo 2 km un concurent imi spune ca abia de acolo AMR cam 13,5 si aveam deja 4 ore pe traseu. Mi-am dat seama ca nu am sanse sa ma incadrez in timpul de anul trecut, desi intre timp chiar muncisem pentru forma mea si pentru tehnica, ar fi trebuit sa fi mers mai bine. Nu mai voiam decat sa se termine. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Cam toti ne gandeam la acelasi lucru, cred, dupa figurile si linistea din jur :)

A mai fost si o bucata de 1,5 - 2 km de push bike. Intre AMR 9 si AMR6 a fost crunt :) Am incercat si cu mersul la marginea ierbii, dar am agatat crengute, crengi, ramuri, la un moment dat trageam si un pomisor intreg dupa mine :D pedalam pana incepea sa vibreze lantul, coboram, mai curatam la el, urcam din nou simtindu-ma zmeoaica, pana se incarca iar bicicleta de incepea sa vibreze... Acolo am vrut prima data sa il sun pe Cristi sa ii spun ca nu mai am mult, dar imi pierd speranta ca ajung la capat :D Noroc ca era telefonul sigilat in punga iar eu aveam manusile prea murdare :)

Am inghitit o gramada de noroi. Cu tot ce era prin el. La un moment dat pot sa jur ca era si ceva ce misca :)) am stomacul tare, asta-i sigur :D

Ca pozitionare - am mai castigat locuri, am mai si pierdut :) m-am intalnit cu aceiasi concurenti si de cate 5-6 ori, toti faceam la fel - pedalam pana la un punct, stop 1-2 minute la curatat, pedalat iar etc. La un moment dat am prins si o convorbire telefonica, va spun sincer ca nu se preteaza a fi reprodusa in spatiul public :))

Si, la un moment dat, s-a facut lumina - ieseam din padure, la AMR 6. Eh, acolo a fost un moment psihologic grav pentru mine, am tras o cazatura (a 15-20-a probabil) la iesirea din padure. Si cum ma simteam epuizata, am aruncat bicicleta si am tras si eu pe dreapta langa ea :) Imi venea sa urlu :)) Atunci a oprit langa mine un alt concurent, si mi-a spus, motivational :D ca mai avem cam 6 km si vreo 32 de minute pentru a ne incadra in timpul limita :) deci trebuie sa bagam o medie de 12 km/ora pe restul de traseu. Dar si ca nu se asteapta sa fie prea grozavi urmatorii vreo 4 km, deci ... ar fi bine sa ma misc, sa nu fi fost tot efortul meu degeaba si sa ma trezesc descalificata pt neincadrarea in timp.

Asa, in primul moment, mi-am dat seama ca are dreptate. Si totusi, n-a fost suficient de motivational :)) M-am ridicat alene, am pedalat inca niste zeci de metri, am cazut. M-am urcat din nou, am mai cazut o data. Am cazut de 7-8 ori in maxim 300 de metri. parca nu mai stiam sa merg pe bicicleta. Am tras pe dreapta din nou. Acolo mi-am amintit ca mai am un gel :D L-am luat, am reusit sa sustrag bidonul din suport (deja se usca noroiul incleiat peste ele), l-am stors in gura, am mai stat vreo 2 minute, si am dat bice mai departe. Abia acolo mi-am dat seama ca era bine sa fi luat gelul la AMR 9 :) Singurele ganduri care imi treceau prin cap erau "mama lui de trasu ciclabil ... cu 5/ora"! si piesa "Doamne, vino Doamne" a lui Sterian, desi in mintea mea se adaptase putin la situatie :)) ma rog, traseul era ciclabil si la viteza mai mare, dar nu eram eu in stare de mai mult. Am avut portiuni pe care am fortat un pinion mai mic, dar nu eram in stare sa mentin...

Am intrat inapoi in padure la AMR 4, si de acolo am zburat (atat cat pot eu, evident). Si-o fi facut si gelul efectul probabil. Am mai depasit concurenti :) Undeva pe la AMR 2 cred am trecut printr-o balta uriasa, era acolo un fotograf parca, stiu ca mi-a zis ca poate fi trecuta, eu am pierdut controlul bicicletei fix unde era mai adanca :)) am tras niste zig-zag-uri in balta adanca de vreo 40 de cm, dar la final am iesit din ea pe pedale :D Yey, un pas urias pentru moralul meu. Bine, cred ca toti s-au crispat in asemenea hal cand m-au vazut, incat inca n-am gasit vreo poza cu mine in zona aia =))

 La santul dinaintea ultimei cai ferate am trecut perfect pe bicicleta - nici mie nu mi-a venit sa cred. Pe km de asfalt am zburat pe foaia mare, ma simteam perfect :)) prinsesem aripi :D La calea ferata insa n-am luat trasa ideala si am coborat de pe ea, nu imi iese inca bunny hop-ul in situatii de-astea :)) daca veneam in viteza puteam sari o sina, dar nu mai mult :D
Cand am iesit de pe asfalt am crezut ca iar urmeaza o bucata lunga de noroi, dar n-a fost asa, am ajuns rapid la finish.

5h41.

La final, dupa niste corectii in clasament, se pare ca am locul 365 general, 7 la Open feminin, si ... locul 1 la Companii :) v-am spus baieti, am crezut in sansa mea pana la final :D se pare ca sunt singura fata de la Companii care a reusit sa ajunga pana la capat :) nu stiam de ce erau asa extaziati cand m-au vazut :))

Cum a fost? In rezumat - greu, dar exceptand zona de demotivare de la AMR 6, am stat extrem de concentrata si am crezut in sansa mea in clasare buna macar la companii. Am mers cel putin 20 de km doar cu un picior clipsat - imi era suficient sa stea un picior in pedala cat sa reusesc sa pornesc bicicleta de pe loc in orice punct. Cum ma simt dupa ce l-am terminat - greu de descris :) ca un castigator de Oscar :))

Daca era traseu ciclabil - in 2011 as fi spus nu, acum spun majoritar da. Treaba asta e relativa, si fiecare estimeaza in baza experientei personale. M-au ajutat mult si cursurile, si antrenamentele pe trainer, si gelurile :D si bicicleta (desi oricat de usoara ar fi ea, n-am reusit sa o iau in spate), schimbatoarele (au mers impecabil, desi la final spune Cristi ca s-a largit lantul), cauciucurile... Am cazut de cel putin 25 de ori, vreo 3 ar fi de mentionat - am incercat sa trec pe langa un copacel inclinat trecand mana pe dupa el - mi-a alunecat roata pe marginea sleaului si am cazut pe pom; la o zona ocolitoare, atenta jos la roata, n-am remarcat un alt pomisor inclinat si m-am infipt cu casca in el; plus cazatura de la iesirea la liziera la AMR6 care m-a demoralizat. Am facut o febra musculara crunta la spate si la brate, probabil mi se trage de la lipsa de antrenament pe noroi :)

Daca voi mai face cursa - visul vietii mele e sa o termin macar o data si pe uscat (ma rog, 80% uscat sau cat o fi, ca unele zone nu se usuca niciodata) :) si poate rezultatul de anul acesta imi aduce o clasare mai buna la start anul viitor, desi daca algoritmul ia in calcul exclusiv timpul, voi pica in fata unora care au terminat mai bine dar si mai usor in 2015 :)

Insa revansa mi-am luat-o :) inteleg ca anul acesta a fost chiar mai dificil decat 2011, asta imi creste inima si mai tare :))

Sa ne fie de bine, felicitari tuturor celor care s-au incumetat sa ia startul, indiferent de rezultatul final :)

Urmatoarea competitie - duminica voi fi pacemaker la Semimaratonul Bucuresti. Am primit loc in echipa de 2:20, vom avea baloane roz, va astept undeva in fata in blocul de start E :) va fi o recuperare activa pentru mine :)

luni, 28 martie 2016

Raport de cursa - Campionatul National de Duatlon 2016

M-am inscris tarziu si cam pe negandite, fara vreun target anume, fara antrenament specific, si doar pentru ca mi se potrivea frumos in calendar si reprezenta o mobilizare pentru a ma urca pe cursiera :) si pentru a vedea cum stau pe ea raportat la celelalte fete :)

Venea si la o zi dupa Urban Trail XCC, unde am dat tot ce am putut, deci din start nu eram in cea mai odihnita forma :) s-a mai schimbat si ora deci se pune si o ora dormita mai putin ;) dimineata m-am mobilizat tarziu, si pana m-am invartit prin casa... pe drum am constatat ca luasem pantaloni pt alergare (deci nu bazon), nu luasem manusi, dar macar luasem casca :)) si pantofii care trebuie, desi nu apucasem sa verific daca ii curatasem suficient de bine dupa tura din ziua anterioara incat sa clipseze usor. Faza asta mi-a adus aminte de Trofeul Chindiei 2013, unde la plecarea de acasa am incurcat niste genti, si am ajuns sa fac cursa in niste pantaloni luati sa fie comozi la condus, si pantofii de trail running :)

Am ajuns cam la limita pentru ridicarea kitului, apoi am dus bicicleta in zona de tranzitie. Acolo m-am simtit pierduta rau :) mi-am dat seama si ca uitasem bidonul in masina si nu mai aveam cum sa reintru in zona de tranzitie (cred; adica logic era sa las casca acolo si nu aveam acces fara casca pe cap, n-am incercat sa ies cu casca pe cap :) ); am gasit totusi un masina o pereche de manusi, le-am pus si pe ele langa bicicleta, cu gandul ca oi vedea eu cum oi face cu ele. Nu imi era clar cum sa stau imbracata, am ramas cu un windstopper subtire pe mine, m-am gandit ca as putea sa fac alergarea cu el si apoi sa il dau jos la T1.

Am iesit din zona de tranzitie, am prins startul 1, apoi m-am dus de m-am incalzit in masina putin :)) am mai rontait niste biscuiti (nu mancasem acasa), am mai baut din bidon, am mai butonat telefonul ... apoi am revenit, voiam neaparat sa prind startul 3, unde erau baietii buni :D

Pana la startul 3 a aparut si Cristi, asa ca m-am reorganizat si eu cu hainele si cu ce voiam sa iau cu mine. Am ramas totusi fara bidon, nu mai aveam cum sa fac cu el. Pana la urma am facut curse si mai lungi fara hidratare, deci nu as suferi asa rau :)

Am urmarit foarte implicata cursa baietilor :) am fost foarte curioasa cat poate reupera Alex Ciocan la ciclism ;) cred sincer ca daca ataca mai devreme lua avans suficient incat sa ramana in podium la final :) la Cip ma asteptam sa ia avans, semnele de intrebare erau la locurile 2-3 ;)

Dupa ce au terminat primii vreo 10 m-am apucat si eu de incalzire ... nu m-am simtit foarte "cuplata" la eveniment, oricum nu venisem cu pretentii. M-am asezat la start cu windstopperul pe mine ca ma incalzesc mai greu, dar i-am suflecat totusi manecile :) Si start!

Prima alergare a mers binisor, desi ma simteam destul de stoarsa dupa ziua anterioara. Ah, cum ceasul meu trece prin niste aventuri nebanuite in speranta ca ajunge totusi pentru un service, n-am avut cum sa inregistrez cursa cu el, si am inregistrat-o cu Endomondo, folosind telefonul, pe care la prima alergare l-am tinut in tricoul de ciclism, in buzunar la spate. Avand geaca peste el, stiam ca nu cade. Analizand la final rezultatele, am alergat cu sub 5 min/km (teoretic telefonul trebuia sa imi spuna ritmul la fiecare 500m, dar nu stiu ce am setat prost de a tacut ca un peste). Deci la fata locului nu aveam idee despre ritm. Totusi, am intrat in T1 imediat dupa Adriana Ceausescu, atunci mi-am dat seama ca nu alergasem tocmai rau :)


(Multumesc Cristina pentru foto)

A urmat prima tranzitie. In care dupa ce mi-am pus casca si mi-am luat pantofii, mi-am adus aminte sa las totusi geaca jos :D si cum vazusem ca baietii plecasera fara manusi, am lasat acolo si manusile :) Vestea buna e ca la iesirea din zona de tranzitie, pantofii au clipsat din prima. Am avut mici emotii la prima curba, chiar la intrarea pe traseu, dar am luat-o in cel mai larg mod posibil :)) si am dat bice. Pierdusem deja in tranzitie vreo 3 locuri castigate cu greu cu vantul in fata pe ultimii 200m de alergare.

Ei, am pornit eu cu bicicleta, dar contra vantului. Tin sa precizez ca a fost a doua mea iesire cu Firutza, iar cu vantul acela eram complet nesigura pe ea. Motiv pentru care am si flituit-o pe o concurenta care incerca sa se tina langa mine - sorry, dar daca era sa cad preferam sa cad singura, fara sa trag pe cineva dupa mine. Vestea buna e ca totusi am simtit ca fac fata vantului destul de bine, am reusit sa tin controlul bicicletei binisor. Dar am ramas pe foaia mica, am pedalat prea putin pe ea pe foaia mare pana in acest moment, si am hotarat ca nu era cazul sa risc tocmai atunci :) eventual imi faceam planuri sa trec pe foaia mare pe ultimele 3 ture, dar dupa ce s-a intetit vantul fix pe acele ultime 2 ture, am hotarat ca foaia mica e rusinoasa dar sanatoasa :)



(Multumesc Cristina pentru foto)

La prima intoarcere am avut emotii, era spre stanga, si asta nu e deloc partea mea favorita, v-am explicat deja ca traficul ma ajuta spre dreapta, dar nu prea apuc sa exersez si stanga :) asa ca am incetinit destul de tare, au ras putin arbitrele (inca sper ca nu de mine totusi :D ), dar am ajuns ok pe celalalt sens, Am accelerat treptat, nu m-am simtit suficient de stapana incat sa fac chestii bruste :)

Linia cu vantul din spate mergea ok. Da, acolo as fi putut trece pe foaia mare. N-am facut-o, acum ma simt putin lasa din cauza asta :) am ajuns totusi la viteze de 36-39 pe foaia mica :)) dar mai mult de atata n-as fi putut scoate. Mai mult o sa scot la ture normale, de acomodare, parca nu era un CN momenul potrivit pentru experimente :) pe liniile cu vant din fata am tinut 23-24 km/ora.

Fix cand ma hotarasem ca intram in ultimele 2 ture si era cazul sa incerc si foaia mare, am avut surpriza sa se inteteasca vantul. Sau asa mi s-a parut mie. Atunci am inceput sa lucrez si la pozitie, sa stau mai ghemuita, sa sparg vantul mai usor. Cu toate astea, nu am avut curaj sa trec mainile pe pozitia de jos. Desi pe trainer lucrez foarte bine in pozitia respectiva, nu prea ajung la frane, si asta m-a inhibat. Desi la o adica, daca voiam sa reduc viteza, nu era nevoie decat sa reduc cadenta, ca oricum ma frana vantul suficient de mult (frana de motor, cum s-ar spune :D ). Dar n-am avut atunci prezenta de spirit sa imi dau seama de acest detaliu :)) revenind, cand am simtit vantul mai tare, mi s-a taiat si curajul de foaie mare, asa ca am ramas la fel pana la final.

In partea de ciclism am mai si ajuns din urma, am fost si ajunsa din urma chiar mai mult decat am ajuns eu, am mai fost depasita si de fete pe care le mai depasisem eu ... am pierdut sirul oricum destul de repede :)

A urmat T2. Stiam de la singurul meu duatlon anterior ca alergarea dupa ciclism e destul de crunta :) sau cel putin primele sute de metri, cand se acomodeaza corpul la alt tip de miscare :D surpriza insa a fost sa constat ca simteam furnicaturi in mana stanga, imi era semi-amortita. De la ce - nu stiu, probabil de la inclestarea cu care am tinut de bicicleta contra vantului. In plus, imi simteam gambele cam terminate, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult :)

A doua alergare a fost cam chinuita, desi m-am straduit sa tin un zambet pe fata tot timpul :) Am facut si greseala sa opresc la punctul de alimentare, unde am bagat rapid 2 pahare de apa. Cred ca 1 ar fi fost suficient, dar 2 mi-au cam stricat respiratia, parca plamanul drept mi se blocase pe jumatate. Din cate am vazut ulterior am depasit cu brio 6 min/km. Sper totusi ca la Viena sa nu ajung la viteze asa halucinante inainte de km 35 :)) Am mai pierdut 2 pozitii la general pe aceasta bucata.



(Multumesc EventsPhotographer pentru foto si incurajari, 
pentru voi am zambit in mod special aici)

La final - bazandu-ma pe ce a inregistrat telefonul meu, timpul e probabil putin peste 1h20, dar astept rezultatele oficiale, eu l-am pornit inainte de start si l-am oprit mult dupa. A fost o cursa care mi-a prins bine, mi-am consolidat relatia cu bicicleta, am vazut cum merg si alte fete :)) si am mai prins curaj in diverse abordari - de exemplu acum nu ma mai sperie vantul asa cum m-a speriat inainte de cursa :) ii pot face fata fara sa pierd controlul bicicletei :) si la iesirea viitoare promit sa fie foaia mare :) Notez si o febra musculara crunta la spate si gat (clar de la pozitie) si, surprinzator, la gambe, la asta nu ma asteptam :)

Urmeaza 2 saptamani lejere, tapering, pregatirea mai mult psihica pentru Maratonul Viena. Cand m-am inscris speram sa merg pentru un timp de 4 ore. Acum am mici dubii ca mi-ar iesi, dar am incredere ca fizic sunt capabila sa nu depasesc 4:10 - 4:15. Mai vedem la fata locului, in functie si de cum reusesc sa ma mobilizez :)

Felicitari campionilor de duatlon, poate candva voi prinde si eu un loc pe podium, cred sincer ca am potential ;)

Raport de cursa: Urban Trail XCC Baneasa 2016

Oh, what a day :)

A fost a doua editie. La prima, cea din 2015, nu m-am inscris, pentru ca ma asteptam sa fie vorba de traseu cu obstacole, sarituri, traversari pe scanduri suspendate, treceri peste bolovani etc. Cam asta fusese ideea mea despre un astfel de concurs, si stiam clar ca eram complet varza la indemanare si manuirea bicicletei, lucru pe care il poate confirma oricine a participat la antrenamentul de grup organizat de MTB Academy la inceput de martie 2015. E drept ca veneam dupa aproape 2 ani in care nu urcasem pe bicicleta in afara casei, si e drept ca nu excelasem cu indemanarea nici inainte de asta :)

Eh, dupa ce am vazut filmele de youtube, am hotarat ca nu a fost asa "grav" cum ma asteptasem, si mi s-a parut fezabil :) ah, nescapand din vedere faptul ca anul trecut am urcat de cateva ori pe bicicleta si pentru ture mai lungi, plus ca am trecut si la ciclism urban in a doua jumatate a anului, ceea ce mi-a adus niste indemanare castigata in trafic. E drept ca asimetrica, din cauza bordurilor pedalez mai mult cu genunchiul drept ridicat, si in consecinta am siguranta mai mare pe pozitia asta si pe curbele spre dreapta :))

Revenind la concursul nostru, m-am hotarat sa ma inscriu. Am fost relaxata, convinsa ca indemanarea cucerita in trafic imi va fi suficienta. Pana cu o zi inainte de concurs, cand am vazut ce i-a trecut prin cap lui Razvan, de a facut traseul ... fix cum mi-l imaginasem cu un an inainte =)) o fi de bine, o fi de rau - nu stiu sa spun, dar cert e ca mi-a pierit putin curajul. Din cate am vazut in poze, mi-a fost clar ca in unele zone voi lua bicicleta in brate. I mean, bunny hop-ul meu are picioare cam scurte, n-as fi trecut mai mult de o linie din cadrele alea de lemn, de exemplu :)) dar a trecut cu succes bordura de la intrarea in zona de padure, pe care pana acum n-as fi incercat sa o sar ;)

Dimineata ne-am dus devreme, sa apucam sa facem niste recunoasteri. S-a duc primul Cristi, mi s-a parut ca a stat o vesnicie pe traseu, de unde am tras concluzia ca ori se merge incet, ori incearca el obstacolele de mai multe ori :D in oricare din variante, nu suna nimic bine pentru mine :)) La final m-a sfatuit sa nici nu incerc bolovanii (desi parca mi-as fi facut curaj sa ii iau macar o data), dar ca sunt alte obstacole pe care le pot trece, gen paletii, sacii, cauciucurile... :)

Apoi a venit randul meu. Am intrat in tura de recunoastere, dar ... nu s-a legat nimic :( m-am simtit exact varza, mica, dezastruoasa :)) am stat mai mult cu bicicleta in brate decat pe ea, mai ales ca am vazut si cativa concurenti dandu-se peste cap la recunoastere. Am cautat toate Chicken line-urile ca sa le reperez din timp (si tot am ratat o parte din ele in concurs). Am constatat cu stupoare ca paletii nu aveau chicken line (pff, cine se astepta sa pedalez eu pe paleti? :D ). Au fost niste momente in care m-am gandit serios sa nici nu iau startul. Apoi, am trecut in a doua jumatate a traseului, cea din padurice. Eeeeh, acolo mi-a placut :)) in sfarsit am pedalat si eu, am constatat cu bucurie ca reuseam sa iau curbele frumos, "flowy", chiar daca nu tineam viteza prea mare. O sa recunosc ca m-am pus la start DOAR pentru aceasta a doua parte. Si am sperat ca adrenalina, concentrarea si mobilizarea "de cursa" sa isi spuna cuvantul si sa ma poarte cat de cat decent si in zona nisipoasa.

Startul - na, aici a fost un moment crucial. Fac eu cum fac si mai mereu iau startul prost. Trebuia sa fie neutralizat, sa stam in spatele ATV-ului pana la intrarea pe offroad. Ei bine s-a facut numaratoare inversa, 5, 4, 3, 2... la 1 au plecat elitele (de ce?!?!), iar la 0/Start ... nu a plecat ATV-ul :) dar plecand deja fetele din prima linie au plecat si urmatoarele. S-au impartit stanga-dreapta pe langa ATV. Eu, cu ochii pe ATV, m-am asteptat sa se repete startul (n-as putea spune exact de ce, dar asta a fost senzatia mea ca ar fi trebuit sa se intample). Well, nu s-a intamplat, mi-am dat seama cu cateva secunde intarziere, cand fetele deja erau cam plecate, asa ca am pornit si eu. Ultima, evident. Nici nu eram sigura daca era ok sa plec, nici n-am accelerat ... Mi-am dat seama cam tarziu ca de fapt incepuse cursa. Abia dupa curba am accelerat incercat sa prind fetele din fata.

Partea buna e ca intr-adevar cursa m-a mobilizat, si am dat sa iau obstacolele pe bicicleta. Partea proasta insa e ca din cauza startului ratat, am intrat pe offroad ultima, in spatele fetelor de nivel 4, care opreau la fiecare obstacol si la fiecare zona mai sensibila. Ceea ce m-a intarziat si pe mine. Asa ca am decis sa iau bicicleta in brate si sa trec cumva de ele :) nici nu stiu cum a trecut partea nisipoasa de la prima tura, dar cumva am reusit sa trec in fata nivelului 4, si pana la intrarea in padure am constatat ca ne sparsesem in 3 grupuri mai mari - elitele si cele obisnuite cu astfel de trasee, apoi zona in care eram eu cu inca vreo 3 concurente, si in spatele nostru la ceva distanta, nivelul 4. Am terminat prima tura ultima la categoria mea, dar ce fusese mai greu trecuse, acum aveam si niste spatiu de manevra, aveam liber in fata, vedeam ce urmeaza si aveam timp sa imi gandesc abordarea :)

In plus, stiam ca daca as fi fost ajunsa din urma de prima concurenta, insemna sa nu mai intru in a treia tura, ceea ce m-a mobilizat si mai bine pentru tura 2, trebuia neaparat sa o fac rapid si sa nu ma las ajunsa, ca sa prind tura 3 :)

Tura a doua a fost frumoasa si fluida :) am pedalat-o aproape pe toata, am trecut paletii fara ezitare, am trecut niste urcari/coborari abrupte, am luat si o urcare de nisip (nu pe cea mare totusi, pe care am abordat-o de fiecare data intentionat doar pana la jumatate si de acolo pus piciorul jos, acum imi pare rau ca n-am incercat-o pana sus macar o data). Am luat chicken line de fiecare data cadrele si zona cu bolovani. In schimb am luat ok si normal unele zone pe care la recunoastere as fi bagat mana in foc ca nu le pot face - well, am fost surprinsa :)) atat de surprinsa ca mi-a iesit zona de urcare urmata de balta cea mare, incat n-am avut timp sa imi gandesc strategia de dupa, si am incercat sa iau o margine foarte aproape de marcaj, am dat cu pedala in marcaj si am cazut cu succes peste batul de marcaj, care s-a rupt sub genunchiul meu stang. Trecand peste mandrie, mai nasol a fost ca nu mi-au sarit spd-urile, asa ca m-am zvarcolit efectiv ca o rama pe sub bicicleta incercand sa imi scot picioarele din pedale :)) vestea buna a turei este ca am recuperat niste distanta fata de fetele din fata, si m-am lipit de una din fetele de la categoria mea, si am ramas pe langa ea tot restul turei. Cred ca eram la fel de terminate, avea si ea momente in care parea ca acum abaondoneaza, o depaseam, apoi mai faceam eu vreo minune (gen cate o parcare laterala :)) ma intelegeti :D), ma depasea ea, si tot asa... La final de tura mi-a luat-o inainte, si a intrat inaintea mea in tura 3 (da, am prins tura 3 :)) dupa afisarea rezultatelor am vazut ca in acel moment prima concurenta era in spatele meu cu vreo 7 minute, deci n-am stat chiar asa rau :D ).



Ultima tura m-am tinut aproape de colega, ceea ce mi-a stricat putin fluiditatea din tura anterioara, n-am mai avut asa vizibilitate buna in fata si am abordat mai prost o parte din obstacole, am mai ratat niste trase ideale etc. Cu toate astea, m-am tinut aproape, pana ne-am pacalit amandoua la urcarea mare, unde eu luasem chicken line inainte, si de data asta ea a luat-o drept si eu m-am luat dupa ea fara sa imi dau seama :)) dar mi-am facut curaj mai repede la coborare, si de acolo m-am luptat sa iau avans :) in plus, o vedeam in fata si pe Iulia, tot de la categoria mea, si am incercat sa reduc din distanta dintre noi.

N-am reusit sa o ajung, am ajuns la finish a 5-a, la 1 minut de locul 4, si cu un minut si cateva secunde avans de locul 6. Poate daca reuseam startul sa fi apucat la locul 4, dar mai sus nu aveam cum, a fost un gap destul de mare (cateva minute) intre primele 3 si ultimele 3 de la nivelul 2 :)

Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Nu pot spune ca acest gen de traseu ma pasioneaza in mod deosebit, dar imi pare bine ca l-am facut :) am mici regrete legate de unele portiuni pe care nu le-am incercat/abordat desi poate ca mi-ar fi iesit, dar pana la urma asa m-am simtit sigura, si am ajuns intreaga acasa :) poate la anul sa stau mai bine, desi pana atunci sunt convinsa ca gaseste Razvan si ceva mai greu decat ce a facut anul asta ;) ca vorba ceea, asa evoluam :D

A iesit ok si tura lui Cristi, la fel s-a incurcat in cei din fata la prima tura dar a mers mai fluid celelalte 2 :) m-a distrat ca la intrarea mea in tura 3 imi facea semne de pe margine sa o tai si eu mai repede :)) dar la intrarea lui in tura 3 era la fel de terminat ca mine :))

Evident, o febra musculara crunta la tot ce inseamna muschi care ajuta la echilibrul pe bicicleta. Brate, antebrate, zona coastelor in primul rand :))

Sa ne vedem cu bine la anul, sunt curioasa cum va fi ;)

luni, 21 martie 2016

Firutza

Desi mi-ar fi placut sa fie mai blonda sau macar ceva mai viu colorata :) e totusi o domnisoara cu linii fine, supla, delicate, e usoara, aparent fragila. Aluneca frumos pe drum, mladioasa, cu gratie, curge ca un fir de apa ;)

Ne-am vazut virtual, ne-am curtat cateva luni, dar pana la urma am facut pasul si am ajuns sa ne cunoastem fata in fata, candva in toamna tarzie. Am cam inghesuit-o in masina la prima intalnire :) si probabil mi-a purtat pica, si m-a si pus la pamant la prima iesire impreuna :) E drept, a fost si vina mea, m-am comportat ca o zmeoaica pe langa fizicul ei fragil si am pierdut usor controlul relatiei
 :) Am invatat o lectie atunci - ca nu e frumos sa intri brusc si necontrolat cu picioarele in viata ei (la propriu!).

Apoi am luat o pauza, am stat fiecare cu durerea ei (a mea in cot, tot ... la propriu :D a ei ca probabil astepta o stapana mai ... stapana pe situatie). Apoi au venit frigul si zapada, si am hotarat ca i-ar fi mai bine la adapost. Dar cum este o atleta desavarsita, am alergat-o si in casa - si eu, si Cristi. Menage a trois - ul de care nu cred ca se supara vreo familie de ciclisti, oricat ar fi ei de amatori ;)

Ieri mi-am facut curaj si am invitat-o afara, la o plimbare in soare. A fost mai cooperanta decat in toamna, dar e drept ca si eu am fost mai blanda si mai precauta. Ne vom cunoaste treptat, mi-am promis ca voi avea rabdare, incercand sa evit ranile fizice si sufletesti, de ambele parti :) Sunt convinsa insa ca pe masura ce vom prinde curaj impreuna, vom lua cu asalt drumurile patriei, si poate nu numai ale ei ;)

Numele e un alint romanesc traditional provenit de la numele feminin Trandafira :) De fapt Trandafira este chiar una dintre iele, conform lui B.P. Hasdeu, ceea ce i-ar justifica personalitatea si zborul lin ;) In plus, ieri, la primele drumuri cu ea, aveam impresia ca merg pe un fir (de sfoara/sarma), deci ... asa sa ii ramana numele! ;)

Inca sta in ea un urias potential latent, asteptand partenera perfecta care sa o struneasca spre tot ce poate ;) Inca sper sa fiu eu ;)

Pentru asta, doar #CycleMyWay , ca sa folosesc moto-ul producatorului ROSE :)

Doamnelor si domnilor, draga mea Firutza :)



O primavara frumoasa si fructoasa!

marți, 23 februarie 2016

Raport de cursa: WinterTri 2016

A doua mea participare la WinterTri, prima fusese in 2013, si a reprezentat primul si singurul meu triatlon. Inca sper ca nu si ultimul :)

Intrucat problema mea la triatlon ramane inotul (nu ca nu l-as face ci doar ca e extrem de lent, eu doar alunec incet in apa, nu inot :D ). am ramas la duatlon. Si cum in momentul in care am vrut sa fac inscrierea nu am mai prins locuri la individual, am agreat cu Cristi sa facem stafeta. Buuun, inscrierea facuta, platit, tot tacamul. Dupa care aflu ca se deschid iar locuri la duatlon individual. Am scrasnit putin din dinti, recunosc :))

Fata de editia la care am mai participat, aici era vorba de alt traseu de alergare, de data asta complet offroad, lucru pe care nu l-am calculat din start :) mi-am propus sa alerg cat mai bine prima tura si mai cu Doamne-ajuta pe a doua :D pe asfalt tin cu usurinta 5 km sub 5 min/km, asa ca mi-am facut un plan ambitios. Stiam ca la stafete e clasament Open si vazusem deja inscrise 3 echipe despre care stiam sigur ca erau mai bune decat a noastra, dar tot am vrut o clasare cat mai buna :)

Initial am vrut sa imi potrivesc drumurile sa iau kitul din Bucuresti, dar dupa ce am constatat ca oricum trebuia sa ajungem devreme sa lasam bicicleta, am ramas la a lua si kitul tot in dimineata cursei (probabil e si motivul pentru care am ramas fara bidoane, iar Cristi se baza pe bidonul din kit). Am plecat cam tarziu de acasa, am ajuns rezonabil, dar a trebuit sa parcam foarte in spate, la 1 km de zona de concurs. Na, sa ne fie invatatura de minte. Inteleg logica cu lasatul bicicletei, dar pe de alta parte pe mine ma incurca rau starturile luate in miezul zilei (daca eram atenta la detaliul asta nu cred ca ma mai inscriam), imi dau peste cap tot programul de masa / metabolism etc, practic ajung sa fac cursa rupta de foame, ca fix la ora aia mi s-ar potrivi masa iar corpul meu nu e obisnuit sa o ia inainte / dupa :)

M-am bagat si la restaurant in ideea de a manca ceva, am cerut meniu, am aflat ca tot meniul este "omleta" (care a venit la pachet cu 2 felii de cascaval si 2 de parizer), m-am milogit si de o rosie, am baut si un ceai ... na, asta a fost si masa cu vreo 2 ore inainte de start :)

Deci din greseala in greseala spre victoria finala :D am lasat copilul mare cu bagajele, copilul mic in bratele lui Cristi, si cand a venit vremea am facut putina incalzire, niste lansate, si  ... cand sa intru la start era cam plin. M-am inghesuit pana pe la mijlocul plutonului, eu voiam sa plec mai din fata ca voiam sa alerg pe la 4:50... m-am gandit ca nu-i bai, depasesc eu cand se intinde plutonul :D

Eh, alt calcul gresit :)) scurt dupa start se facea curba la stanga pe pamant, dar loc stramt, teren complet denivelat. La fel ca mine au mai gandit si niste concurenti din spate dar care nu s-au lasat deci m-am ales si cu niste coate pe sub coaste. Un alt concurent a calcat stramb (la propriu) pe langa mine si era gata sa ne prabuseasca pe toti in jur (l-a redresat o fata din spatele meu, eu am reusit sa il evit gratios), si cam asa... pana am intrat in padure. Prima linie dreapta a mers excelent, am reusit si eu sa tin sub 5, dar a venit kilometrul 3, cu noroaie. Din pozele afisate inainte de concurs ma asteptam sincer sa fie mai rau, dar ma asteptam si sa ma comport eu mai bine pe acel "rau" :) dar nu, ma simteam sfarsita, imi venea sa ma opresc la fiecare pas, ma simteam ca lovind celebrul zid de la maraton la fiecare metru de traseu :)) Dar cum programul de antrenament pe care lucrez pe traier imi aminteste din cand in cand sa fac diferenta intre A VREA sa ma opresc si A AVEA NEVOIE sa ma opresc, am hotarat sa vreau sa mai fac un pas, si inca unul, si inca unul, pana opritul va deveni nevoie, nu vointa. Si uite-asa am ajuns la ultima linie dreapta, din nou la liziera, auzeam microfonul, mi-au mai revenit suflul si sufletul (stiam ca scazusem ritmul destul de mult, apucasem sa vad si peste 5:30), si am accelerat spre schimbul de stafeta.

Am ajuns in zona de schimb si am intrat in panica pentru ca mi se parea ca drumul se infunda si e o mare de oameni si nu pot trece de ei :)) de fapt nu trebuia sa trec de ei ca erau stafetele, cu Cristi in prima linie :)) dar am tras niste priviri disperate si dezorientate cateva secunde pana l-am identificat :) am dat numarul, am luat copilul, Cristi s-a servit cu chipul, si a luat-o la sanatoasa cu bicicleta (cat a putut sa o ia neincalzit :( ). Mi s-a parut ca inca erau destul de multe biciclete in rastel in zona de duatlon, deci ajunsesem destul de ok :) de acolo speram sa mai recupereze Cristi ceva raportat la colegii de suferinta.

Am intrebat de masa de alimentare si m-am dus incolo, cu David in brate. Am alimentat una-alta, si pe mine si pe el :)) mi-a revenit suflul cat de cat dar ma cam apuca frigul :D ne-am tot invartit in picioare in zona de schimb stafete, am mai fost certati de organizatori ca nu stateam cuminti sub cort (da, aveau si ei dreptate, dar mila mi-era si de nerabdarea noastra :) ), Si dupa o vreme au inceput sa vina biciclistii. Am fost atenta la primii 3, dupa care atentia s-a cam dus, ca nu mai era vorba de podium, deci nu mai conta mare lucru :D

Intr-un final a venit si Cristi (evident mie mi s-a parut o vesnicie, el s-a grabit cat a putut, probabil acelasi sentiment l-a avut si el de 2 ori pana m-a asteptat din alergari :D ), am luat chipul si numarul, am predat copilul, am plecat in alergare.

Eeeeh, inceputul celei de-a doua alergari e ... priceless :D M-am simtit stoarsa inca din primii metri, ca sa nu mai spun de Garmin care a inceput sa tipe disperat ca nu m-am recuperar suficient dupa alergarea anterioara (really ?! ) :) cum nu mai conta pentru podium deja ma gandeam sa o las mai incet, poate sa iau si niste bucati la pas, dar dupa ce treceam de priviri si fotografi :D Pana l-am vazut langa mine pe Radu, care facea duatlon individual, si am vazut ca alerga cam in ritmul pe care il simteam eu la limita confortului meu. Asa ca l-am luat de iepure si m-am tinut de el cu dintii (la figurat, dar mi se parea foarte reala expresia asta). Si uite-asa, iar, pas cu pas, intrebandu-ma cat vreau si cat am cu adevarat nevoie sa ma opresc, am trecut liziera, apoi padurea, apoi am revenit la liziera ... si dupa ce am auzit iar microfonul mi-a revenit si ambitia :)) am incercat sa il stimulez putin si pe Radu care mi se parea ca incetineste fix cand mai aveam atat de putin :)) intre timp am fost ajunsa si din urma de un concurent (nu mai tin minte ce am depasit, eram prea concentrata pe suferinta mea) care s-a interpus intre noi, Am incercat sa il depasesc si sa revin in spatele lui Radu, nu am reusit. Cum imi simtea respiratia in ceafa, cum accelera. Am vazut rapid ca era numar de duatlon stafeta, deci concurenta directa :) asa ca i-am inteles actiunile :D

Am ramas mai la distanta de el pana la intrarea pe asfalt, cand iar am incercat sa acelerez - hop si el. Si cu niste zeci de metri inainte de finish am zis "acum ori niciodata" si am dat drumul la picioare in sprint.

Treaba asta cu sprintul final e foarte relativa. Am mai incercat de cateva ori, pe final de cursa, eram sigura ca a si reusit :) pana m-am vazut intr-o filmare si m-a apucat initial rasul si apoi aproape plansul :) cand am constientizat cum arata de afara "sprintul" meu interior :) De data asta insa l-am descatusat frumos (Garminul zice ca sub 3 min/km, deci putem sa il nimim sprint, da?), imi pare doar rau ca n-am avut curaj sa il pornesc mai devreme, ca l-as fi putut tine inca vreo... 10 metri :D totusi, a sprintat si colegul, la fel de bine ca mine, si la linia de finish a trecut inaintea mea cu niste fractiuni de secunda - sau asa au fost trunchiurile, ca poate am avut eu chipul pe piciorul din fata iar el pe cel din spate, sau am plecat din spatele lui la start la prima tura ... ideea e ca in clasament am eu niste fratiuni de secunda in fata :)

La final, loc 9 din 24 de stafete, prima stafeta mixta :) Mi-a iesit alergarea pe la 5:15 in medie, total de 10 km, facuti din 2 bucati cu vreo 27 de minute intre ele cu tot cu alergarile lui Cristi prin tranzitie.

A fost o cursa destul de bine organizata, doar ca nu mi se potriveste mie in totalitate :) mai vedem cu participarile in anii care urmeaza, mai vedem si cand mi-oi face iar curaj sa ma bag la un triatlon (nu inainte sa ajung sa imi folosesc cu adevarat si membrele la inot :D ), Sunt multumita de ce a iesit, putin neimpacata cu ratarea participarii la duatlon individual unde cred sincer ca aveam sanse de podium. Dar pana la urma nu au intrat zilele / concursurile / editiile in sac, e loc si timp pentru toate :)

Urmatoarea competitie: Urban Trail XCC, prima mea participare la concurs care pune accent pe indemanare si manuirea bicicletei, capitol la care nu excelez, dimpotriva. Dar vedem ce iese ;)

Multumesc Bogdan pentru poza :)