duminică, 23 aprilie 2017

Raport de cursa: Duatlon Buftea 2017

De la Gerar incoace s-au mai intamplat multe, doar ca n-am facut eu fata sa le mai trec pe hartie / ecran ;) Ca sa subliniez cateva, pe scurt:

- Am inceput de prin februarie sa lucrez cu Fane Oprina la alergare. Se vede evolutia pe antrenamente, s-ar fi vazut mai bine daca nu as fi avut episodul cu amorsa, descris putin mai jos :D

- Acelasi episod mi-a intrerupt putin si planul de antrenament de ciclism, dar par sa imi fi revenit si stiu sa il evit pe viitor :) asa ca sper sa realiniez iar planetele de saptamana viitoare.

- Am facut stafeta 2x5km la Uniqua 10k Bucuresti, impreuna cu Sorina :) din punct de vedere sportiv suntem foarte diferite, dar imi place relatia noastra overall :) de fapt intre timp am constatat ca pur sportiv sunt foarte diferita si comparativ cu Cristi :) Calculul era sa plec la 4:45 si sa termin la 4:30, din pacate deja avusesem niste episoade de rau (inca nu stiam de la ce), am plecat intr-adevar la 4:45 dar nu mi-a iesit si acceleratul, am terminat ~5k la medie de 4:47.

- Cateva zile mai tarziu am ajuns la Urgente (de fapt am mers sa fac niste analize la o clinica privata si mi-au chemat ambulanta cand si-au dat seama despre ce era vorba) - se pare ca nu tolerez niste compusi volatili cu clor. Stiam asta de la produsele de curatenie, de exemplu nu pot folosi Domestos, la cateva secunde de la inhalare dau afara ultima masa pe calea cea mai scurta :D Ce nu stiam e ca niste compusi similari (probabil) se gasesc si in amorsele folosite in constructii. Si cum lucram la compartimentat mansarda, am inhalat niste substante de-astea (fara sa stiu/ imi dau seama, nu m-a interesat niciodata vreo eticheta a vreunui produs folosit in constructii), si timp de aproape 2 saptamani nu a stat mancare in mine si ma simteam din ce in ce mai rau, cu dureri generalizate in tot corpul. Mi-am dat seama totusi la un moment dat ca era posibil sa fie ceva din casa, pentru ca ma simteam mai bine dupa ce plecam de acasa, si o luam de la capat seara cand ajungeam inapoi. La spital mi s-a confirmat ca nu era alta problema si mi s-a recomandat sa dorm in alta parte :) Nu prea am putut sa aplic recomandarea asta, dar uneori un somn pe saltea in baie, cu geamul larg deschis desi afara sunt 2 grade, e atat de binevenit :))

- Inca in plin tratament cu antivomitive, antibiotic si pansamente gastrice, am luat startul la Seciu (cred ca daca ma baga cineva la vreun test antidoping ar fi lesinat masinile de ce ar fi gasit in mine :D ). Ma pregatisem moral pentru tura lunga, desi antrenamentele le facusem cam de tura scurta, si din cauza starii de rau am ratat turele mai lungi care mi-ar fi prins bine, deci sincer ma asteptam la orice. M-am inteles cu Cristi sa ma ajute pe bucata de (fals) plat, apoi urcarea si coborarea sa le facem fiecare cum vrea si poate :) Prima bucata de plat au tras de mine atat Cristi cat si Simona - multumesc mult, altfel as fi ramas mult in urma inca din start, abia ma simteam in stare sa stau pe bicicleta. Apoi pana la prima urcare m-am incalzit, am urcat ok-ish dar pastrand energie stiind ca am de facut tura lunga, am coborat binisor, si hop a doua tura de fals plat. Desi am stat la plasa lui Cristi, la cum batea vantul nu simteam ca m-ar fi ajutat prea mult :)) dar am prins din urma cativa ciclisti si am rezistat cu chiu cu vai in spatele lui Cristi, desi pe final incepeam sa iau distanta :) dar cum se lipise de noi inca un baiat, m-a ajutat el sa il prind pe Cristi din nou. A doua urcare a mers rezonabil, dar la fel de economicos facuta precum prima :) tare Alex sus cand am oprit la alimentare, imi oferea antivomitive si antidiareice - mersi, eram deja plina de ele atat la interior cat si in buzunare :)) In schimb pe a doua coborare m-am lasat sa curg mai bine, a fost genul de moment in care m-am simtit una cu bicicleta si nu mi-a fost frica de viteza :) pe al doilea valonat m-au ajuns din urma si elitele, si Razvan Juganaru in masina de suport care m-a incurajat :) Si uite-asa am inceput al treilea tur, din nou in spatele lui Cristi. Din nou am ajuns cativa ciclisti din urma, dar de data asta s-au lipit si ei de noi si am inceput sa simtim ceea ce inseamna "pluton" - Multumim Cristi, you were the hero, practic ne-ai strans pe toti :) si asa, la adapostul unul pluton de 6-8 oameni, in sfarsit am reusit sa pedalez ceva mai relaxat, si am intrat in a treia urcare. Nici n-am dat bine cateva pedale - hop crampe sus spre incheietura / inghinal, ambele picioare. Zic - nu-i nimic, mai am gambele intregi, trag din ele :) asa ca am relaxat coapsele si am inceput sa urc tragand din gambe. Totul ok pana la o curba pe care am incercat sa o tai pe mijloc, si m-a ajuns din urma o ambulanta cu luminile aprinse, am dat sa eliberez drumul dar nu stiu cum am prins asfaltul si cum am tras de bicicleta, ca a trebuit sa pun piciorul drept jos. Si hop - crampa si la gamba dreapta. A fost un moment cheie in care mi-am dat seama ca va fi din ce in ce mai rau, si acolo am hotarat ca voi spune stop dupa tura 3. Cand am vazut ceasul la finish mi-am dat seama ca as mai fi putut chinui inca 2 tururi in timpul limita, dar cand m-am intrebat daca merita gradul de oboseala raportat la castig si la ce curse aveam in plan in urmatoarele saptamani - am zis nu. Asa ca am abandonat, practic in loc de tura lunga am facut-o pe cea scurta, in aprox 2h42. Detalii nu stiu, ceasul am uitat sa mi-l pornesc la start, l-am pornit doar inainte de a doua urcare, iar pe rezultatele oficiale apar DNF cu 2 tururi si fara niciun timp (come on guys, chiar am trecut linia aia de 3 ori).

- A mai urmat un week-end cu o iesire pe la Mizil, unde m-a carat Cristi pe niste catarari mai putin umblate. Mi-am dat seama cu ocazia asta ca sunt o puturoasa, ca as putea urca si mai bine dar mi-e lene :)) asa in urma lui am urcat pe pinioane mai mici decat as fi facut-o singura, si pe cuvant ca nu am simtit ca ma chinuiesc mai mult decat as fi facut-o singura :)) am facut cateva bucati chiar pe foaia mare, si fara sa imi sara inima din piept :D More to follow, sper ;)

Si am ajuns la zi - duatlon Buftea, care in acest an a tinut loc si de Campionat Balcanic. N-a fost cine stie ce prezenta straina, ma asteptam la mai mult, dar ... la categoria mea era treaba serioasa, stiam sigur ca erau cel putin 2 fete mai bune decat mine la ciclism dar nu stiam cum alearga... Mi-a trecut prin cap intr-adevar sa lupt pentru podium, si de fapt cu ideea asta am si luat startul.

Pregatirea echipamentului - am fost tare distrata la partea asta. Mi-am calculat ce si cand sa beau, m-am tot gandit si razgandit la imbracaminte - nu am ceva special pentru duatlon/triatlon, nu aveam de gand sa car ditamai bazonul de MTB la alergare, dar nu voiam nici sa mai stau sa trag bazonati peste pantaloni de alergare ... complicat :D la final am decis sa iau bluza de ciclism ca sa iau in buzunar un gel de luat la T1 si o pastila de luat la T2, si pantaloni de alergare pana sub genunchi, ca nu parea a fi prea cald. De fapt in dimineata cursei am curatat gheata de pe parbriz ca sa pot pleca din curte. La incaltaminte iar a fost clara treaba - am o singura pereche pt bicicleta, respectiv la alergare nu am apucat sa testez incaltarile de cursa, asa ca ramaneau doar cele de antrenament. Dar mi-am facut manichiura, sa dea bine la poze :))

Dimineata - trezit devreme de una singura inainte sa sune ceasul, mancat, dus bicicleta in zona de tranzitie. Nu stiam ca se mai deschide tranzitia ulterior, asa ca am ramas pe-acolo, am mai povestit cu alt sportivi, am mai stat si la soare ... si incet s-a facut timpul pentru incalzire.

Am pornit in alergare usoara - pornesc ceasul, imi simt coapsele grele ... ma uit la ritm - 6 min/km, chiar mai incet decat la ultima alergare usoara pe care o facusem cu cateva zile inainte... mai stau putin sa intru in ritm, dau pe puls - 162 - 164! Well, asta era prea mult :) eram la incalzire si deja paream obosita :) la fel a ramas pana am terminat alergarea de incalzire. Am rams in maneca scurta, am facut stretchingul, am mai prins 2 lansate, si am hotarat sa iau gelul pe care il pregatisem pentru T1 :) inca 2 guri de apa si m-am pus la start. Discutasem cu Alex inainte pt un baton de luat inainte de cursa, dar nu o gasisem pe Simona, asa ca ... asta era. 

Si start! Evident s-a plecat ca din pusca, eu ma plasasem la start in primele randuri. Am stat cu ochii pe ceas, in nici 300m m-am lamurit ca in dreptul meu se alerga cu ritm de 4:15 si chiar sub, ceea ce stiam sigur ca era prea tare pentru mine pentru acest duatlon, asa ca am incetinit, hotarata sa merg pe ce stiam eu ca pot duce. In timp ce incetineam au trecut pe langa mine cateva fete, printre care si Cecilia (stafeta) si Ioana Zlate, care stiam ca e la categoria mea :) nu m-am agitat, am zis ca daca chiar sunt mai buna le prind din urma mai incolo :)) La intoarcerea de la butoi m-am minunat de cate fete aveam in fata, cate fete alergau la 4:15, wow :) si am intrat in zona de parc, unde, surpriza, am trecut pe offroad. Well, eu nu luasem in calcul offroad si noroi cand mi-am calculat timpii de cursa, dar ... asta era. Pe portiunea respectiva am mai ajuns din urma cativa alergatori, printre care si Ioana si inca 2 fete, si mai spre final si pe Robert, care m-a recunoscut :) am stat cu el cateva sute de metri, apoi am vazut ca fetele din fata mea iau avans, asa ca l-am lasat in urma si m-am tinut de ele.

Si, mai incet decat as fi vrut, m-am apropiat de zona de tranzitie. Evident am uitat sa dau lap cand am trecut sub poarta, mi-am adus aminte abia cand am ajuns la bicicleta. Cu vreo 300m inainte de final mi-a strigat Cosmin ca sunt foarte in fata, ceea ce mi-a mentinut moralul si speranta ca pot prinde podium la categorie :)

Prima alergare: 4.6 km cu medie de 4:53/km. 

Tranzitia 1. Well, desi nu a fost prima mea tranzitie de acest gen, am reusit sa fac o lista lunga de greseli de incepator pe care, culmea, nu le facusem si la cursele anterioare de acelasi profil :)) Aveam clar in minte lista de actiuni pe care trebuia sa le fac, si am inceput sa bifez:
- Pusa casca pe cap. Stiu ca daca iau bicicleta din rastel fara sa am casca prinsa poate fi motiv de penalizare, asa ca asta e primul meu pas pentru tranzitie. Dau sa pun casca pe cap - o lasasem pe setarea stramta la reglajul din spate, si nu am reusit sa o indes peste coada mea impletita spic.Si evident cand am incercat sa o infig, am reusit sa mi-o si agat in impletitura de la coada deci n-am mai reusit nici sa o scot fara sa smulg niste suvite. Am tras vreo 2 vorbe nedemne de a fi mentionate, si m-am calmat, am desfacut reglajul, am scos casca, am largit-o de tot, am pus-o pe cap, am stramtat-o la loc, am inchis-o sub barbie - primul pas gata.
- Descaltarea de pantofii de alergare. Am incercat sa fortez asta inca din picioare in timp ce chinuiam casca, dar n-a mers. Pentru ca nu mi-a trecut prin cap nicio secunda ca aveam sireturi normale, desi stau cu xtenex-urile in sertar :)) asa ca treci in fund si dezleaga sireturi. Le-am dezlegat dar tot n-am reusit sa scot picioarele, a trebuit sa le si largesc. Alta pierdere de vreme si iata-ma, in sfarsit, desculta.
- Incaltarea in pantofii de ciclism. Alta greseala din partea mea, spiritul meu putin OCD m-a facut sa las pantofii inchisi, aliniati in perfecta ordine :)) deci cand sa bag picioarele - ia stai si desfa scaiurile, largeste pantofii... Pe dreptul l-am incaltat mai rapid, dar la stangul cand am largit am scos cu totul banda din gaica de plastic. Incalta, stai iar si potriveste benzile, dar intr-un final apoteotic am reusit sa ma incalt.
- Manusile - am renuntat sa le iau, nu era asa de frig incat sa merite sa mai pierd vremea cu ele, si cu pusul si ulterior si cu scosul.
- Gelul il luasem inainte de start, am si uitat de el oricum, nici daca l-as mai fi avut in buzunar nu l-as fi luat.
- Bautul din bidon. Era pas fundamental in calculele mele, asa ca am mai stat cateva secunde sa dau pe gat niste guri de ce aveam acolo. 
- Scos bicicleta din rastel. In sfarsit.
- Pornit in alergare spre linia de urcat pe bicicleta.
- Urcatul pe bicicleta. Desi stiam ca trebuie sa trec complet linia inainte sa urc pe bicicleta, nu stiu de ce am calculat aiurea la fata locului, si pe cand eram cu piciorul in aer am vazut unul din arbitri tipand la mine si gata sa ma intepe cu steagul rosu :)) zicea ceva de linie, eu nu pricepeam, voiam doar sa urc pe bicicleta. Am ramas asa cu piciorul in aer pana m-am lamurit - nu trecusem cu toata bicicleta de linie. Atunci mi-am dat seama ca ma paste penalty, am retras piciorul, am trecut cu bicicleta bine de linie, si am urcat in sfarsit pe ea. Si din greseala in greseala spre victoria finala - godspeed pe traseul de ciclism :)

Fac curba la dreapta, si dau de ... vant puternic din fata. In seara dinaintea concursului, pe cand negociam cu Cristi daca merita sau nu sa iau rotile lui, ne-am uitat pe ceva site care potriveste traseul de cursa peste bataia vantului din ziua concursului, si acolo indica o bucata de vant din fata. Pe cand ma luptam cu el, mi-am adus aminte de imaginea de pe aplicatie - da, a avut dreptate :)
Planul meu de ciclism era sa... il fac ad-hoc, sa imi caut o trena potrivita, eram convinsa ca imi va fi imposibil sa nu gasesc. Well, realitatea e mai creativa decat imaginatia, si chiar nu am gasit :)) In plus, direct din prima curba m-am trezit si cu un catel in fata bicicletei, alt noroc de care mai am parte :D

Am mers tragand cat de tare puteam si cautand sa ma lipesc mereu de cel din fata mea, in speranta ca gasesc trena potrivita. M-am tot lipit de cate cineva dar toti mergeau cam incet fata de ce aveam eu de gand, asa ca depaseam si cautam trena mai in fata... si tot asa, pana pe intoarcerea de pe bucata lunga, cand m-a ajuns din spate Marian Frunzeanu, m-a salutat frumos cu mana :) multumesc, mi-a prins bine la moral :) imediat dupa asta hop ma trezesc cu Roxana Vatrici trecand in fata mea, asa ca m-am agatat de ea ... scurt dupa asta trece in fata mea si Andreea Ciolacu, si acolo am decis sa incercam sa mergem grupate si sa lucram impreuna cat se poate. De fapt cred ca ele deja statusera la plasa mea o vreme, doar ca eu nu am fost inspirata sa ma uit si in spate, ca vanam o trena buna in fata :) Si am trecut tot cu ele de bucla de la start, si tot cu ele a doua linie, m-am mai alternat cu Andreea la plasa Roxanei cand paream sa o pierdem, ne-am si incurajat reciproc. Daaar, a venit intoarcerea de la butoi, si intoarerile astea la punct fix spre stanga, alaturi de ne-bautul din bidon in mers, sunt clar punctele mele cele mai slabe. Am facut anul trecut niste antrenamente cu jaloane de am invatat sa fac intoarcerile astea mai bine, dar se pare ca le-am pierdut peste iarna deci e cazul sa fac de-astea din nou. Revenind - am ramas in urma la intoarcerea la butoi, am incercat sa accelerez sa le prind, dar am prins o pala zdravana de vant care m-a tinut mai in spate, plus un baiat cu MTB care m-a incurcat intercalandu-se intre noi ... mi-am dat seama dupa vreo 200m ca le-am pierdut si mi-e cam greu sa le ajung din nou, asa ca am ramas iar la vanatul de trena buna. Desi daca nu gasisem pana in acel moment, probabilitatea sa mai gasesc de acolo era mica. Si m-am plasat in spatele lui R Gomoescu. De fapt am vazut costumul cu numele pe el si nu imi venea sa cred ca l-as fi putut ajunge din urma, m-am gandit ca poate e altcineva cu costumul lui :)) oricum, am stat o bucata in spatele lui si mi-am tras sufletul dar mi-am dat seama ca mergea mai incet decat as fi mers eu, plus si el se simtea inconfortabil cu mine la plasa din cate am "citit", asa ca am trecut in fata lui luptandu-ma cu vantul sa prind urmatorul concurent din fata. Nu mai stiu acum exact, dar stiu ca la un moment dat pe cand ma zbateam sa prind pe cineva, unul din baietii pe care ii depasisem (Robert sau altcineva, chiar nu mai stiu), si-a dat seama ce fac, a trecut prin stanga mea, mi-a strigat un Bravo, hai! si m-a tras pana la un baiat din fata, apoi a ramas in spate si si-a vazut mai departe de cursa. Multumesc, mi-a prins bine si fizic si moral :) Din turul 3 nu tin minte mare lucru, decat ca am ajuns din urma o multime de concurenti, si trebuia sa le strig sa stea pe dreapta, ca toata lumea mergea pe stanga din cauza plombelor de pe drum. O concurenta cu MTB chiar mi s-a plans ca pe dreapta e prost drumul :)) Really?! erai cu MTB si amortizare, sa vezi cum se simte pe cursiera si fara bazon :D

O sa mentionez ca apreciez bunele intentii ale primarului, care declara ca a facut lucrari de imbunatatire ale drumului pe traseu. Nu stiu cum era traseul inainte, dar sigur nu mi-a placut traseul plombat :) "imbunatatire" se cheama cand asfaltezi toata bucata si o faci plana si lina, nu cu obstacole la fiecare cativa metri :) parerea mea. Dar poate era intr-adevar mai bun decat a fost inainte, repet - era prima mea tura pe traseul respectiv.

Catre final am prins in fata alt baiat care mergea cam incet dar deja ridicasem si eu un pinion ca sa maresc cadenta si sa odihnesc coapsele pentru alergare :) m-a cam enervat totusi pe ultima curba si inainte de tranzitie, cand a incetinit exagerat ca sa se descalte din mers - daca mergeai la viteza normala si desfaceai aricii in tranzitie ai fi castigat mai multe secunde, cred eu, poate analizezi ideea :)

Ciclism: 18.7 km cu medie de 29 km/ora.

Tranzitia 2: Si iata-ma din nou in tranzitie. De data asta nu mai aveam lista clara de pasi, dar oricum pasul 1 si cel mai important era sa scap de bicicleta din mana, si m-am chinuit sa o pun fix in dreptul numarului, pentru ca roata spate nimerea fix in dreptul unei bare verticale de la gardurile care margineau tranzitia, si nu reuseam sa o imping :D pana la urma am pus-o 2 cm mai la stanga :)) da, chiar asa de OCD sunt cateodata :D

Largit reglajul de la casca si data jos, descaltarea, incaltarea cu pantofii de alergare, dar iar pierdut vremea cu stransul de sireturi. Si cum deja analizasem la intoarceri situatia fetelor din fata mea si suspectam ca eram pe locul 4 la categorie, am pornit rapid in alergare. Am uitat sa beau din bidon cum planificasem, am uitat si sa iau pastila Nutrend pe care am carat-o in spate degeaba tot concursul. Am uitat complet, m-am concentrat doar pe ideea de a nu pierde timp, stiam ca Roxana si Andreea erau cu putin in fata mea si inca speram ca pot recupera din diferenta. La plecarea in alergare mi-a strigat si Alex Ciocan ca stateam foarte bine :) inca ceva ce mi-a picat bine la moral, desi in general simt locul 4 ca fiind mai degraba prost decat bine :)) multumesc pentru incurajarile de la fiecare tur, mi-au prins foarte bine :)

Si ultima alergare. Trecand peste speranta de a prinde podium, cerinta mea de la mine in cursa era sa reusesc sa scad sub 5 min/km la a doua alergare. Asta dupa ce anul trecut la nationalele de duatlon am facut praf si pulbere a doua alergare, am pierdut cateva pozitii din cauza ei. Acum stiam ca eram mult mai pregatita pentru asta. Am plecat cu ochii pe ceas, mi-a luat vreo 300m sa imi reglez ritmul, si eram pe la 4:50. Moment in care am simtit ca se cam termina energia si mi-e tot mai greu sa imping din picioare. A urmat coborarea, pe care am incercat sa fortez putin ritmul, apoi urcarea pe care am depasit bine 5 min/km ... m-am uitat in fata si in spate, n-am mai vazut nicio fata, si am inceput sa ma sabotez moral, ca nu mai conteaza asa mult ritmul cu care alerg, ca nu mai am nimic de castigat sau pierdut.
Toate astea pana spre intoarcere, cand am vazut in fata o fata imbracata in negru. Cum nu o vazusem pana atunci si nici la ciclism, am dedus ca e la stafete. M-am tot gandit si razgandit, daca mai are sens sa accelerez ca sa o prind sau nu ... si in timp ce tot calculam eu asta mi-am dat seama ca ma propiam de ea oricum :) deci da, merita macar sa mentin ritmul. Si imediat dupa intoarcerea de la butoi am ajuns-o, am confirmat cu ea ca e la stafeta, si am ramas pe langa ea ... asta pana cand am aruncat mai bine ochii in fata si am vazut un costum cunoscut - Andreea Ciolacu. Si cum inainte de intoarcere nu o avusesem sub ochi, mi-am dat seama ca am ritm mai bun decat al ei si ca as putea sa incerc sa o ajung :) a fost momentul in care am incetat sa ma uit la ceas, si am inceput sa trag de mine cu adevarat. De fapt asta se vede si pe puls, pana acolo avusesem puls pe la 175, de acolo am trecut in 180-185 :) cam tot pe atunci au trecut si Simona cu Alex pe partea cealalta la alergare si m-au incurajat, dar acolo chiar erma foarte bine montata psihic :) la fiecare pas vedeam doar cum reduc distanta fata de Andreea, inca putin, si inca putin, pe nesimtite ... si cand m-am apropiat de ea am intrat in zona cu public, si a inceput sa aiba sustinatori pe margine :) un domn care a facut-o sa constientizeze ca ma are in spate si a accelerat putin, am ajuns-o din nou, apoi un grup de tineri care au sustinut-o sa accelereze, si cumva mi s-a parut ca s-a speriat ca ma are in spate :) le-am strigat ca sunt la alta categorie, ca incepuse sa sune ca trenul in viteza si imi era sa nu cedeze fizic in vreun fel :) am lasat-o sa sprinteze, am incercat si eu sa schitez un sprint pe ultimii metri dar nu mi-a iesit atat de bine cat i-a iesit Andreei :) de fapt in dreptul cortului de penalty am incetinit ca sa verific daca nu imi apare numarul pe lista, din cauza fazei cu iesitul din T1, dar scapasem :) insa si asta mi-a mai taiat cel putin 2 secunde din timpul final. Dar am mers ultimele sute de metri la ritm de 4:30/km, ceea ce ma multumeste :) 

A doua alergare: 2,7 km la pace de 5:15 min/km.

La final, locul 7 la Open feminin amatori, la 7 minute de castigatoare, 1,5 minute de podiumul de la categorie, si o secunda de locul 6 general.
Stiu sigur ca am dat totul, am ratat podiumul visat, dar ... atat am putut. Mai am multe de imbunatatit, in primul rand la tranzitii si apoi la bicicleta, si inca mai pot avansa mult la alergare, inainte de problema medicala am avut niste alergari foarte bune care spun ca pot sa tin ritm semnificativ mai bun decat a iesit la concurs. Dar asta mai vedem pe viitor. Cum mi-a spus Fane, sunt abia la inceput cu antrenamentele structurate si inca mai am multe de spus in sport :)

Azi, duminica 23 aprilie, ar fi trebuit sa fiu la Ziua B, dar s-a amanat din cauza starii traseului. Iar urmatoarea cursa ... hm, nu mai stiu :) Am de ales intre o cursa de alergare de 10k in Bucuresti sau campionatul national de duatlon in Cluj, ma hotarasc zilele viitoare...

Pana atunci, sanatosi sa fim si sa avem spor la antrenamente! :)

duminică, 29 ianuarie 2017

Raport de cursa: Gerar 2017

Si a mai trecut jumatate de an in care n-am scris nimic pe blog. Poate pentru ca m-am apucat si de altele si blogul a ramas ultimul pe lista de prioritati? :D Oricum, daca e sa luam concursurile si activitatea sportiva, nici n-as mai avea mare lucru de scris - dupa Eroica am reusit o cursa de exceptie la 4 pedale, unde am prins impreuna cu Cristi locul 1 la nivelul 2. Apoi eu am cam lasat-o moale cu sportul, m-am ocupat mult de atelier, am mai avut 2 curse Riders Club la care am prins locuri 2-3 la general nivel 2, suficient incat la final de sezon sa termin in fruntea clasamentului de nivel 2. Astept acum sa vad ce inseamna asta, daca anul acesta oi trece la nivelul 1 sa ma razboiesc cu traseele epice :D

Intre timp, de prin decembrie m-am mobilizat si mi-am organizat niste antrenamente. Mai mult pe trainer si mai putin de alergare, a trecut si Trupa lui Fane la sala unde sunt locuri limitate, deci alergatul a ramas doar la week-end, fie ceva intervale lungi sambata fie un long run lejer duminica.

Gerarul - n-am ratat nicio editie, chiar daca la una am alergat doar crosul. Si cum in pragul inscrierilor m-am trezit cu surpriza de a fi deja formate echipele de fete fara mine, eram deja pregatita sufleteste de cros unde sa trag la podium, mai ales ca anul acesta implinesc 35 de ani si incep sa intru pe alte categorii la unele concursuri ;) Dar asa pe ultimul moment m-am aliat cu 2 baieti pentru o echipa de mixt, fara mari pretentii de clasament :)

Ordinea s-a rasturnat cand una din echipele de fete m-a solicitat in locul unei membre accidentate, si pana la urma totul e bine cand se termina cu bine, am completat atat echipa de fete cat si pe cea mixta din care am facut parte initial, asa ca am asteptat startul.

Editia de anul acesta a Gerar-ului a mers pe ideea #WeRunTheNight. Sa fiu sincera nu m-am interesat prea mult de subiect, era Gerar si atat, din principiu ma asteptam sa fie la fel ca in anii anteriori, pana am vazut ca erau niste diferente :) startul era sambata dupa-amiaza, starturi separate masculin / restul, iar noi prindeam intunericul si incepea sa se lase si frigul.

Studiind putin echipele, am stiut din start ca erau 3 echipe feminine bune. Poate in momente de forma maxima aveam sanse sa ne apropiem de echipa trupei lui Fane, dar fetele ma informasera deja ca nu erau in acea forma :D Eu habar n-aveam in ce forma as fi, ca nemaifacand intervale si alergand doar de capul meu si mai ales doar pe frig si zapada in ultima vreme, nu e usor sa intuiesti ce mai faci pe asfalt :))

M-am echipat in lana :) primul concurs in care am testat lanitza - sosete de lana (MP), colanti de lana 100% (Davex), bluza de corp 80%lana 20% poliester (Davex), bluza cu fermoar din lana boucle (parca Name It). Luasem cu mine un buff sa-l pun la gat, ca ma asteptam sa folosesc caciula din kit. Well, am invatat la editia asta o lectie - nu te baza niciodata pe produsele din kit :)) cand am vazut sapcuta n-am stiut daca sa rad sau sa plang :D asa ca am lasat-o pentru la vara si/sau pentru altii (eu nu suport cozoroc), am pus buff-ul pe cap, am tras de fermoarul bluzei cat am suportat de sus (nu suport nici fermoar pe gat) si am ales sa alerg gat golas de Transilvania :)

Desi luasem de acasa un gel cu care stiu ca ma impac bine, am luat cu mine gelul din kit ca statea mai bine in buzunarul bluzei :D O sa revenim mai tarziu la lectia de mai sus :))

Bun, ne-am apropiat de start. Pe acolo mai o vorba, mai o poza, mai un cunoscut, de-astea, am ratat (cred) anunturile privind asezarea la start. Pana ne-am prins unde trebuie sa mergem etc era deja numaratoarea inversa pe la 5, asa ca am apucat sa plecam mai din spate si am pierdut o gramada de timp si energie la start sa depasim echipe. Am zis ca pornim pe la 5:30-5:40 si vedem pe parcurs cum stam si cum acceleram sau nu :D dar toata faza asta ne-a dat niste ruperi de ritm neplanificate. La un moment dat totusi ne-am stabilizat, cand m-am uitat la ceas am vazut ca eram intre 5:15 - 5:30, le-am facut semn fetelor sa nu se grabeasca mai mult de atat. Sa fiu sincera ambele au PR-uri mai bune decat al meu, cand am vazut ca se duc si la 5:10 incepusem sa am emotii ca n-o sa pot tine ritmul, dar am zis sa duc cat pot si om vedea mai incolo :)

Turul 1 a trecut pe nesimtite, inca mai era ceva lumina si am apucat sa invat asfaltul, gropile si baltile din zona cu zapada.
Turul 2 a trecut in acelasi stil, aceeasi viteza, fetele zmeoaice. M-am uitat la pulsul meu, era binisor peste 170. Stiam ca o sa termin carbohidratii cam in 1h15 la ritmul respectiv, am calculat sa iau gelul pe finalul turului 3. La final de tur, Rodica ne spune ca eram pe locul 4, la aprox 1 minut si jumatate de echipa de pe locul 3.

A fost momentul in care m-am activat eu. Daca pana atunci am zis ca oi face ce oi putea, atunci mi-am dat seama ca daca eliminam pierderea de la start rezulta ca avem cam acelasi ritm, deci daca am grabi ritmul si doar cu cateva secunde pe km, am ajunge la situatia de a le avea sub ochi si de acolo altfel se pune problema de moral si mobilizare. Asa ca am inceput sa trag eu putin de fete, subtil. Entuzuasmul m-a tinut vreo 500m, cand a strigat Adina sa raman mai incet. A fost momentul in care mi-am dat seama ca mai sus de locul 4 nu vom termina cursa asta, si a devenit important doar sa securizam pozitia :)

Pe finalul turului 3 am oprit la apa, am scos gelul, am luat un pahar de isotonic, si le-am dat in graba pe gat in jos. Fetele pornisera grabite de la masa de alimentare, eu as mai fi luat un pahar de apa dar am mers dupa ele, l-am lasat pe turul urmator :) Chiar inainte de masa de alimentare, Rodica ne anunta ca diferenta fata de locul 3 devenise 2h30. Pierdusem 1 minut pe tur iar fetele nu dadeau semne ca ar mai fi putut tine ritmul din primele 2 tururi, deci ... asta era. :)

Noah, momentul de cumpana pentru mine a fost turul 4. Dupa coborare, am simtit dintr-o data ca ma taie ceva pe interior, in zona diafragmei, si mi-a stricat respiratia. Eram deja la puls aproape de 180, aveam nevoie de respiratia din diafragma, dar incepuse sa nu mai iasa bine. Parca nu mai puteam trage de ea in nicio directie, ceea ce ma afecta si moral. M-am ascuns in spatele fetelor si m-am lasat la ritmul lor, din fericire si ele incepusera sa incetineasca. A venit si zona cu zapada si balti unde au alergat chiar incet, iar in tot timpul asta m-am straduit sa imi gestionez revolta interna si sa imi recuperez respiratia :) Am mai patit ceva similar, tot dupa ce alimentasem, la CN Duatlon 2016 si la semimaratonul Bucuresti 2015, de fiecare data am ramas la pas pentru ca efectiv nu am reusit sa gestionez situatia nicicum. De data asta am zis ca fac cumva sa reusesc, impacta prea mult echipa :)

Din fericire incetineala mi-a prins bine, mi-a scazut pulsul, si am reluat treptat respiratia asa cum o voiam, si am ajuns si la intoarcerea de la Splai. Acolo mi-am dat seama ce mi se intamplase tot turul - well, nu m-am impacat cu gelul din kit, care a strabatut rapid sistemul digestiv si incepea sa bata la usa de iesire, la fel de repede si in aceeasi textura in care intrase :)) Pff, si inca mai aveam 7 km din cursa. (dupa ce am ajuns acasa Cristi mi-a adus aminte ca am mai patit acelasi lucru de la acelasi tip de gel, cand m-oi invata si eu minte? :D )

Din acest punct efectiv nu m-am mai uitat la ceas, la viteza, la numar de kilometri. Incercam doar sa merg cat mai repede, aveam nevoie sa terminam cursa repede ca sa imi vad de ale mele :) nu stiu daca a fost vreo toaleta pe traseu, nici nu mi-a trecut prin cap sa caut sau sa intreb, eram su gandul doar la cea din interior de la Rectorat. Adina obosise, Cristina ne-a informat ca o doare un genunchi. Deci au incetinit. Eu as fi accelerat :)) Imi venea sa le iau in spate numai sa terminam mai repede :D

Ultimele 2 tururi m-am straduit doar sa ma pastrez cat mai relaxata, ca sa am controlul muschilor de care aveam cea mai mare nevoie in acel moment :)) oricum, deja ritmul scazuse la 5:40 si chiar mai jos, imi scazuse si mie pulsul pe la 160. La un moment dat chiar imi inchipuiam ca imi fac revenirea :) pe ultimul tur Adica deja ne certa daca i-o luam in fata si cu jumatate de pas :) Relax Adinus, cativa pasi diferenta nu conteaza, nu ne descalifica. Stiu ca atunci cand esti la limita de efort parca nu mai suporti nici sa se respire pe langa tine, stiu foarte bine starea respectiva :D cred ca si Cristina abia astepta sa termine, fremata pe ultimul km :)

Am accelerat ultimii vreo 200m, am prins-o pe Adina de maini sa fim sigure ca ramane cu noi :) si un finish in 1:57, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, pe locul 4, dar la 7 minute de locul 3 :) totusi, de data asta din vreo 20 de echipe feminine, incepe sa se miste treaba si in clasamentele feminine, si un loc 4 sa valoreze din ce in ce mai mult, moral :)

Mi-am luat medalia si am dat fuga sa rezolv problema stringenta care m-a stresat jumatate de cursa :D pe drum ma oprea toata lumea sa ma intrebe despre cursa :)) a fost ok, dar chiar trebuia sa fug, sorry :D

Apoi, ajunsa la vestiar, vad mesajul lui Cristi ca David facuse febra, asa ca n-am mai stat la premiere. Pentru o familie cu copii, o cursa de seara nu e cea mai potrivita alegere. Oricum, pana am ajuns acasa Cristi gestionase situatia iar David era deja adormit si incepea sa transpire. Am ajuns prea tarziu sa fac si briosele promise cu Alex, dar mi-am luat revansa azi dimineata :) zice ca pe o scara de la 1 la 10, imi da nota 20 pentru ele :))

Echipa mixta din care am facut parte initial au fost si ei viteji la inceput si au incetinit pe parcurs, au terminat in putin peste 2 ore :) nu ne-am vazut pe traseu, ar fi fost dragut sa alergam impreuna si cu ei ;)

Multumesc fetelor pentru echipa, multumesc organizatorilor si voluntarilor. Spiritul Gerar ramane :) chiar daca eu personal am avut urcusuri si coborasuri in decursul timpului privind participarea la acest concurs. Il folosesc pentru motivare pe timp de iarna, cumva by default. Stiu ce inseamna organizarea lui, intr-o vreme am fost si eu acolo, uneori unele decizii mi-au placut mult iar pe altele nu le-am inteles :) Cand o sa am rabdare o sa fac o lista cu toate. Nu azi :)

P.S. Am auzit la "Bravo" cat in 10 ani :D nu se mai foloseste nici macar la copii :) multumesc Alina U. pt informare cand ii ziceam eu asta lui David acum vreo 2 ani :D Serios, cautati si alte cuvinte, de la un moment dat imi venea sa tip dupa toata lumea care striga continuu bravo bravo bravo :)

Urmatorul concurs: posibil Winter Tri, proba de duatlon, peste 3 saptamani. Inca sunt putin nehotarata in privinta lui, nu imi pica prea grozav pe programul de antrenament, dar ar fi o ocazie sa mai ies pe-afara si cu bicicleta :)

duminică, 21 august 2016

Raport de cursa - Eroica - RGT 2016

Moto: Si nu uita, sa fii puternica!

Pana la urma am hotarat sa fie Eroica 2016, desi ... era vorba de un timp limita in care aveam dubii mari ca as reusi sa ma incadrez. Dar merita incercarea ;)

Am fost si in 2015, dar n-as putea sa spun de ce - a fost un fel de pariu cu mine, ca pot sa termin, dar l-am avertizat anticipat pe Alex ca s-ar putea sa ajung foarte tarziu :D ceea ce evident s-a si intamplat :) am ajuns in 5h22m, si sus la finish mai erau doar Alex si inca un prieten, si cu masina lor am ajuns si eu inapoi in Brezoi. Si tot evident, e probabil singurul eveniment de la care nu am nici macar o poza - ca nu a stat niciun fotograf dupa mine, si nici pe mine nu m-a dus capul sa fac macar un selfie :D Capul de selfie nu m-a dus nici anul asta, dar inca sper ca vreun fotograf m-a prins si pe mine...

Ca sa rezum editia 2015 in cateva idei:

- tura facuta cu MTB-ul pe care il foloseam in oras; m-am bucurat de stabilitatea lui si franele pe disc la coborare :D si de amortizare pe bucatile de asfalt prost. M-as fi putut bucura si de raportul foi-pinioane daca as fi stiut sa il folosesc optim :) acum urma sa fac tura pe Firutza, si mi-a tot pomenit Cristi sa nu ma astept sa imi fie mai usor dat fiind ca aveam foaia mica de 34 si pinionul mare de 28 :D
- tineam minte doar muuuulta urcare, serpentine si drum prost. Stiam ca de la Voineasa primii vreo 8 km i-am facut integral pe bicicleta cu medie de vreo 10 km/ora, dar de acolo am mers destul de mult si pe langa bicicleta, nu mai eram capabila sa apas pedalele, pur si simplu; acum speram sa reusesc sa pedalez tot, sa nu mai cobor de pe bicicleta
- tineam minte izvorul de pe la km 55, aproape de finalul urcarii; si ca la un moment dat, dupa urcare, urcare, urcare, in fata ochilor mi s-a asternut o bucatica de vreo 200m de coborare, si am oprit fericita rotatia pedalelor, in speranta ca mai aluneca bicicleta si singura; ei bine, bicicleta s-a oprit si a inceput sa alunece, dar inapoi :)) a fost un soc pentru mine, varianta de Fata Morgana a cataratorilor obositi probabil :))
- asfalt prost; bucati de asfalt lipsa; si totusi, acum pe cursiera mi s-a parut chiar si mai prost decat atunci (nu stiu daca e doar perceptia mea sau chiar s-a stricat intre timp)
- am atins 50,1 km/ora pe coborare, acum speram sa prind mai mult pe cursiera (well, am prins 50.0 :)) n-am nicio explicatie :D )
- ultimii 3 km i-am facut atunci in 20 de minute, eram absolut terminata, facusem greseala sa nu ma alimentez in ultimii 20 de km, mi-am promis ca nu mai fac aceeasi greseala. Acum i-am facut tot incet, dar pentru ca tocmai se terminase limita de timp. Intre timp am observat si ca erau de fapt fals plat...

Revenind la 2016.

In primul rand s-a modificat traseul - s-a adaugat inca o bucata de aprox 15 km, urcare pe Transalpina, dar s-a introdus si un timp limita la Obarstia Lotrului - 3h45 de la start. Am stat mult si am calculat, daca ma pot incadra in timp. In primul moment am zis "nicio sansa". In al doilea moment am zis "sanse aproape nule". In al treilea moment mi-am spart cursa pe bucati, am analizat ce pot in mod cat mai obiectiv, si am ajuns la concluzia ca ar fi fezabil dar in conditii ideale, daca totul merge perfect :) well, greu sa masori sansele la acest "totul merge perfect", dar merita incercat. Totusi, dat fiind ca era considerat un finish secundar, probabilitatea mare era sa ma opresc la Obarsie chiar daca m-as fi incadrat in timp. Si nu pentru ca nu m-ar fi putut duce ambitia pana sus, dar pentru ca in momentul acesta nu sunt pregatita pentru cursa intreaga, si suplimentul de efort mi-ar fi compromis restul curselor planificate pentru toamna asta. Pentru un om caruia ii place sa isi provoace ambitia, a fost o decizie grea :))

Am plecat dimineata din Bucuresti, cu Edi. Am ajuns destul de devreme in Brezoi, am luat kiturile. Simona m-a anuntat ca sunt pregatiti sa ma culeaga :)) eh, nu, anul asta nu pe mine :)) anul trecut la finalul cursei mi-am promis ca o sa ma pregatesc pentru ea, si m-am tinut de cuvant :D

M-am tot invartit pe la start incercand sa imi gasesc un plutonas de ... coada cursei :D Mai multi se anuntasera a avea dubii ca s-ar incadra in timpul limita, si cum ma gaseam in aceeasi situatie, mi se parea logic sa ne grupam si sa "lucram" in pluton macar pana la Voineasa, sa incepem urcarea mai odihniti dar sa fi dus pana acolo viteza pe care am fi dus-o si singuri. Asta a fost calculul meu. N-a iesit, n-am gasit pe nimeni cu care sa ma grupez. In teorie am plecat cu Adriana Silav, in practica ne-am separat cand s-a dat drumul la trafic si s-a facut coloana de masini care s-au infiltrat printre ciclistii din coada si ne-au spart plutonasul. N-am mai reusit sa il refac. Poate il mai rugati si voi pe Alex sa scrie un articol / organizeze un eveniment despre avantajele unui pluton / grup, eu le-am simtit pe propria piele, dar nefiind intr-o echipa care sa discute o strategie inainte de cursa, mi-e destul de greu sa gasesc persoane de nivelul meu si care sa se grupeze cu mine. Da, stiu, pot si eu sa caut pe google / youtube, dar nu e acelasi lucru :) Acum stand si judecand, dupa cursa, cred ca toti cei pe care i-am ajuns din urma pe urcare ar fi putut sta cu mine in pluton in prima parte, ar fi salvat din energie si i-ar fi ajutat asta pe urcare. In acest an de cand ies pe sosea, m-am lamurit de un lucru - e totusi un sport de echipa ;)

La incalzire am fost martora cazaturii dinaintea startului :D sorry, cainele iesise la mine, tocmai trecusem pe acolo in sens invers, am vazut baiatul venind in super viteza dar a trecut ca vantul pe langa mine si n-am apucat sa il avertizez ca e un caine dupa tomberon. Cred ca nici cainele nu se astepta sa vina cineva in viteza din sens opus. Am mai apucat sa aud cainele schelalalind si mi-a fost clar ce se intamplase. Ma bucur ca baiatul a fost ok, ba chiar a prins si podium, felicitari! :)

Si, sa nu mai lungim vorba - start! M-am prins rapid ca eram in coada, desi credeam ca am plecat binisor :)) mai erau langa mine cei 2 baieti cu MTB, Adriana, Gabriela de la Daimon. Nici nu stiu cum au trecut cei 2 km de start festiv, dar stiu ca de la un moment dat se infiltrasera masini printre noi, cei din coada ne-am imprastiat ca potarnichile si din cauza masinilor nu am reusit sa ne regrupam. Apoi, cand s-a eliberat drumul, a luat-o si Gabriela inainte, Adriana se dusese deja inainte grupata cu un baiat ... am ramas fix cum n-as fi vrut - singura.

Am dat la pedale cum am putut mai bine, dar nu chiar la maxim, in ideea de a nu ma termina complet pana la urcare :D Acum uitandu-ma pe track, vad ca am mers cu 28-30 km/ora. Din calculele mele, acea situatie ideala in care m-as fi incadrat in timpul limita spunea ca trebuia sa ajung la Voineasa in 1h15 - 1h20. Pentru asta trebuia sa tin cam 30 km/ora in medie. Totusi, am mers mai mult la feeling si incercand sa prind pe cineva din fata, la fiecare curba speram sa vad vreun tricou colorat :) nu s-a intamplat decat pe ultimii vreo 10 km pana la Voineasa :) Pe ceas nu prea m-am uitat, pentru ca vedeam ca imi afiseaza ceva aiurea, am crezut ca imi era pus pe ecranul de lap in loc sa fie pe cel general, dar nici nu m-am obosit sa mi-l aranjez in mers, am zis ca mi-l pun la punct la Voineasa, unde aveam de gand sa opresc la alimentare.

Mai tin sa mentionez acea curba cu panta care m-a luat prin surprindere anul trecut, atunci am oprit si am coborat de pe bicicleta :D acum eram avertizata, am schimbat din timp vitezele si am urcat frumos :) Strava zice ca e un segment de jumatate de km cu panta 16% pe care l-am luat cu peste 14 km/ora :D asa sa fie :))

Si m-am dus si m-am tot dus, pana cand spre km 30 am zarit in fata un tricou rosu :) initial am crezut ca era Adriana, pana la urma am remarcat ca avea si un rucsac in spate, deci era altcineva :) am accelerat pana m-am lipit de el. Era un domn care imi parea ca merge destul de relaxat, m-am asezat cuminte la plasa lui, mi-a prins bine sa imi recapat suflul, dar mergea vizibil mai incet decat as fi mers eu (da, stiu, cand stai la plasa feelingul asta e relativ :D ). Am trecut si la trena dar am vazut ca daca o tai mai tare il pierd, si nu imi doream asta, mai aveam nevoie sa imi salvez din energie, asa ca am ramas la viteza lui pe ultimii km pana la curba de la Voineasa.

Am ajuns acolo in 1:24. Depasisem putin timpul din calcule, dar nu m-am stresat prea mult. Mi-am miscat rapid afisajul de la ceas pana m-am asigurat ca il am in fata ochilor pe  cel care trebuia, dar cum viteza era 0, nu am stat sa verific prea multe. Am umplut bidonul, mi-am mancat un baton, si m-am trezit cu nevoia imperioasa de a ma descalta (avand o forma mai atipica a picioarelor am probleme in a-mi gasi niste pantofi de ciclism mai "race" si in care sa ma simt si bine cu orele :D cei in care ma simt bine pe termen lung sunt destul de badarani, grei si complet ne-aerodinamici :D ). Asa ca a trebuit sa lungesc pauza putin. Am plecat de la punct pe la 1:28-1:29, nu m-am uitat exact, si am inceput urcarea (nu ca n-ar fi fost urcare si pana acolo, dar de acolo devenea treaba mai serioasa).  Domnul in rosu mi-o luase cu cateva minute inainte dar nu imi faceam probleme ca nu l-as prinde din urma. Am aflat si ca mai erau 3 ciclisti in urma mea - probabil cei 2 cu MTB si inca cineva, o sa recunosc ca m-am bucurat ca nu eram lanterna rosie a cursierelor :)

Urcarea. Calculul de acasa spunea ca trebuia sa tin peste 10 km/ora in medie ca sa ma incadrez in timpul limita. Stiind ca panta incepe mai usor si se acutizeaza pe parcurs, am trecut pe foaia mica, am lasat pinioanele pe la mijloc, si i-am dat bataie, tot la feeling. Am inceput sa arunc cate un ochi pe viteza, si vedeam sub 10. Am mai zis ca poate una, poate alta, mai incerc si asa, mai incerc si pe dincolo - tot 6-7-8-9 vedeam pe ceas. Recunosc, mi-am stors putin creierasul, ca nu se potrivea nimic cu calculele mele, nu intelegeam cu pot avea 5-6 km / ora la inclinatia respectiva, raportul respectiv foi-pinioane + cadenta :D Abia cand am ajuns la o borna din care am tras concluzia ca as avea 42 de km, si am vazut pe ceas distanta 26, am avut revelatia zilei - afisajul era in mile, nu in km! Am aflat ulterior ca la fiecare update ceasul trece pe mile, isi facuse update cu o zi inainte si n-am mai stat eu sa verific...

Acum macar ma linistisem cu afisajul ceasului, am facut rapid un calcul si am tras concluzia ca trebuia sa am peste 6 mile/ora ca sa ma mentin in grafic. Ce pot sa spun despre urcarea de anul asta:
- mi s-a parut asfaltul mult mai prost. Nu stiu daca intr-adevar s-a mai stricat peste an, sau doar anul trecut l-am simtit mai smooth din cauza mtb-ului. Portiunile de asfalt stricat ma intarziau teribil, si mi-am dat seama ca in calculele de acasa nu luasem ca parametru si calitatea asfaltului :) incepeau sa se stranga tot mai multe elemente care ma departau de situatia ideala in care m-as fi incadrat in timp. Dar am continuat sa sper, asa ca am dat la pedale in continuare.
- nu am fost deloc atenta la peisaj :D nu stiu pe unde am trecut :) am fost concentrata maxim pe pinioane, panta, trasa, evitarea gropilor, viteza, transformat mile in km, borne cu AMR :D Abia la intoarcerea cu autocarul am vazut pe unde am trecut cu bicicleta, si mi-am adus aminte ca anul trecut am avut timp si sa admir peisajul :)
- de la jumatatea urcarii ma cam lua cu frisoane, in special in soare unde erau peste 26 de grade :D data viitoare iau mai multe batoane cu mine, clar frisoanele erau de la alimentatia necorespunzatoare, nu de la temperatura de afara
- am avut cateva portiuni pe care o sa recunosc ca am "manifestat" niste ragete animalice :)) mi-am atins limitele, am tras de ele ca de elastic... dar n-am oprit bicicleta :) noroc ca nu mai era nimeni pe langa mine
- parca panta nu a fost asa abrupta si parca serpentinele au fost mult mai lejere si mai usoare decat anul trecut. Deci sigur e chestie de perspectiva, e alta impresia cand esti in forma mai buna si nu te mai sperie traseul :D
- am avut mai multe momente in care am mutat mainile fara sa am emotii, am si pedalat pe urcare fara sa tin bicicleta cu minile. Evident, inconstient, ca daca apucam sa imi dau seama de faza le puneam repede la loc :D cred totusi ca e de bine :)

La km 55 am ajuns la izvorul pe care il tineam minte de anul trecut :) acolo erau Roxana Radu si inca un baiat cu tricou albastru (mi-a spus numele la finish, dar imi cer mii de scuze, creierul meu era in ceva transa si nu l-am retinut - LE: dupa rezultate deduc ca e Octavian :) ), ei au plecat fix cand am ajuns eu. Am hotarat sa stau putin, sa umplu bidonul, sa mai mananc un baton. In timp ce ma ocupam cu aceste treburi "administrative" a venit langa mine o fetita care mi-a facut raportul cursei - au cazut 2 baieti acolo, mai sunt atatia km, dupa care vine atata coborare, apoi mai e atata pana la final :D stia tot :)) si cand ma pregateam sa plec am mai auzit-o in spate:
Si nu uita, sa fii puternica!
Mi-a mers la inima :)

Dupa o pauza de vreo 2-3 minute am pornit si eu, in speranta ca mai prind pe cineva pana la finalul urcarii :) si fix in varf am prins doi baieti - pe cel in albastru si inca cineva, care a luat-o rapid inainte pe coborare.

Na, coborarea m-a surprins. Eram absolut convinsa ca o voi face mai bine decat anul trecut. Eh, am intrat in coborare in spatele baiatului in albastru, care cobora chiar mai precaut decat mine :D era tot lipit de frane si am inteles repede de ce - asfaltul era praf, plin de gropi, gauri, santulete etc. N-as putea spune daca a fost la fel si anul trecut si doar am avut eu mai mult curaj sa trec peste el fiind pe MTB, sau s-a stricat intre timp :D cert e ca as fi coborat ceva mai repede, dar nu reuseam sa trec printre baiat si vreo bucata buna de asfalt, si nici curaj sa trec peste gropi nu aveam :D abia dupa vreo 2 km de coborare am reusit sa trec in fata lui, am schimbat rapid niste vorbe gen "sunt asteptat intreg acasa / si eu" :D si am coborat si eu tot precaut. Ceva mai repede decat el, dar oricum m-a prins din urma cand am intrat pe partea de "plat valonat" de dupa coborare. Vazand track-ul dupa cursa, constat ca am facut coborarea mai prost decat anul trecut :)) si semnificativ mai prost decat in calculele de acasa. Mai punem si aici niste timp pierdut fata de target. Am terminat coborarea cu minile inclestate pe frane, mi-a luat vreo 200m sa reusesc sa ma desclestez, sa ma dezlipesc, sa ma misc... nici asta nu cred ca e normal :))

Dupa ce ne-am regrupat, i-am spus colegului ca targetul meu e sa ma incadrez in termenul limita chiar daca nu voi continua de acolo. In primul moment mi-a zis ca nu mai avem sanse, apoi... ca singura sansa sa ne apropiem de target este sa lucram ca lumea impreuna, sa facem trena bine :) Wow, ce mi-a mers la inima treaba asta :)

Pot spune ca am avut o bucata de vreo 12 km care mi-a placut enorm :) ne-am succedat la trena, am dus mai mult de 500m fiecare dar ne-am adaptat la traseu, anuntat frumos de gropi si trasa ideala... mi-a placut :) la un moment dat colegul mi-a iesit din plasa si a luat-o mai in stanga crezand ca prinde asfalt mai bun - din pacate a ramas pe o bucata de drum in lucru de pe care nu a mai putut urca pe sensul corect, care era cu cativa cm ridicat ca era asfalt turnat proaspat :D l-am asteptat :)
Am tras cat am putut vreme de peste 10 km, si la un moment dat a spus ca am ajuns la Obarsie. M-am uitat la ceas, inca mai aveam cateva minute pana la limita. Daaar mergeam si mergeam si inca nu se zarea poarta de timp intermediar. Incepusem sa devin derutata, insistam inca, dar numaratoarea inversa continua amenintator... si cand eram aproape de cele 3h45, il aud pe coleg spunand ca s-a inselat si ca mai avem cam 3 km.

Initial nu am vrut sa il cred, inca am insistat cu viteza, pana cand ... am vazut pe ceas 3h45 si cateva secunde. Atunci s-a terminat ceva - probabil motivatia :) A fost momentul in care am redus viteza, din acel moment cursa nu mai avea nicio miza. Asa ca ultimii vreo 3 kilometri i-am facut mai relaxati, oricum eram destul de terminati amandoi :)

Am trecut linia de finish intermediar dupa 3:56:13, din care ceasul spune ca m-am miscat 3:53 :) Nu m-am incadrat in timp pentru ca nu s-a intamplat acea situatie ideala in care ar fi dat calculele bine :) diferenta sunt cele 8 minute in plus la Voineasa, plus diferenta de viteza de pe coborare, poate si 1 minut in plus fata de calcule la izvorul de la varful coborarii :) Surprinzator insa, am facut urcarea mai bine decat ma asteptam, am facut Voineasa - varf (Curmatura Vidrutei spune Strava) cu viteza medie de 11,7 km/ora, si de la start pana in varful urcarii cu 17,6 km/ora, ceea ce ma multumeste :) Am avut si cateva segmente pe care m-am clasat binisor intre fete, ceea ce ma multumeste si mai mult ;)

Vestea buna e ca inca mai era lume in zona, inca mai aveam masa de alimentare, mai aveam cu cine povesti, nu se grabea nimeni sa se intoarca, mai erau umflate portile etc :)) am fost notati ca finisheri, aparem si in clasament :) am facut niste stretching, am baut o cola, am incercat si sa mananc ceva dar s-a refuzat servirea la localul din zona :( noroc ca mai aveam un baton proteic in buzunar la spate. Si au mai venit destui concurenti si dupa mine, n-am mai fost lanterna rosie :)

Stiu foarte bine ce mi-a lipsit pentru a ma incadra in timp, si probabil pentru prima data m-am evaluat destul de realist (de obicei sunt prea optimista si prea increzatoare in fortele mele); dar stiu foarte bine si ca anul viitor voi putea sa trec in limita si sa ajung pana la finish :) asta, evident, daca nu se hotaraste Alex sa faca o cursa si mai "eroica" si sa o lungeasca si sa reduca / suplimenteze timpii intermediari :) ramane de vazut, dar candva voi termina si eu decent cursa asta :)

Oricum, simplul fapt ca s-a introdus acel timp intermediar mi-a transformat o cursa de "sa vad ce pot" intr-una dintre cele mai motiva(n)te ever :) Un fel de echivalent al Boston-ului la maraton :) Si da, sa fie cu timp intermediat si anul viitor :)

Urmatoarea cursa - One night stand, daca reusim sa reparam masina pana atunci :) azi am reusit sa stricam zen-ul soferului de pe platforma, care zice ca nu ridica mai mult de 3 Passat-uri pe an, pe cand noi deja urcam Calutul pe platforma a doua oara sezonul asta :D Daca nu, ramane 4 pedale, unde fac echipa cu Cristi.

Si nu uitati, sa fiti puternici! :)

duminică, 14 august 2016

Raport de cursa: Cursa Campionilor - RGT 2016

N-am ratat nicio editie.
In 2014 am inchiriat o bicicleta de sosea, am avut "bafta" de a mi se rupte fix inainte de start surubul care strange colierul de la sa deci am mers toata cursa cu saua cazuta :) stiu cum striga lumea dupa mine, pe urcarea de la Casa Poporului (sensul acelor de ceas) sa ridic saua :) da, mi-ar fi placut si mie ... :D Am iesit totusi pe la mijlocul clasamentului feminin, am fost super multumita (David avea 6 saptamani) :)
In 2015 nu m-am mai complicat cu inchiriatul dupa experienta anterioara :D asa ca am facut cursa cu MTB-ul echipat cu slick-uri. De data asta in sens invers, urcarea mai lunga, efortul altfel ... n-am fost foarte eficienta la ales combinatia corecta de foi/pinioane (imi dau seama acum), dar m-am incadrat in niste targeturi personale (ceea ce m-a si convins sa merg la Eroica :D ).

In 2016 eram in sfarsit "regulamentara", bicicleta mea de sosea, doar ca s-a schimbat iar traseul, acum vorbeam de acelasi traseu ca la Campionatul National de Duatlon. Fals plat pe o linie - 2%, evident coborarea aferenta pe celalalt sens.

Forma mea - ei bine, dupa "fierastraul" facut miercuri seara la antrenamentele cu Trupa lui Fane, joi mi-am dat seama ca aveam muschii importanti cam contracturati, ma "tineau" picioarele indiferent ce as fi incercat. Vineri am facut un masaj, unde Ioana s-a luptat cu flexorii - sau mai bine zis s-au luptat ei cu ea :) S-a simtit diferenta dar inca nu era perfect :) vineri seara inca masam si eu cu un relaxant muscular, sambata dimineata am mai bagat un magneziu si gata, ma impacasem cu gandul ... ce-o fi o fi :D

In zona startului multa foiala, lasasem masina la Unirii deci m-am invartit aiurea ca nu aveam unde sa las saculetul cu kitul :) de-asta e bine sa il iei cu o zi inainte :D Am plecat la incalzire, am dat 2 tururi, dar era deja tarziu, deci pana sa termin al doilea tur toata lumea era deja asezata la start, si nu mi-a mai ramas decat sa ma plasez in spate. Am incercat sa ma grupez langa Zora si Cristina, speram in sinea mea sa ma pot tine de plutonasul lor, desi nu aveam mare incredere ca as putea face asta de la start, ca na, eu ma incalzesc mai greu.

Si start! Nici n-am apucat sa plec ca deja se cazuse. Si uite-asa din prima suta de metri le-am pierdut pe fete, care au apucat sa treaca de cazatura iar eu am ramas sa ocolesc putin. Si daca iti pierzi plutonul, greu il mai prinzi apoi.

Am ramas intr-o zona cu baieti pe MTB. Nu m-ar deranja tipul bicicletei deloc (si eu am facut editia 2015 pe MTB, pana la urma), dar m-a deranjat faptul ca refuzau sa se grupeze. Cum ma apropiam de ei, cum se imprastiau ca potarnichile. Cum se apropuau unul de celalalt, cum unul o lua aiurea inainte si tot asa. Relax guys, am invatat si sa merg aproape de altii fara sa ii daram :D aveti putina incredere, in mine si in voi :D trena / plasa nu exista degeaba :D

Vreo 3 tururi m-am invartit si chinuit aiurea fara sa imi gasesc pe cineva cu care sa ma grupez, iar asta s-a vazut pe timpi, mai ales ca eu ma si incalzesc mai greu :D Apoi am gasit niste fete, am stat o vreme la plasa de m-am mai odihnit, apoi am trecut si eu la trena, si in sfarsit am inceput sa intru in timpi sub 6 min/tur.

La turul 6 m-a ajuns din urma un pluton in care erau fete de la HC Cycling si Daimon. Si cum deja aveam planul asta in minte, am hotarat sa vad cat reusesc sa ma tin de ei. M-am strecurat si eu in pluton si la adaposul lor am reusit sa maresc viteza. M-a tinut toata treaba aproape un tur, din pacate dupa intoarcerea de la Unirii i-am pierdut si n-am mai reusit sa ii prind. Cu toate astea, am un cel mai rapid tur al meu de 5:19 conform Strava. Na, cand o sa reusesc sa tin sub 5:30 per tur macar o ora, o sa intru si in podiumuri :))

Am pierdut plutonul ramanand totusi cu o "coada", una din fete a ramas la plasa mea, si asa a stat pana la sfarsitul cursei. Am incercat la o intoarcere sa raman mai incet si sa o las si pe ea sa duca trena, dar n-am avut cu cine... a mers vreo 200m ca n-a avut de ales dar incet, apoi s-a invartit de m-a lasat tot pe mine la trena :) Daaar, s-a intamplat cel mai bun lucru care putea sa se intample :) cand ne apropiam de o ora de concurs ne-a ajuns din urma (pentru a doua oara) Zora, care a hotarat sa lase ritmul mai moale si sa ramana cu noi. Si uite-asa ne-am facut un plutonas de 3 fete, cu Zora la trena.

Mi-a prins foarte bine, m-am mai odihnit putin la plasa ei, mi-am recapatat suflul. Cu toate astea, aveam niste mustrari de constiinta - stiam ca e mai buna decat mine, dar simteam si ca nu era tocmai corect sa duca doar ea trena, mai ales stiind cum ma simteam eu cu cealalta fata stand permanent in spatele meu. Am tot cantarit ideea de a trece si eu la trena, dar cum deja la plasa ei aveam viteza mai buna decat avusesem singura, ma gandeam ca mai degraba o sa incurc decat o sa ajut. Si totusi, la un moment dat mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa trec si eu la trena, macar o jumatate de tur, nu as fi ramas impacata daca n-as fi facut-o :) Am stat mereu cu ochii pe ceas ca sa fiu sigura ca mentin viteza la care mergeam si cu Zora la trena, si cu celalalt ochi pe umbre sa fiu sigura ca sunt fetele inca in spatele meu :D Stiu ca la un moment dat mi-a zis ca mai sunt vreo 17 minute din cursa - da, mi-a picat bine informatia asta, eram atat de concentrata pe ideea de viteza incat la timp nici nu ma uitasem :)) dar stiu ca am calculat rapid ca inseamna 3, maxim 4 tururi, deci chiar mai era putin. I-am zis Zorei sa treaca inapoi la trena cand simte ca pierd din viteza, si s-a intamplat repede :)) dupa cursa mi-a zis ca am ales momentul potrivit si ca i-a prins bine schimbul, deci .. imi pare bine :)

Pe ultimele vreo 2 tururi am "agatat-o" si pe Irina, si le-am mers ceva mai incet, am trecut de 6 minute pe tur, dar deja nu mai era cine stie ce miza si era mai frumos sa continuam si sa terminam asa grupate. La final eram convinsa ca mai avem dreptul la un tur, dar s-a tras banda fix in fata noastra, asa ca  ... ne-am oprit. Am ratat ideea de "a trece linia de finish", parca s-a terminat totul prea brusc. Asta e.



Cateva concluzii si idei de final:
- am prins 16 tururi, elitele au prins 21. Dupa ce am aflat care e traseul si comparand cu cursa de la Ploiesti, targetul era sa prind 15 tururi si sa nu fiu ajunsa din urma de pluton de mai mult de 5 ori. Target atins :) Viteza medie vreo 30,5 km/ora, cel mai bun tur la 33 si ceva.
- fetele pe care le-am dus o parte din cursa au prins podiumul (locurile 2 si 3) la U19. Felicitari si sa va fie de bine :)
- Zora a prins podium la categorie (oricum avea 2 tururi inaintea mea). Felicitari, mai ales ca am vazut de la start ca avea cauciucuri mai late si incaltari fara prinderi cu pedale SPD :D
- E bine sa ai un pluton inca de la start. Data viitoare in loc sa ma fatzai aiurea inainte de start o sa ma inteleg cu cineva la fata locului, si ma bag intr-o grupa apropiata de viteza mea. Cat o fi sa rezist. Strategia e totusi foarte importanta in sportul asta :)
- Prima data cand am baut apa din mers pe cursiera :D am scos bidonul usor, cu bagatul la loc am avut niste probleme, asa ca am fost nevoita si sa iau curba cu o singura mana pe ghidon si cu bidonul in cealalta mana. N-am cazut. Evident, e turul cu cel mai prost timp, am pierdut vreo 20 de secunde cu incetineala, dar ... e un inceput :D
- Primul tur tinut cu un pluton semnificativ mai bun decat mine. Data viitoare poate ies 2-3...
- Multumesc suporterilor, ati fost multi si m-ati luat prin surprindere si prin invaluire :) la un moment dat puteam sa bag mana in foc ca toate fetele din concurs se numesc Diana, de atatea ori mi-am auzit numele :)

Cam atat momentan. Inca sunt in dubii daca sa merg la Eroica sau nu. Daca era doar traseul de anul trecut nu ezitam, dar asa... n-as putea sa merg fara sa trag in speranta ca prind timpul limita sa pot urca pana sus, iar pentru a reusi asta ar fi un efort imens pe care l-as resimti cateva saptamani, si parca nu mi-as periclita rau 4pedale, unde fac echipa cu Cristi. Mai vad...

duminică, 7 august 2016

Raport de cursa - Dumbrava cu Margaritar 2016

Am mai parcurs traseul in 2013, dar in sens invers, si cu 29er-ul lui Cristi. A fost cursa la care am fost agatata pe o depasire si azvarlita in jos, ceea ce m-a marcat o vreme :D Nu mai tineam minte mare lucru din traseu, decat ca am avut o coborare lunga care acum ar fi trebuit sa fie urcare :D si ca ma asteptam sa fie plat, si numai cu impresia de plat n-am ramas la finish :)

Am revenit si in 2014 si in 2015 dar doar sa il conduc pe Cristi la start :) si in sfarsit in 2016 mi-a venit si mie randul sa parcurg traseul in varianta actuala. Intre timp am trecut si la nivelul 2, asta inseamna 2 tururi de cate aprox 21 km, cu ~180m diferenta de nivel fiecare.

Am fost cu o saptamana inainte sa facem o recunoastere. Eu in general evit Comana, pentru ca desi e aproape de Bucuresti, iar noi stam tot aproape de Bucuresti, per ansamblu mi se pare ca drumul de la noi pana la Comana e foarte lung :D vreo 90 de km, de fapt. Am zis totusi ca o recunoastere e utila, mai ales ca imi tot spunea Cristi ca o sa ma surprinda urcarile :D Asa ca acum o saptamana ne-am urcat in masina, am parcat langa stadion, am pornit pe traseu, si la nici 2 km am facut eu pana :)) cum n-am patit-o niciodata pana acum in atatia ani, nu aveam la noi camera de schimb (aveam pompa, da? :) ), asa ca n-am avut ce face decat sa ne intoarcem acasa, inca vreo 90 de km cu masina :)) Am zis ca totusi e si asta o lectie invatata, o sa bag macar in portbagaj cate o camera de schimb de fiecare fel pentru bicicletele pe care le avem, sa fie acolo :D

O sa recunosc din start ca am studiat (scriptic) traseul, inscrierile, concurenta.. si am decis ca aveam sanse mari de:
- loc 1 la categoria de varsta; ar fi trebuit sa se intample ceva gen probleme tehnice ca sa pierd podiumul la categorie
- podium la general, ma asteptam cam la loc 2
- timp de gold badge, asta insemnand sa termin traseul sub 2h45m. Aici recunosc ca aveam emotii, Cristi era convins ca nu sunt capabila s fac urcarile pe bicicleta, si ca o sa fie cateva portiuni de traseu care o sa ma surprinda. A avut dreptate pe jumatate - m-au surprins niste portiuni, dar (surprinzator si pentru mine) nu urcarile :D

La start m-am invartit putin de o incalzire, dupa care m-am plasat langa Cristina. Stiam ca merge bine si ca trage la podiumul general, si targetul meu a fost sa stau cat mai aproape de ea. Asta pana am vazut ca are 29er si atunci mi-am dat seama ca socoteala de acasa nu se va intampla la fata locului :)) totusi, am ramas cu ea in prima linie, am constatat ca intr-adevar la fiecare nivel, chiar si la elite, fetele bune pleaca din fata :) eu pana acum ma ascundeam undeva mai in spate, apoi e drept ca faceam ca trenul ca ma enervau baietii care porneau tare si se taiau dupa 5-10 km iar eu trebuia sa fac slalom printre ei (ba pe unii ii mai apuca si orgoliile cand se vad in pericol de a fi depasiti de fete si nu va spun ce nervi ies din fazele astea). Ei bine, de data asta nu am avut parte de asa ceva, startul decalat si plasarea in fata au fost "prietenii" mei cei mai buni.

Si, start nivelele 1 si 2! Am plecat cat de bine am putut, desi la inceput ceasul imi arata 24km/ora :)) cred ca si gps-ul se da peste cap in aglomeratie mare de gps-uri :D pana la urma am reusit s avad ceva ce incepea cu 3, pentru ca apoi pe track sa vad viteza maxima 40, deci ... am pornit ok :) a trecut rapid asfaltul, fara incidente, a venit coborarea pe care am facut eu pana cu o saptamana inainte (de data asta era curatata de gunoaie), si m-am trezit intr-o ambuscada la intrarea in padure :) dar s-au intins randurile repede, am reusit si eu sa intru in ritm si am incercat sa mentin si eu viteza sirului in care eram, sa nu il las pe cel din fata sa se departeze. A venit rapid prima urcare - am luat-o pe bicicleta in totalitate, acolo am depasit-o pe Andreea Ionescu si am ajuns-o pe Cristina :) a mai urmat o bucata in care am incercat sa o pastrez pe Cristina sub ochi, n-am reusit :D

La primul podet am tras un super drift - da Cristi, m-a surprins traseul :D abia la al doilea tur am vazut atentionarea, la primul eram prea prinsa in pluton ca sa il observ, m-am luat doar dupa roata celui din fata care a tras un drift similar, am oprit amandoi lateral milimetric langa apa :)) pe al doilea podet la fel, nu l-am vazut din timp :)) asa ca am oprit si am trecut la pas, dar mi-am promis ca la al doilea tur voi trece frumos peste el.

A doua urcare, cea abrupta - da, m-a surprins putin, in ideea in care nu mi-am gasit pozitia potrivita si pe la jumatatea ei am pierdut aderenta pe roata fata, si coroborat cu faptul ca toata lumea pe langa mine impingea bicicleta pe acolo - am coborat si eu si am impins ultimii 10 -15 metri. Din nou am ajuns-o pe Cristina sus. Dar de acolo pana pe finalul turei 2 n-am mai vazut-o :) eh, roti de 29...

Si a venit si punctul de alimentare de la trecerea de sosea. Chiar inainte de asta ma gandeam ca nu m-a ajuns Cristi inca, si calculam deja ca daca nu ma ajunge in primul tur inseamna ca am mers foarte bine :D Dupa punctul de alimentare stiam ca urmeaza cativa km prin soare, asa ca am decis sa opresc, sa bag o napolitana si un pahar cu apa. Asa ca am tras pe dreapta, am luat paharul, si l-am auzit pe Cristi strigand in timp ce zbura pe langa mine - Ai apa in bidooooon! Well, da, aveam apa in bidon, aveam napolitana in buzunar la spate, dar nu prea imi iese sa le iau din mers, asa ca am riscat cele vreo 30 de secunde pauza...

L-am pierdut si pe Cristi dupa ce am plecat de la punct, in schimb mi-a aparut sub ochi din nou Andreea Ionescu (ma depasise la un moment dat), asa ca ultimii km din turul 1 i-am facut in spatele ei, m-am simtit bine sa stiu ca ma pot tine de o elita (chiar daca ea e de fapt soselara iar offroadul e altceva :D Am ajuns impreuna la inceputul turului 2, unde Razvan ne astepta cu paharele de apa :) dupa care am pornit in turul 2. Mi-a luat-o inainte in zona de sleauri pe care eu am luat-o prost (am facut stanga prea devreme).

Turul 2 a fost ceva mai liber, am vazut in fata, am vazut pe unde merg, am apucat sa aleg singura trasa etc :) Stiam deja ca eram prima la categorie, miza devenise timpul de gold badge, stiam ca sunt in grafic pentru el. Din nou prima urcare luata excelent (am depasit vreo 6 baieti acolo), la primul podet m-am incadrat mai ok dar era deja imprastiat in apa asa ca am trecut pe acolo tot la pas, la al doilea podet m-am incadrat excelent dar fix cand sa intru pe el in viteza am vazut ca era rupt, am oprit la fix cat sa nu ma infig in el :)) a doua urcare din nou oprita, de data asta ceva mai sus decat prima data, deci inca din 2-3 incercari o iau pana sus :)) eh, undeva dupa o urcare luata pe bicicleta am ajuns un baiat in echipament portocaliu (daca e sa ma iau dupa rezultate cred ca il cheama Mihai, dar au fost 2 Mihai in zona respectiva la rezultate :D ), nivel 3, dupa care m-am tinut o vreme :) stiu ca dupa urcarea in care l-am ajuns (o luase si el pe bicicleta) eram amandoi terminati si o luasem pe foaia medie pe linie dreapta... pana mi-am adus aminte ca eram la concurs nu la plimbare, i-am zis bage foaia mare si sa dea tare :)) (eram pe singletrack), la care el s-a conformat :) am apucat sa povestim putin, el e nivel 3 si a inceput sa rada cand a auzit ca eu sunt 2, si a zis ca sigur sunt in podium. Well, da, dar voiam si sa il pastrez, nu stiam cat de in spate era urmatoarea fata :D

Pe coborari o lua tare inainte (eu desi am dat mai kamikaze decat de obicei nu am depasit 40,2 km/ora pe coborari), la fiecare bucata de urcare il ajungeam din urma :) pana la un moment dat am simtit ca pot sa dau mai tare si i-am luat-o inainte, stiu ca mi-a strigat sa fac ce pot sa pastrez podiumul :) Pe zona valurita cu coborari lungi m-a ajuns din urma Andrei Nechita (ma rog, eu am vazut doar a umbra rapida neagra cu ceva colorat), mi-a stat inima in loc cand ne-a depasit in slalom, mi-a trecut milimetric pe langa ghidon prin stanga dupa care a trecut milimetric prin dreapta baiatului care era cu putin in fata mea, sa zic vreo 4 metri. Stiu ca el e obisnuit cu mersul asta in pluton la distanta milimetrica, dar dupa ce am fost agatata in 2013 eu am ramas cu sechele, asa ca... am inghetat :)) dar a trecut repede.

Pe bucata lata dreapta am bagat iar peste 30 la ora, deja ajungeam din spate nivelul 4, pe o parte i-am ajuns chiar pe nisip - eh, a fost cam greu sa fac slalom pe acolo, dar mi-a iesit, dupa ce am coborat pe foaia medie. Candva pe linia lunga m-a depasit si Alex Stancu. Si a venit iar punctul de alimentare. Eram hotarata sa opresc sa mananc a doua napolitana si sa mai beau un pahar de apa. Si pe cand ma apropiam de punct, ce vad? Echipamentul Daimon - pe Cristina :) era oprita la alimentare.

Primul gand a fost sa nu mai opresc, sa trec pe langa ea rapid, daca se poate fara sa ma vada, si sa o tai cat de tare pot ca sa iau avans. Al doilea gand a fost "alooo, ultimii km de la Eroica 2015, remember??". Nu cred ca am povestit pe blog - am avut sansa sa iau un gel cu cativa km inainte de finish la Eroica anul trecut (mai aveam doar plat), si m-am gandit atunci ca nu merita efortul sa mai opresc pentru cativa km ca sigur sunt capabila sa ii fac oricum. Numai bine, am avut cei mi groaznici 3 km pedalati ai vietii mele (ultimii 3 km), facuti pe plat cu 9-10km/ora, efectiv am fost atat de stoarsa incat nu mai reuseam sa apas pe pedale. Practic am pierdut minute bune pentru ca am vrut sa evit o oprire de maxim 1 minut. Mi-am promis ca nu mai las asta sa se intample :)

Asa ca am decis sa opresc totusi, am salutat-o scurt, ea a plecat rapid, eu am cerut un pahar cu apa, mi-am infundat napolitana in gura precum un harciog, am cerut al doilea pahar de apa dar domnisoara de la punct era deja pierduta intre prea multe solicitari :) si desi avea paharul meu in mana se tot invartea sa ajute si alti ciclisti. Evident, in mintea mea secundele alea pareau minute bune, vedeam in minte locul 1 general departandu-se de mine cu roti de 29 pe plat :D Am dat ochii peste cap la un moment dat, am primit paharul, dar n-am mai stat sa il beau pe tot, am baut 2-3 guri, l-am lasat jos si am pornit. Am luat rapid asfaltul si curba, si am constatat cu bucurie (recunosc) ca o aveam pe Cristina inca sub ochi, deci aveam sanse sa o ajung. Ah, tot la punct m-a depasit si concurentul in portocaliu, el n-a mai oprit.

Am pornit in ultimii km cu motivatia la maxim. Vedeam deja pe ceas ca ma voi incadra in timpul de gold badge, asa ca acum miza devenise locul 1 general. Am cantarit putin asta in minte, mi-am dat seama ca e o conjunctura unica si e sansa mea sa se intample :) Am mai coborat un pinion si am marit cadenta, aveam mici dubii ca o pot tine asa pana la final dar in acel moment nu mai aveam ce pierde :) Am inaintat rapid, am mai depasit vreo 2 baieti. Mi-a dat curaj si faptul ca o vedeam pe Cristina in cadenta mica. Si iata ca i-am ajuns, si pe ea si pe baiatul in portocaliu, cam in acelasi timp, si am trecut pe langa ei :)

De acolo scopul a fost sa iau avans, nu stiam daca nu cumva se agata Cristina de mine ca nu mai era mult pana la finish. Nu m-am uitat in spate deloc, am ignorat zgaltaitul, cred ca am scos si niste sunete animalice din loc in loc din cauza lui :)) dar nu m-am lasat pana la ultima curba la stanga, unde am aruncat un ochi in spate si am vazut ca e gol pe vreo 30 de secunde, asa ca am lasat cadenta putin mai moale. Si am urcat si-un pinion, ca zarurile erau aruncate, targeturile atinse si chiar depasite :)

Daca e sa ma intreb de unde energia de pe ultimii km - cred ca au contat cateva elemente, de la bautul cate o gura de ceva la opriri, la napolitanele de la punctul de alimentare la fiecare tur, la intervalele de alergare facute cu Trupa lui Fane, la masajele pe care le fac regulat de ceva vreme, si la motivatie. Ca niciodata nu am simtit ca m-ar afecta caldura, am ramas concentrata, motivata, si am crezut in sansele mele pana la sfarsit.

Finish, 2:33:09, primul meu timp de gold badge la Riders Club, loc 1 general nivel 2, si evident loc 1 categorie (cu aprox 30 minute avans fata de urmatorul loc de la categorie, si cu aprox 2 minute avans fata de locul 2 general). Cu vreo 30 de secunde inainte ajunsese si Andreea Ionescu, dar cred ca m-am concentrat prea mult pe ce aveam in spate si efectiv nu am recunoscut-o in fata, altfel as fi fortat sa o ajung si pe ea :) Au mai ajuns inainte totusi 2 fete de la nivelul 3, dar care probabil vor ajunge curand la nivelul 2 :D deci creste concurenta.

O cursa de care sunt super multumita. As fi putut sa trag si mai tare. Am mers destul de constant, am avut 1:16 si ceva pe fiecare tur, iar la final as mai fi fost capabila de 1 tur cam la 1:20. Elitele au facut 1:05 - 1:07 per tur la epic 63 km, deci mai am putin pana sa le ajung :)

Urmeaza Cursa Campionilor, Bucuresti. N-am ratat nicio editie, dar acum se va intampla pe alt traseu, cel de la Campionatul National de Duatlon. Acela a fost prima mea cursa pe bicicleta de sosea, acum ar trebui sa ma descurc mult mai bine. Am inceput sa ma gandesc la o strategie, vedem ce iese...

duminică, 17 iulie 2016

Raport de cursa - Trofeul Muscelului

Am mai fost in 2013, cand am terminat in 3h21 traseul scurt, de 29 km. Dar tineam minte ca am impins mult bicicleta pe urcari, si ca am coborat mult pe langa bicicleta pe coborari :D si mai tineam minte in principiu prima coborare, ca m-am panicat de ea la acel moment, si am luat-o complet pe langa bicicleta :)

Intre timp insa am mai avansat din mai multe puncte de vedere, plus ca am mai ajuns pe bucati din traseu in diverse momente, fie la curs MTB Academy fie la 4 Munti (despre care sper a revin cu cateva idei, nu un raport complet pentru ca ar fi prea mult si pentru ca nici nu am tinut minte tot in ordinea corecta :D )

Asa ca m-am inscris cu mare incredere ca pot face o figura buna, aveam incredere ca sunt capabila sa fac urcarile si ca imi pot face curaj si pentru coborari, ca pot si stiu sa le fac, la viteza mica e drept, daca reusesc sa ma motivez sa le incerc pe bicicleta :)

Am ajuns la start in dimineata cursei, impreuna cu Cristi, care urma sa faca aceeasi cursa in safe mode fiind putin ranit :) M-am pozitionat la start in zona numerelor rosii, e putin aiurea sa plec din fata lui Cristi :D m-am plasat langa Ana Z, in ideea de a merge cat mai aproape de ea, cu gandul ca am fi cam la acelasi nivel :) ceea ce s-a si dovedit pana la final, a terminat cu 3 minute inaintea mea.

Si - start! A fost putin ciudat ca ar fi trebuit sa fie un start pentru toata lumea, neutralizat, dar la numaratoarea inversa noi, nivelul 2, inca aveam banda in fata, in timp ce la nivelul 3 se scosese banda. Asa ca s-a dat startul si au plecat nivelurile 1, in fata, si nivelul 3 peste noi :D pana s-a dat banda deoparte si am reusit sa plecam toti :) am luat intoarcerea frumos pe exterior fara emotii sau probleme, si de acolo in linie dreapta, in spatele Anei. Am vazut ca a plecat mai precaut, am stat si eu asa vreo 3 km, pana cand am remarcat ca trecusera in fata multe fete de la nivelul 3, si atunci am accelerat. Am ajuns din urma destul de multe fete, am urcat binisor bucata de asfalt, dar... am intrat in bucata dificila de urcare intr-un "pluton" de baieti care impingeau bicicletele, asa ca a trebuit sa cobor si eu.

Am impins rapid, concentrata :) si cu prina ocazie am urcat pe bicicleta. Am ajuns si la bucata care se impartea in 2 - pietris pe dreapta si pamant cu sleauri stanga - a fost un moment in care m-am gandit sa cobor si sa o iau pe langa bicicleta. Apoi mi-am adus aminte de un comentariu de-al lui Jughi de la curs - el a impachetat frumos in cateva cuvinte despre motivatie, dar pe scurt ideea e ca pot sa urc dar sunt puturoasa :)) asa ca am hotarat sa mai stau pe bicicleta si sa vad ce se intampla mai departe :D Si ce sa vezi, s-a intamplat ca am reusit sa pedalez urcarea aia pana sus :)) Conform segmentului de pe Strava, am facut 45 de minute pe ea, stiu ca am ajuns in varf la fix o ora de la start.

Ce e amuzant e ca in urcare am trecut si de Cristi, fara sa imi dau seama, eram foarte concentrata sa imi caut trasa si sa nu ma las ajunsa de fetele din urma mea, nu am fost deloc atenta pe cine aveam in jur :D am ajuns sus cu 1 minut inaintea lui :)

Eh, acolo... s-a petrecut tocmai ceea ce imi pre-setasem eu mental :( m-a apucat groaza ca urmeaza o coborare tehnica, asa ca am oprit la punctul de alimentare, desi nu simteam nevoia nici de apa nici de mancare, nici nu simteam ca as fi tras foarte tare pe urcare. Am baut 2 pahare de apa si m-am uitat cu groaza in jos. Am stat vreo 2 minute, am pornit agale pe langa bicicleta pe coborare, pierdusem orice motivatie. Am urcat pana la urma pe bicicleta dupa vreo 100 metri, dar pe masura ce am inceput sa apas de frane, au inceput sa scartaie enervant. Din ce in ce mai tare. Ma asteptam sa se opreasca zgomotul, dar nu, parca era tot mai intens pe masura ce avansam. Coroborat cu teama pre-existenta, am intrat intr-o stare ciudata de panica, si am coborat de pe bicicleta, am iesit pe marginea traseului, si am luat-o incet la pas. Numai bine, am dat tot pe margine de un baiat care spunea continuu ca a cazut in cap, a cazut in cap, s-a dat peste cap etc. A fost picatura care a umplut paharul, am ramas cu o idee ca eu nu mai urc pe bicicleta.

Si au trecut pe langa mine Ana si inca niste fete, nu mai stiu exact cine sau cate, eram intr-o stare de transa, nu mai eram concentrata la ce se intampla acolo. Pana cand ... a trecut pe langa mine Minodora, alergand pe langa bicicleta. A fost dusul rece de care aveam nevoie. M-am intrebat atunci eu oare de ce nu aleram pe langa bicicleta pe traseu :) si am intrat rapid dupa ea si am luat-o la fuga :) numai bine se cam termina si coborarea, si am vazut si un fotograf jos - atunci am decis sa urc pe bicicleta, macar in poze sa nu apar pe langa ea :)

Si asa mi-am revenit, si am revenit in cursa. pe ideea de a-mi seta target persoana din fata mea pentru a o depasi. S-au intercalat niste baieti intre mine si Minodora, dar mi-a rams in vizor, asa ca am dat bice.

Interesant, din acel moment am mai coborat de pe bicicleta doar de 2 ori scurt - o data la una din traversarile de apa, unde nu vedeam marcajul si nu stiam pe unde o ia traseul, am intrebat niste copii si mi-au spus ei :) si a doua oara la urcarea scurta si brusca din padure cu vreo 3 km inainte de final, unde am prins un grup de push bike-ri in fata.

Revenind, mi-am setat target sa o intrec pe Dora :) Asa ca am tras cat de bine am putut. Interesant, la acest nivel de motivatie nu m-a mai speriat nicio coborare, am reusit sa iau pe bicicleta absolut toate coborarile din acel moment incolo :) Pe Dora am depasit-o la o curba brusca la dreapta - ea a luat-o mai din scurt iar eu am luat-o larg, am apucat sa vad ca urma o urcare abrupta si am reusit sa schimb vitezele la timp :D Un nou pas inainte pentru mine, am reusit sa nu ma mai las surprinsa de traseu :)

Apoi, evident, am dat bice ca sa nu fiu ajunsa din urma si sa pierd toata munca de pana acolo :) am mai prins niste baieti din urma, l-am pomenit putin pe Jughy pe campul acela valuri, un camp pe care iti clantanesc dintii e "semnatura" lui :D

Mai tin minte din traseu coborarea pe langa gardulet, am facut-o ok si as fi facut-o si mai bine daca nu ma impiedicam de baiatul din fata mea  :D mai tin minte si un drop pe care l-am luat frumos "cu burta pe sa" :) Dar amintirile mi-s destul de amestecate, eram motivata la maxim si ma interesa doar sa mentin viteza mare, probabil tocmai de asta am si luat tot restul traseului pe bicicleta, pentru ca mergeam suficient de repede incat sa nu apuc sa stau sa analizez pericolele :D pana imi dadeam seama de ele, eram deja pe ele sau tocmai treceam de ele :) Mai stiu ca de cateva ori am mai pus cate un picior jos si m-am mai ajutat de el, dar nu am mai oprit :D

La urcarea din padure, dat fiind ca a trebuit sa opresc, am avut timp sa analizez ce trasa sa iau - prin stanga s-ar fi urcat mai usor pe bicicleta dar era mai lung, drept in fata urcarea era abrupta dar prea putin probabil de luat pe bicicleta. Si cum deja coborasem de pe ea, am zis sa fie abrupt dar scurt si m-am aruncat pe urcare :) numai bine, sus am ajuns inca o fata, ceea ce m-a motivat si mai bine. Am coborat cu grija dar fara frane :D pe pietrisul de dupa padure, acolo am ajuns-o si depasit-o si pe ea, apoi am tras maxim pe ultimul km, am trecut linia de finish inaintea ei :)

La final - locul 5, cu 2h35 minute, deci timp cu 46 minute mai bun decat data trecuta (e drept ca traseul e putin schimbat pe final, dar aceeasi lungime / diferenta de nivel). La 3 minute de locul 4, respectiv 4 minute de locul 3. Stand si calculand cele vreo 2 minute pierdute la punctul de alimentare de sus (acolo m-a si depasit Cristi, el n-a oprit la punct, a recuperat minutul pe care i l-am luat pe urcare), plus cel putin 7 minute pierdute pe coborare daca as fi luat-o pe bicicleta, luand in calcul cea mai precauta coborare ever :D se fac vreo 9-10 minute pierdute din motive aiurea, o panica pe care acum o consider nejustificata :D si m-ar fi dus pe podium. In plus, m-ar fi dus la un timp final de vreo 2:25, care ma apropia mult de timpii de gold badge (care erau pana la 2:20). Cristi a prins 2:18 :)

A fost o cursa frumoasa, m-am bucurat de traseu si mai ales de urcari :) n-as fi crezut ca ajung sa spun asa ceva :D dar si de restul coborarilor, in afara celei mari :) am capatat si mai multa incredere in minte si am mai invatat cateva lectii.

Va fi mai bine data viitoare :)

Azi am facut o tura lunga dar lenta pe cursiera, in cadrul evenimentului Rapha 100 - o tura de 100 km pe sosea, organizata de Road Grand Pink, exclusiv pentru fete (desi am avut si suportul a cativa baieti). A fost vreme excelenta, poate putin vant, am pedalat fara efort vreo 70 de km, dupa care am cam inceput sa ma uit pe ceas si kilometraj, ca ne-am intins multisor in timp :)

Maine pauza :)

Urmatorul concurs - cred ca Riders Club - Dumbrava cu margarital, vedem :)

joi, 12 mai 2016

Raport de cursa - Prima Evadare 2016

Revansa.
Da, daca e sa ii dau un nume relevant, exact acesta ar fi - Revansa.

Totul pleaca de la Prima Evadare 2011. Eram inscrisa prin firma de atunci, dar eram incepatoare pe bicicleta, aveam si o bicicleta fara pretentii, nici macar echipament adecvat, si nici macar nu stiam ca exista anvelope de mai multe feluri :)
Plouase toata saptamana dinaintea concursului, de fapt ploua si in acea dimineata. Am ezitat mult, daca sa ma prezint la start sau nu, traseul insemna un efort semnificativ pentru mine chiar si pe uscat si nu aveam nici cea mai vaga idee ce putea insemna pe ud. Dar cum imi era jena sa raman acasa dupa ce firma imi platise inscrierea, plus ca aveam de predat colegilor niste tricouri - am pus lucrurile intr-un rucsac de alergare, si m-am prezentat la start in cea mai buna varianta in care puteam :)
La start, colegii m-au informat ca vor prelua tricourile la finish :) deci era musai sa o iau si pe traseu. Intentionam sa ma intorc cu transportul organizatorilor, totul era sa ajung la timp la finish. Am inteles ca se prelungise timpul limita cu 30 de minute, mi s-a parut cam putin dar ... am intrat in hora, am jucat.
Lipsa de experienta si bicicleta neadecvata mi-au dat de furca inca din padurea Baneasa. Stiindu-mi nivelul, am plecat din coada, si abia am reusit sa pedalez prin padure. De fapt singurele mele poze de la competitie sunt de acolo, din padure, in timp ce trasesem pe stanga sa ii las pe altii sa treaca. imi era teama sa urc pe bicicleta, daramite sa si pedalez pe noroiul respectiv :)
Cumva am iesit totusi din padure, si tin minte ca m-am impotmolit total in spatele aeroportului. Filmele de pe youtube spun tot, n-are rost sa mai descriu eu ceva :) Mai aveam si v-brakes, si, sa nu uit, muiasem deja tricourile intr-o balta din Baneasa, in care m-am scufundat cu bicicleta cu tot :)
Dupa ce organizatorii ne-au scos la asfalt, spre Dimieni, am dat de o spalatorie de masini, unde am stat la coada vreun sfert de ora pt spalat bicicleta. Apoi am luat-o pe sosea, dar cum ma cam racisem la coada la spalatorie, am tras un frig si o clantaneaza zdravana cand am dat de aerul rece in viteza pe sosea :) Iar cand am vazut ca trebuie sa intru inapoi pe noroi la calea ferata, am hotarat sa abandonez, si am continuat pe sosea pana acasa. Unde Alex (avea 4 ani) s-a uitat la mine admirativ exclamand "oaaaa, ce murdara eeeeesti!" :) Am facut un dus lung si fierbinte, apoi am iesit pe terasa si m-am distrat de concurentii care impingeau bicicletele pe marginea lacului, dupa Palat :D Sorry guys ;)

Evident, toata treaba mi-a ramas ca un ghimpe in coaste...

Urmatorii 3 ani am ratat participarile din diverse motive personale, evenimente in familie, burtica de luna 8 :D Anul trecut am reusit in sfarsit sa termin, dar tot cu plecat mai din spate, conditiile mai bune decat in 2011 dar nu ideale, am stat blocata in cateva coloane, am scos un timp deloc grozav, dar o plasare pe locul 35 la feminin. Nu foarte rau, dar pot mai bine :)

Si ajungem in sfarsit la zi :D 2016. Si una din fotografiile pe care le consider relevante pentru ce a fost :) (Foto BikeFun Romania)



A plouat iar. Cristi tot iesea la recunoastere, si cand il vedeam cum se intoarce imi pierea orice chef de iesit sa recunosc si el. Imi era suficienta recunoasterea hainelor lui :)) da, acum era momentul pentru revansa, cu adevarat :)
Ce pot sa mentionez este ca de data asta am incercat sa lucrez si niste antrenamente structurate peste iarna, am facut in toamna si un curs de MTB la care am invatat una-alta si, cel mai important, am capatat incredere in mine in cateva situatii care o cer ;) printre altele pedalat cu SPD-uri neclipsate :D

Eram inscrisa si pe Corporate, si va spun sincer ca am plecat cu gandul ca avem un loc pe podium :D competitia mare o dadeam cu Renault si Ericsson, si am crezut continuu in sansa mea/noastra :)

Am plecat din zona numarului 700. Totusi, nu cred ca au fost 700 de participanti in fata mea, cred ca multi si din top 700 nu s-au prezentat la start. Incalzire am facut asa, minimal, pe loc, desi am mare nevoie sa fiu incalzita ca sa pot pleca bine la start, si era important sa iau pozitie cat mai buna la start. Din inscrieri numarasem cam 12 fete in primele 700, speranta mea era sa nu pierd multe pozitii fata de ele, si la final sa ma clasez undeva in zona 15% feminin. Cred sincer ca la o competitie cu adevarat de masa, cam acolo ar fi locul meu in momentul de fata :)

Si - Start! Nu aveam ceas, nu aveam gps, nu aveam niciun reper. Aveam telefonul sigilat intr-o punga, pus intr-un buzunar, sperand sa nu il distrug, sa ma pot intalni cu Cristi la finish :) Am tras cat de tare am putut pe primii km, in zona de asfalt. Cred ca nici nu am avansat, nici nu am pierdut, am cam ramas in zona in care ca eram la start. Am vazut-o si pe Anca B cazuta, ceea ce mi-a adus aminte de ce mi-e teama sa ma infig in pluton la plecarile astea disperate in masa. De data asta am avut noroc si n-am patit nimic :)

Am intrat in Baneasa ok, n-am mai prins coloana ca anul trecut, dar oricum eram hotarata sa trec prin balti la nevoie. N-a fost, doar ca parca eu as fi pedalat putin mai repede decat cei din jurul meu, dar cum eram toti pe biciclete nu ma puteam nici infige prea rau la depasiri. Unde am putut sa o fac in siguranta, am depasit.

Trecerea peste centura - am oprit putin prea devreme inainte sa trec centura, am pierdut acolo sa zic vreo 30 de secunde. Nu ca ar conta la final, dar mi-a ramas in mine :D anul acesta s-a trecut mai usor decat anul trecut, am avut si rampa de coborare :D apoi am urcat pe bicla, de acolo am sarit frumos bordurile, n-am mai coborat la obstacole de genul asta. Am mers decent pana la stana, unde intr-adevar am ramas in coloana, se pedala dar incet. Zona de noroi lat de langa camp am pedalat-o pe marginea ierbii pe stanga, pana am reusit sa cad :D si ca sa nu incurc coloana m-am mutat pe dreapta pe marginea campului (de floarea soarelui cred). Va spun sincer ca am pedalat ok pe acolo, era pamant arat si discuit dar facuta si putina scoarta deasupra, nu s-a lipit tare de bicicleta.

Totusi, bucata aceea mi s-a parut luuuuunga. Prea lunga. Asteptam palatul ca pe o izbavire :) cred ca am si intrebat de vreo 2 ori ceva gen "are we there yet"? :) Totusi, am vazut cateva fete in fata, si mi-am stabilit cate un scop de moment sa le ajung si sa le intrec pe fiecare, una cate una. A iesit :) Si undeva pe zona pietruita inainte de calea ferata din Caciulati am ajuns-o din spate pe Irina Dumitru. Probabil avea probleme cu bicicleta, am trecut de ea si am accelerat - am zis ca ori ma ajunge ori ramane la Palat. A fost a doua varianta.

La intrarea la Palat am avut de ales daca iau apa - aveam inca destula in bidon si am renuntat; de asemenea prezentatorul m-a indemnat sa merg pe dreapta sa spal bicicleta - pai la ce rost, ca stiam ca dupa palat e un namol dezastruos? :) Asa ca am continuat fara oprire, fara ezitare.

Pe linia de langa lac, in gradina palatului, m-a luat un baiat tare in spatele meu - sa nu franez ca n-are frane :)) pff, asta da motivatie :D

Dupa traversarea lacului si intrarea in linia de langa lac am intrat in prima mea portiune de push bike. Acolo m-am si infipt in bidon, ca oricum se preta activitatea, nu avusese rost sa incetinesc pentru asta inainte :)) Am impins cam un km. Apoi padurea, fosta orezarie de anul trecut - desi nu mai aveam coloana de impingatori de biciclete, majoritatea impingeau care pe unde apuca - la fel am facut si eu :) prea putin am stat pe bicicleta in zona respectiva. Mai adaug cam inca 1,5 - 2 km de push bike acolo. Am aflat si ca aveam 2h30 de la start, primul meu reper de timp. Cam pe acolo am terminat si ce aveam in bidon - apa, izotonic, un gel :D Urmatoarea padure insa am zburat-o :D stiu ca e linia aceea lunga pe pietris, balti pedalabile, mi-au spalat bicicleta... apoi marginea lacului etc - perfect ciclabil :) Pe foaia mare :D

 Desi mi s-a parut departe raaaau, am ajuns cu chiu cu vai si la CP de la calea ferata. Izbavireee, si apaaaa, si napolitane :D Si multa apa. Eram rupta de sete, imi fusese o super ciuda ca nu luasem o sticluta de apa de la palat. De data asta am baut bine, am umplut bidonul, am luat la mana 2 napolitane, si in timp ce le mancam, am auzit vocea unei alte fete care tocmai ajungea in CP - "Apaaa, de cand vin fara apa!"

Noa, aici s-a incheiat pauza mea de relaxare, nu muncisem din greu inainte de Palat sa castig locuri la feminin ca sa le pierd in punctul asta :D asa ca am urcat rapid si am dat bice mai departe.

De aici nu mai stiu exact ce zone de noroi pe unde erau :)) sunt mai dezorientata oricum. Dar cred ca urma partea aia de padure cu urcari si coborari :D stiu ca am dat pedale cat am putut de mult, sa fiu sigura ca iau avans :) am reusit si coborarea lunga pe noroi stand pe bicicleta, dat drumul fara frane :)) chiar si cateva urcari scurte, plus mersul pe plan inclinat, cauciucurile de noroi au fost geniale (mersi Cristi).

Vanam afisele cu AMR X km. Moralul mi l-a ridicat in primul rand cel de 25, apoi am mai vazut doar la 21, la 19 ... la CP de la calea ferata ni se comunicase AMR 14. Dupa inca vreo 2 km un concurent imi spune ca abia de acolo AMR cam 13,5 si aveam deja 4 ore pe traseu. Mi-am dat seama ca nu am sanse sa ma incadrez in timpul de anul trecut, desi intre timp chiar muncisem pentru forma mea si pentru tehnica, ar fi trebuit sa fi mers mai bine. Nu mai voiam decat sa se termine. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Cam toti ne gandeam la acelasi lucru, cred, dupa figurile si linistea din jur :)

A mai fost si o bucata de 1,5 - 2 km de push bike. Intre AMR 9 si AMR6 a fost crunt :) Am incercat si cu mersul la marginea ierbii, dar am agatat crengute, crengi, ramuri, la un moment dat trageam si un pomisor intreg dupa mine :D pedalam pana incepea sa vibreze lantul, coboram, mai curatam la el, urcam din nou simtindu-ma zmeoaica, pana se incarca iar bicicleta de incepea sa vibreze... Acolo am vrut prima data sa il sun pe Cristi sa ii spun ca nu mai am mult, dar imi pierd speranta ca ajung la capat :D Noroc ca era telefonul sigilat in punga iar eu aveam manusile prea murdare :)

Am inghitit o gramada de noroi. Cu tot ce era prin el. La un moment dat pot sa jur ca era si ceva ce misca :)) am stomacul tare, asta-i sigur :D

Ca pozitionare - am mai castigat locuri, am mai si pierdut :) m-am intalnit cu aceiasi concurenti si de cate 5-6 ori, toti faceam la fel - pedalam pana la un punct, stop 1-2 minute la curatat, pedalat iar etc. La un moment dat am prins si o convorbire telefonica, va spun sincer ca nu se preteaza a fi reprodusa in spatiul public :))

Si, la un moment dat, s-a facut lumina - ieseam din padure, la AMR 6. Eh, acolo a fost un moment psihologic grav pentru mine, am tras o cazatura (a 15-20-a probabil) la iesirea din padure. Si cum ma simteam epuizata, am aruncat bicicleta si am tras si eu pe dreapta langa ea :) Imi venea sa urlu :)) Atunci a oprit langa mine un alt concurent, si mi-a spus, motivational :D ca mai avem cam 6 km si vreo 32 de minute pentru a ne incadra in timpul limita :) deci trebuie sa bagam o medie de 12 km/ora pe restul de traseu. Dar si ca nu se asteapta sa fie prea grozavi urmatorii vreo 4 km, deci ... ar fi bine sa ma misc, sa nu fi fost tot efortul meu degeaba si sa ma trezesc descalificata pt neincadrarea in timp.

Asa, in primul moment, mi-am dat seama ca are dreptate. Si totusi, n-a fost suficient de motivational :)) M-am ridicat alene, am pedalat inca niste zeci de metri, am cazut. M-am urcat din nou, am mai cazut o data. Am cazut de 7-8 ori in maxim 300 de metri. parca nu mai stiam sa merg pe bicicleta. Am tras pe dreapta din nou. Acolo mi-am amintit ca mai am un gel :D L-am luat, am reusit sa sustrag bidonul din suport (deja se usca noroiul incleiat peste ele), l-am stors in gura, am mai stat vreo 2 minute, si am dat bice mai departe. Abia acolo mi-am dat seama ca era bine sa fi luat gelul la AMR 9 :) Singurele ganduri care imi treceau prin cap erau "mama lui de trasu ciclabil ... cu 5/ora"! si piesa "Doamne, vino Doamne" a lui Sterian, desi in mintea mea se adaptase putin la situatie :)) ma rog, traseul era ciclabil si la viteza mai mare, dar nu eram eu in stare de mai mult. Am avut portiuni pe care am fortat un pinion mai mic, dar nu eram in stare sa mentin...

Am intrat inapoi in padure la AMR 4, si de acolo am zburat (atat cat pot eu, evident). Si-o fi facut si gelul efectul probabil. Am mai depasit concurenti :) Undeva pe la AMR 2 cred am trecut printr-o balta uriasa, era acolo un fotograf parca, stiu ca mi-a zis ca poate fi trecuta, eu am pierdut controlul bicicletei fix unde era mai adanca :)) am tras niste zig-zag-uri in balta adanca de vreo 40 de cm, dar la final am iesit din ea pe pedale :D Yey, un pas urias pentru moralul meu. Bine, cred ca toti s-au crispat in asemenea hal cand m-au vazut, incat inca n-am gasit vreo poza cu mine in zona aia =))

 La santul dinaintea ultimei cai ferate am trecut perfect pe bicicleta - nici mie nu mi-a venit sa cred. Pe km de asfalt am zburat pe foaia mare, ma simteam perfect :)) prinsesem aripi :D La calea ferata insa n-am luat trasa ideala si am coborat de pe ea, nu imi iese inca bunny hop-ul in situatii de-astea :)) daca veneam in viteza puteam sari o sina, dar nu mai mult :D
Cand am iesit de pe asfalt am crezut ca iar urmeaza o bucata lunga de noroi, dar n-a fost asa, am ajuns rapid la finish.

5h41.

La final, dupa niste corectii in clasament, se pare ca am locul 365 general, 7 la Open feminin, si ... locul 1 la Companii :) v-am spus baieti, am crezut in sansa mea pana la final :D se pare ca sunt singura fata de la Companii care a reusit sa ajunga pana la capat :) nu stiam de ce erau asa extaziati cand m-au vazut :))

Cum a fost? In rezumat - greu, dar exceptand zona de demotivare de la AMR 6, am stat extrem de concentrata si am crezut in sansa mea in clasare buna macar la companii. Am mers cel putin 20 de km doar cu un picior clipsat - imi era suficient sa stea un picior in pedala cat sa reusesc sa pornesc bicicleta de pe loc in orice punct. Cum ma simt dupa ce l-am terminat - greu de descris :) ca un castigator de Oscar :))

Daca era traseu ciclabil - in 2011 as fi spus nu, acum spun majoritar da. Treaba asta e relativa, si fiecare estimeaza in baza experientei personale. M-au ajutat mult si cursurile, si antrenamentele pe trainer, si gelurile :D si bicicleta (desi oricat de usoara ar fi ea, n-am reusit sa o iau in spate), schimbatoarele (au mers impecabil, desi la final spune Cristi ca s-a largit lantul), cauciucurile... Am cazut de cel putin 25 de ori, vreo 3 ar fi de mentionat - am incercat sa trec pe langa un copacel inclinat trecand mana pe dupa el - mi-a alunecat roata pe marginea sleaului si am cazut pe pom; la o zona ocolitoare, atenta jos la roata, n-am remarcat un alt pomisor inclinat si m-am infipt cu casca in el; plus cazatura de la iesirea la liziera la AMR6 care m-a demoralizat. Am facut o febra musculara crunta la spate si la brate, probabil mi se trage de la lipsa de antrenament pe noroi :)

Daca voi mai face cursa - visul vietii mele e sa o termin macar o data si pe uscat (ma rog, 80% uscat sau cat o fi, ca unele zone nu se usuca niciodata) :) si poate rezultatul de anul acesta imi aduce o clasare mai buna la start anul viitor, desi daca algoritmul ia in calcul exclusiv timpul, voi pica in fata unora care au terminat mai bine dar si mai usor in 2015 :)

Insa revansa mi-am luat-o :) inteleg ca anul acesta a fost chiar mai dificil decat 2011, asta imi creste inima si mai tare :))

Sa ne fie de bine, felicitari tuturor celor care s-au incumetat sa ia startul, indiferent de rezultatul final :)

Urmatoarea competitie - duminica voi fi pacemaker la Semimaratonul Bucuresti. Am primit loc in echipa de 2:20, vom avea baloane roz, va astept undeva in fata in blocul de start E :) va fi o recuperare activa pentru mine :)